Veştile triste

Dumnezeu sa o odihneasca in pace !

dolion a scris:

Poeta Nina Cassian care s-a nascut la Galati si traia in New York a murit la varsta de 89 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei acesteia.
Nina Cassian a decedat in urma unui stop cardiac. Ea a murit “linistita”, in resedinta ei, potrivit surselor citate.
Serviciul memorial va avea loc luni, 21 aprilie, la ora 15.00 (ora locala, n.r.), la Riverside Memorial Chapel din New York.
Nina Cassian, nascuta Renée Annie Cassian, s-a nascut pe 27 noiembrie 1924, la Galati, si traia de mai multi la New York (SUA).
Nina Cassian a fost o cunoscuta poeta, eseista si traducatoare.

Sursa: mediafax.ro

A fost o persoana foarte interesanta, acum am aflat si eu dintr-un scurt documentar de la televizor. E bun si televizorul la ceva, de data asta chiar mi-a adus informatii faine. E numita marea seducatoare a literaturii romane. Ea se denumea "cea mai atragatoare femeie urata" si mai spunea ca " "Eu nu sunt o amanta, o culcareata. Eu sunt o iubareata".

http://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/cea-mai-atragatoare-femeie-urata-din-istoria-literaturii-romane-nina-cassian-a-murit-dar-lasa-in-urma-o-poveste-unica.html

http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-nina-cassian-marea-seducatoare-a-literaturii-romane-12473795

Dumnezeu s-o odihneasca-n pace!

eu o comemorez cu aceste versuri scrise chiar de ea:

În ţara lui Mură-n Gură

În ţara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la şapte, ci la zece,
Vine-o tavă cu dulceaţă
Şi-un pahar cu apă rece.

Şi dulceaţa zice: ia-mă!
Şi paharul zice: bea-mă!
Ia-mă! Bea-mă!
Uşor de zis!
Însă gura s-o deschizi,
Nu-i deloc aşa uşor!
- Ajutor! Ajutor!
Linguriţa, grijulie,
Îmi deschide gura mie.
Ei, aşa mai merge, zic,
Dacă mă ajuţi un pic!

Dar e timpul să fac baie!
Apa intră în odaie
Cu volanele-i albastre.
- Ne-adresăm domniei voastre!
- Cum doriţi să fiţi spălat?
Uite-aşa, culcat în pat!
Cum doriţi să fiţi lăut?
Uite-aşa, în aşternut!
Iar acum, prosopul cel pufos
Se înclină, moale, până jos
- Eu să vă frec aş vrea, pe spate
- Nu, vai de mine, nu se poate!
Întreabă-te şi întreabă-mă
Cum pot să ies din plapumă?
Afară-i frig, în pat e cald
La urma urmei, nu mă scald!

În ţara lui Mură-n Gură,
Căşti o gură cât o şură,
Şi îndată-ţi pică-n ea,
Tot ce vrei şi tot ce ai vrea!
Sărmăluţe-n foi de viţă,
Supă caldă, tocăniţă,
Cozonac, compot, halviţă
Cârnăciori şi ciulama,
Murături, et cetera.

Am mâncat, de m-am umflat!
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Şi m-aşează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
Huţa-huţa, ce să zic,
Bine-i când nu faci nimic.
Lecţiile stau pe masă,
Dar de lecţii nici nu-mi pasă.
Stau şi moţăi în hamac,
Ele singure se fac.

- Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
Să rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatică,
Nu fi antipatică!
Nu fi, zău, nesuferită!
Şi transcrie într-o clipită
Exerciţiile mele!
Vezi că eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef să am memorie!
Ţine minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
În ce an, şi-n care loc!
Eu să-nvăţ nu am timp deloc!

În ţara lui Mură-n Gură,
Am prieteni pe măsură!
Vreţi să vi-i prezint cumva?
S-a făcut! Poftiţi încoa'!
Ăsta-i Puiu-prinde-muşte,
Asta-i Lica-vreau-galuşte.
Ăsta-i Miţă-strâmba-nas
Ăsta-i Duţă-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn în gene
Şi-ăsta-s eu: burduf de lene.

Toată-toată ziulica,
Aţi văzut? Nu fac nimica.
Şi programul se încarcă.
Astfel, nu e de mirare,
Că ceva mă-mbie parcă
Şi mă trage la culcare.
Ah! Îmi este somn de pic!
Şi-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
Când vorbesc mai multişor
Obosesc îngrozitor!

În ţara lui Mură-n Gură
Somnul repede te fură!
Nici n-ai timp să spui la lună
... Noapte bună!...

poezie de Nina Cassian

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatura pe 1982, a murit, joi, la varsta de 87 de ani.
Informatia a fost confirmata de o sursa apropiata familiei prestigiosului scriitor.
Pe 8 aprilie, Gabriel Garcia Márquez a fost externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, intr-o stare de sanatate considerata "delicata" si dupa opt zile de tratament impotriva unei infectii pulmonare, informeaza MEDIAFAX.
Presedintele columbian Juan Manuel Santos a declarat, miercuri, ca scriitorul suferea de o "pneumonie", care se afla "sub control", si nu de un cancer limfatic, asa cum a scris presa din Mexic in ultimele zile.
Ultima aparitie publica a lui Gabriel Garcia Marquez a avut loc pe 6 martie, cand scriitorul a stat la poarta resedintei sale din Ciudad de Mexico, unde locuia de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnalistii veniti in vizita cu ocazia aniversarii sale. Scriitorul si-a intampinat oaspetii zambitor, a primit cadouri si a acceptat sa se lase fotografiat, fara a acorda insa interviuri.
In ultimii ani, Gabriel Garcia Marquez si-a redus aparitiile si declaratiile in mass-media din cauza sanatatii sale precare.
In 2012, fratele scriitorului, Jaime Garcia Marquez, spunea ca acesta sufera de dementa, informatia nefiind confirmata oficial. De asemenea, in 1999, scriitorul a fost diagnosticat cu cancer limfatic.
Una dintre capodoperele lui Gabriel Garcia Marquez, romanul din 1967 "Un veac de singuratate", incepe cu povestea unei familii care nu mai poate sa il ingrijeasca pe batranul lor bunic, senil.
Nascut pe 6 martie 1927, in localitatea columbiana Aracataca, Gabriel Garcia Marquez locuia in Mexic de cateva decenii si, slabit din cauza acestui cancer, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al sau, "Memoria de mis putas tristes" ("Povestea tarfelor mele triste"), aparut in 2004.
Gabriel García Marquez a primit premiul Nobel pentru literatura in anul 1982. In nuvelele si romanele sale se reunesc, in mod firesc, fantasticul si realitatile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de multi critici literari in categoria romancierilor realismului fantastic sud-american. Cel mai popular roman al sau este "Un veac de singuratate" (1967), vandut in peste 30 de milioane de copii si tradus in peste 25 de limbi straine, dar foarte cunoscute sunt si "Cronica unei morti anuntate" (1981), "Dragostea in vremea holerei" (1985), "Generalul in labirintul sau" (1989) si "Povestea tarfelor mele triste" (2004). Scriitorul era cunoscut, de asemenea, si pentru faptul ca era un sustinator al ideologiei comuniste.

Lumea ciclismului este în doliu, după ce marele ciclist roman Marin Niculescu, ce a câștigat Turul României în 1951, a încetat din viață în această seară, la Spitalul Universitar din Capitală, la vârsta de 91 de ani.
Cei care își doresc să-și ia adio de sprinterul de excepție, o pot face dumincă, la Capela Elefterie, iar înhumarea va avea loc marți, în Cimitirul Cărămidarii Vechi.

Lumea cinematografiei sovietice este în doliu după ce Tatiana Samoilova, ce a fost premiată la Festivalul de la Cannes pentru rolul din filmul ”Zboară cocorii”, s-a stins din viață la Moscova. Ea a murit chiar în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani.
Tatiana Samoilova s-a născut pe 4 mai 1934, în Sankt Petersburk, fost Leningrad, în familia Evgheni Samoilov și a devenit celebră în 1957, după ce a interpretat rolul Veronika în drama "Zboară cocorii", regizată de Mikheil Kalatozishvili, un film extrem de apreciat pe plan internațional și recompensat cu trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.
Pentru acelaşi rol, ea a câştigat o menţiune specială şi a fost nominalizată la premiul BAFTA la categoria "cea mai bună actriţă străină".
Printre altele, Tatiana Samoilova a fost actriţă în trupa Teatrului Maiakovski din Moscova, iar în 1967 a interpretat rolul principal din filmul "Anna Karenina", o ecranizare a romanului omonim de Lev Tolstoi, regizată de Aleksandr Zarkhi.

Lumea filmului este în doliu, după moartea îndrăgitului Robin Williams. Actorul de 63 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă în casa sa din California, iar prima ipoteză luată în considerare de anchetatori este sinuciderea.

„În aceasta dimineaţă, mi-am pierdut soţul şi pe cel mai bun prieten, în timp ce lumea a pierdut unul dintre cei mai iubiţi artişti şi unul dintre cei mai frumoşi oameni. Inima îmi este sfâşiată de durere. În numele familiei lui Robin, vă cer să ne respectaţi intimitatea în aceste momente de profundă durere. În amintirea lui sperăm că atenţia nu se va îndrepta către moartea lui Robin, ci către nenumăratele momente de bucurie pe care le-a dăruit milioanelor de oameni“, a declarant soţia actorului, Susan Schneider, pentru „The New York Times“.

Vă prezint câteva lucruri mai puţin cunoscute despre marele actor:

1. Numele său întreg era Robin McLaurin Williams.
2. În copilărie, era supraponderal şi nimeni nu voia să se joace cu el. Aşa a început să îşi vorbească pe voci diferite şi să inventeze personaje.
3. În anul 1997, a fost votat "cel mai amuzant om în viaţă" de revista "Entertainment Weekly".
4. A fost prieten foarte bun cu actorul Christopher Reeve. După accidentul tragic al acestuia, Robin Williams s-a deghizat în doctor pentru a-i face o surpriză la spital.
5. Sportul său preferat era rugby.
6. Îi plăcea să meargă cu bicicleta şi făcea uneori curse cu ciclistul Lance Armstrong.
7. În filmul de animaţie "Aladdin" a improvizat 80% dintre replici.
8. În liceu, colegii săi l-au votat "persoana care, cel mai probabil, nu va reuşi în viaţă".
9. Show-urile sale preferate de televiziune erau “Doctor Who” şi “Star Trek”.
10. În anul 2009, a suferit o operaţie pe cord deschis, fiindu-i înlocuită valva aortică. După intervenţie, a devenit vegetarian.

Robin Williams a murit. Acesta a reuşit, prin stilul caracteristic, să îi redea speranţe actorului Christopher Reeve în momentul în care acesta a rămas paralizat în urma unui accident de călărie. Williams a reuşit să îl facă pe acesta să zâmbească şi să spere în continuare.

Talentul actoricesc al lui Robin Williams a reuşit să sensibilizeze foarte mulţi oameni. După tragica sa dispariţie, mediile de socializare au fost inundate de omagii aduse geniului său comic, dar şi căldurii umane pe care o emana.

Surprinzător, una din cele mai frumoase povestiri despre Williams nu are legătură cu activitatea sa sub lumina reflectoarelor şi arată ce fel de om era cu adevărat în spatele scenei, aminteşte businessinsider.

În 1995, actorul Christopher Reeve i-a spus Barbarei Walters că „îşi doreşte să moară“ după ce a rămas paralizat în urma unui accident de călărie. Soţia lui Reeve chiar i-a spus că dacă doreşte să meargă mai departe în acest sens, vor „găsi o soluţie pentru a face asta“. Dar a adăugat: „Eşti acelaşi, în continuare. Şi noi te iubim“.

Salvarea lui Reeve

Mai târziu, după plecarea ei, Reeve stătea întins pe patul de spital, cufundat în gânduri negre.
Dintr-o dată, un doctor a dat buzna în camera sa strigâd: „Întoarce-te!“. „Cum?“, a răspuns surprins Reeve care ştia că, paralizat fiind, nu poate face aşa ceva. Dar doctorul a insistat: „Întoarce-te!“
Reeve era pe punctul de a chema o asistentă în momentul în care a realizat că nu era vorba despre un doctor ci despre Robin Williams, vechiul său prieten.
Atunci Reeve a izbucnit în râs. Mai târziu i-a povestit lui Walters: „Am realizat în acea clipă că dacă pot râde, voi putea supravieţui“.

Robin Williams a fost descoperit fără suflare luni la domiciliul său din California. Poliţia din Marin County, din statul american California, a precizat într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12:02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California“ şi că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere“. Poliţia a anunţat deja iniţierea unei anchete „cu privire la cauzele şi circumstanţele decesului“.Williams a fost văzut ultima dată în viaţă de soţia sa, duminică seară, în jurul orei locale 10:00. O autopsie este programată pentru marţi, la biroul de medicină legală din Marin County.n

Drama lui Robin Williams: ce se ascundea în spatele zâmbetului

Robin Williams ne-a făcut să râdem de milioane de ori, deşi, câteodată, o lacrimă în colţul ochiului era inevitabilă. Puţină lume bănuia, însă, dramele şi frământarea din spatele zâmbetului. Considerat unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale, atunci când nu se afla în lumina reflectoarelor, Robin Williams purta războaie cu demonii personali: alcoolul, drogurile şi depresia.

În spatele actorului care ne-a făcut să râdem de atâtea ori se afla omul Robin Williams – zdrobit sub talpa unui „gigant“ numit Hollywood.

Publicaţia americană „The Guardian“ a realizat, în 2010, un interviu cu Robin Williams, interviu ce a luat o direcţie neaşteptată pentru jurnalişti. Deşi convorbirea ar fi trebuit să se axeze pe revenirea actorului pe marile ecrane, în filmul „World's Gratest Dad/Cel mai bun tătic din lume“, dialogul a „început să curgă“ abia atunci când în discuţie a fost adus subiectul dependenţelor sale.
„Eram nedemn, am făcut lucruri care au creat dezgust; lucruri după care este greu să-ţi revii“, spunea Robin Williams, cu patru ani în urmă, citat de site-ul theguardian.com
Potrivit jurnaliştilor aceleiaşi publicaţii, pe parcursul interviului, se întâmpla destul de des ca, atunci când Robin Williams deschidea gura să rostească „doar cuvinte fără legătură, ca o duzină de straturi diferite puse unul peste altul, care luau, în cele din urmă, forma unui propoziţii“. Fapt ce i-a făcut, inevitabil (pe reporteri - n.r.), să se întrebe dacă discursul haotic al fostului actor are legătură cu abuzurile sale din trecut.

Până la naşterea lui Zacahry Pym Williams, cel mare mare dintre copiii săi, în 1983, cocaina şi alcoolul au fost „sarea şi piperul“ în dieta regretatului actor. Atunci, în 1983, Williams a spus, pentru prima dată, stop. 20 de ani mai târziu, în 2003, însă, undeva în Alaska, ceva s-a întâmplat, iar Williams s-a luat din nou de mână cu vechiul său „companion“ – alcoolul.
„Eram într-un oraş mic, de unde puteai vedea capătul lumii, deşi nu se afla acolo. Şi atunci m-am gândit: băutură. M-am gândit că, poate, alcoolul va ajuta, pentru că mă simţeam singur şi speriat. Am crezut că o să ajute, dar a fost cel mai cumplit lucru din lume“.
„Te simţi însufleţit şi, oarecum, minunat. Următorul lucru pe care îl cunoşti sunt necazurile şi eşti izolat“, acestea sunt cuvintele alese de omul care ne-a adus de nenumărate ori zâmbetul pe buze, prin interpretările sale excepţionale, pentru a descrie „prima gură de alcool“. Şi, într-adevăr, necazurilor nu le-au luat mult până să apară: „În prima săptămână te minţi pe tine însuţi şi îţi spui că te poţi opri, dar corpul îţi spune că nu poţi renunţa acum; poate mai târziu. Apoi durează trei ani de zile până te opreşti“.
Odată cu recidivarea lui Robin Williams, au apărut, în presa internaţională, şi vocile care făceau legătura între moartea prietenului său, actorul Christopher Reeves (interpretul personajului Superman - n.r.). Dacă Reeves nu ar fi murit, în 2004, Williams s-ar fi oprit din băut? Nu. Fostul actor a negat aceste supoziţii: „Nu. Este un lucru mult mai egoist decât atât. Se leagă de faptul că eşti speriat şi te gândeşti că asta (consumul de alcool – n.r.) va înlătura temerile, dar nu este aşa.“

De ce a dat cu piciorul la tot pentru o sticlă „a uitării“?
De se temea Robin Williams?
De ce una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei se simţea singură şi speriată?
Ce l-a determinat să revină la vechile obiceiuri?
„Totul“, mărturisea regretatul actor, pentru „The Guardian“: „Totul. E un sentiment general de... arggghh. Este plin de teamă şi anxietate“.

Deşi a căzut din nou în patima alcoolului, Williams a stat departe de cocaină, pentru că „ştia că l-ar fi omorât“: „Cocaina – paranoia şi impotenţa, ce mai distracţie. Nici cea mai mică parte din mine nu s-a gândit vreodată se se întoarcă acolo. Conversaţii fără sens până la miezul nopţii, apoi trezitul la apus, când te simţi ca un vampir nehrănit. Nu.“

Într-un final, la capătul a trei ani în care mintea şi gândurile i-au fost tulburate de alcool, a fost familia care l-a salvat, trimiţăndu-l într-o clinică de reabilitare. Iar, de atunci, din 2005, Williams a fost abstinent, dar a continuat să meargă la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi. La începutul lunii iulie s-a internat în centrul de abilitare Hazelden din Minnesota (SUA), unde urma un program de abstinenţă de la alcool, descris drept „un proiect în 12 paşi care poate forma şi schimba fiecare aspect al vieţii“.

A murit Dinu Patriciu ,Dumnezeu sa l ierte

Dinu Patriciu a murit, la varsa de 64 de ani, rapus de cancer. Pentru omul de afaceri, politician si unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, viata nu a fost lipsita de controverse. Patriciu a reusit, in sase ani, sa piarda o avere uriasa, de doua miliarde de euro.
De profesie arhitect, Patriciu a infiintat prima societate comerciala la noi tara, in anul 1990. S.C. Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A. era un cabinet de arhitectura. Primul SRL infiintatat dupa Revolutie a devenit offshore cu o istorie incalcita, potrivit Realitatea Tv.
Dinu Patriciu a devenit insa cunoscut in urma afacerilor in domeniu petrolier, dupa preluarea de la stat a rafinariei Petromidia Navodari. Petromidia a devenit ulterior Rompetrol Rafinare, fiind vanduta pentru 2 miliarde de dolari catre Kaz Munai Gaz, tranzactie controversata si astazi.
In anul 1996, omul de afaceri a fost inclus, pentru prima data de agentia Reuters, intr-un top al "Noilor imbogatiti din Romania", care au facut rapid avere dupa Revolutie, conform Digi 24.
In 2006, Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania la acea vreme, a cumparat ziarul Adevarul. In 2010, la fel ca toate afacerile sale, si ziarul se confrunta cu mari probleme financiare. Doi ani mai tarziu, Patriciu a vandut toate publicatiile pe care le detinea, inclusiv ziarul "Adevarul".

Dinu Patriciu a ajuns la fundul sacului. Pe fund se mai gasesc doar 250 de milioane de euro

Nici afacerile cu pariuri sportive n-au fost un pariu castigator pentru omul de afaceri. in 2010, Patriciu deschide Bet Cafe Arena, afacere care nu inregistreaza profit nici la patru ani dupa deschidere. O alta afacere paguboasa pentru Patriciu a fost lantul de magazine Mic.ro.
Daca in 2007 fusese cel mai bogat om din Romania cu o avere estimata la peste 3 miliarde de euro, Patriciu a pierdut in sase ani doua miliarde de euro incasate din vanzarea Rompetrol, cazand de pe locul intai in Top 300 (editia din 2007) pe locul 17 (editia actuala).
In ultimii ani, odata cu declinul afacerilor, Dinu Patriciu a inceput sa acumuleze mari datorii la stat, la banci si chiar la angajati. Una dintre putinele companii pe care le mai avea in portofoliu, Marexin (Marine Resources Exploration International BV), nu a achitat taxele datorate la stat si nici salariile angajatilor, scrie Capital.
O alta companie, DP Holding (firma de baza a lui Dinu Patriciu), s-a indreptat impotriva lui Patriciu pentru recuperarea datoriilor. Astfel, judecatorii nu l-au iertat pe Dinu Patriciu, acesta ajungand sa fie executat silit in circa 80 de dosare.

Patriciu scapa de executare silita. Peter Imre, bun de plata

Dupa propria marturisire a magnatului roman, averea sa se rezuma in ultimul an la doar 191 de milioane de euro.
Patriciu mai detinea o banca in Georgia si o firma de taxi aerian inregistrata in Marea Britanie.
Pe lista companiilor care il urmareau pentru datorii se afla BCR, CEC Bank, Raiffeisen Leasing, Unicredit Leasing, Vodafone Romania, Orange Romania, Romtelecom, Allianz Tiriac, Rompetrol Downstream, CEZ Vanzare, CEZ Distributie, Apa Nova, Rosal Grup, Meridian Taxi si Medlife.

Asa ca, Geta, nu stiu daca-l mai ajuta iertarea lui Dumnezeu!

Când vine „cumătra cu coasa”, nu se împiedică de averile tale.
Oricât ai agonisi în viată, nu poti schimba cu nimic sfârsitul.
Iar despre iertare, aceea poate avea loc până în ultima clipă a vietii, după moarte totul e zadarnic.

Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Rusescu, fiica artistei.
Fiica artistei a mai declarat pentru MEDIAFAX că trupul neînsufleţit al acesteia va fi depus la capela cimitirului Iancu Nou din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00.
Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu pot merge marţi, înainte de înmormântare, la capela cimitirului.
Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind actriţă, iar tatăl său, om politic.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru "Două lozuri", în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.
La început a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul de Stat din Ploieşti.
Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum "Patru lacrimi", "Oameni feluriţi", "Sentimente şi naftalină" şi "Omul care face minuni".
În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul "Pasărea furtunii", alături de Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterle. A mai jucat în filme precum "Două lozuri" (1957), "Lumină de iulie" (1963), "Meandre" (1966), "Legenda" (1968), "Tinereţe fără bătrâneţe" (1968), "Pope Joan" (1972), "Zestrea" (1972) şi "Trei scrisori secrete" (1974).
În 1975, Margareta Pogonat a jucat în filmul "Actorul şi sălbaticii", de Manole Marcus, distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România. A mai jucat şi în "Gloria nu cântă" (1976), "Regăsirea" (1977), "Clipa" (1979), "Visul unei nopţi de iarnă" (teatru TV, 1980), în serialul "Lumini şi umbre" (1993), "Gaiţele" (1993), "Binecuvântată fii, închisoare" (2002), serialul "Cuscrele" (2005) şi "Margo" (2006).
Margareta Pogonat a lucrat şi ca regizor, punând în scenă spectacole precum "Cineva are să vină" (de Jon Fosse), "Caii la fereastră" (de Matei Vişniec) şi "Gustul mierii" (de Shelagh Delaney).
De asemenea, a predat actoria la universitate.
În 2009, Margareta Pogonat a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.
În 1967, a primit medalia Meritul Cultural clasa I, "pentru merite în domeniul artei dramatice".

RIP

dolion a scris:

Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică...

Duminică, 11 mai 2014. Am aflat la data respectivă. Dumnezeu s-o odihnească. A fost o femeie foarte frumoasă şi o actriţă talentată.

Dau si eu o lacrimă pentru o artistă bună si, vorba lui Anahoret, o femeie foarte frumoasă.

Da, eram confuz cand am citit stirea... stiam ca s-a intamplat, dar ma gandeam ca-mi joaca memoria feste! Scuze pentru o stire reluata... unde am citit era prezentata ca fiind de ultima ora.

Joe Cocker a murit la varsta de 70 de ani suferind fiind de cancer...



http://www.bbc.com/news/entertainment-arts-30582761

Mi-a plăcut (şi-mi place) mult Joe Cocker.

O melodie care a făcut înconjurul lumii de n-şpe ori, dar câţi din cei care au văzut filmul "Nouă săptămâni şi jumătate" ştiau, la vremea respectivă, că este a lui Joe Cocker?

Filmul a aparut in 1986... nu stiau multi de Joe Cocker, dar eu primeam de "dincolo" benzi de magnetofon cu ultimele noutati in materie de muzica si discografia respectiva, asa ca ii cunosteam pe cei consacrati; mi-aduc aminte ca la primirea unei noi benzi, ne instalam toata familia confortabil sa facem "auditie"... ce vremuri!

dolion a scris:

Filmul a aparut in 1986... nu stiau multi de Joe Cocker, dar eu primeam de "dincolo" benzi de magnetofon cu ultimele noutati  in materie de muzica si discografia respectiva, asa ca ii cunosteam pe cei consacrati; mi-aduc aminte ca la primirea unei noi benzi, ne instalam toata familia confortabil sa facem "auditie"... ce vremuri!

Plopeniul nu este un oraş mare. În 1990 avea vreo 10.000 de suflete, în timp ce uzina din localitate avea vreo 22.000 de angajaţi. Acum, din cauza emigraţiei masive... cred c-au mai rămas vreo 8.000 de trăitori.

Dar altceva voiam să spun. Aşa mic cum era oraşul, în anii de care ai amintit tu, atrăgea la discotecă tinerii din localităţile învecinate, chiar şi de prin Ploieşti, uneori. Asta pentru că Răduţă, cel care dădea discotecă la clubul uzinei, avea un frate fugit în RFG. De acolo primea şi scule şi muzică...

Am apreciat la el că în afară de zbânţuială avea 30-40 de minute de audiţie. Aşa luam contact cu noutăţile de pe piaţă. La Plopeni s-a ascultat "Zidul" în acelaşi an în care s-a lansat (p-ăsta mi-l amintesc, fiind fan Pink Floyd) sau, tot aşa, în '79 se dansa în discotecă pe Chiquititta a lui Abba.

O, tempora!

Mai degraba Mais oů sont les neiges d’antan? (unde sunt zăpezile de altădată?) a lui François Villon, cu 500 de ani în urmă... metafora fiind un mod de a ilustra frumusețea trecutului care nu mai poate fi regăsită astăzi.
Pe cand Cicero, cu mai bine de 2000 de ani în urmă, suspina o tempora, o mores (în traducere aproximativă – ce timpuri! ce obiceiuri), deplangand starea de corupție, lipsa moralității și a verticalității contemporanilor săi. Societatea era văzută de marele orator ca fiind în plină decădere morală...

dolion a scris:

Mai degraba Mais oů sont les neiges d’antan? (unde sunt zăpezile de altădată?) a lui François Villon, cu 500 de ani în urmă... metafora fiind un mod de a ilustra frumusețea trecutului care nu mai poate fi regăsită astăzi.
Pe cand Cicero, cu mai bine de 2000 de ani în urmă, suspina o tempora, o mores (în traducere aproximativă – ce timpuri! ce obiceiuri), deplangand starea de corupție, lipsa moralității și a verticalității contemporanilor săi. Societatea era văzută de marele orator ca fiind în plină decădere morală...

 

Tocmai de aceea m-am oprit numai la "O, tempora" şi n-am mai continuat.

"A plecat dintre noi un mare nationalist, Vlad Hogea, prietenul si camaradul meu. Dumnezeu sa-l odihneasca! A plecat dintre noi un mare nationalist, Vlad Gabriel Hogea, care pe 9 ianuarie 2015 ar fi implinit 38 de ani. A plecat la cele vesnice subit, cu mult inainte de vreme, lasand in urma o familie sfasiata de durere si colegi de idei si de credinta care nu-l voi uita niciodata", a scris deputatul Bogdan Diaconu.

ostrovna a scris:

"... Vlad Hogea, ... A plecat dintre noi ....

Pace lui!
Nasterea Mantuitorului sa-i deschida portile cerului...