Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» DE PRIN LUME ADUNATE...
Astazi la 10:18 Scris de Anahoret

» Invatamant
Astazi la 10:11 Scris de Anahoret

» ASTAZI E ZIUA TA...
Astazi la 09:55 Scris de Anahoret

» ION
Astazi la 07:58 Scris de Anahoret

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Mier 16 Aug 2017, 07:30 Scris de dolion

» BANCURI
Lun 07 Aug 2017, 13:58 Scris de Ion

» Casuta din padure
Lun 07 Aug 2017, 10:06 Scris de zaraza26

» Ce mi-a placut azi
Joi 03 Aug 2017, 19:20 Scris de Emil Condor

» Va mai exista Romania ?
Lun 24 Iul 2017, 18:20 Scris de Ion

» Corupția din România
Dum 23 Iul 2017, 23:44 Scris de Anahoret

» Muzica POPULARA
Mier 19 Iul 2017, 06:39 Scris de dolion

» Veștile triste
Mier 12 Iul 2017, 14:48 Scris de Ion

» CANADA
Mar 11 Iul 2017, 03:59 Scris de Ciprian

» ZBOR DE CONDOR
Mar 11 Iul 2017, 00:53 Scris de Emil Condor

» Stiri IT
Dum 09 Iul 2017, 16:16 Scris de Anahoret

» POPASUL DOLION (III)
Dum 09 Iul 2017, 14:41 Scris de Ion

» Limba română
Mier 05 Iul 2017, 14:25 Scris de zaraza26

» Klaus Johannis - Presedintele ales
Mier 05 Iul 2017, 14:23 Scris de zaraza26

Cuvinte-cheie
Maxime cugetari Popasul 1 brasov 23 istorie Invatamant drumetie sibiu curiozitati problema
August 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
CalendarCalendar
Top postatori
Emil Condor
 
dolion
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
aurora
 
Anahoret
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Povesti, povestioare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : 1, 2, 3 ... 12 ... 23  Urmatorul
AutorMesaj
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:14

Pif, Paf, Puf (Capitolul I. Au fost odata trei prieteni)
de Cezar Petrescu

Pif era baiatul. Paf era paiata. Puf era catelul. Si tustrei era prieteni la catarama.
Iar minte? Minte aveau tustrei sa mai imprumute si la altii.
Nimeni insa n-ar putea sa spuna care dintre ei e mai destept decat celalalt. Nici ei nu se pun de pricina, cand e vorba sa se stie care e mai destept. Cateodata, capetenia jocului era Pif. Atunci Pif si Paf merg dupa el si-i asculta poruncile. Alta data o ia Puf inainte. Atunci baiatul si paiata se supun catelusului. Pe urma, hop! Iata-l si pe Paf ca vine cu ideile lui!
Ideile lui Paf sunt intodeauna nastrusnice. E o paiata mucalita si plina de haz, cum nu mai are pereche. Aceasta o ghicesti indata ce te-ai uitat intaia data la Paf.
Te uiti la el: el rade la tine! Sta rezemat pe spate, in maini, te priveste de jos in sus si rade cu gura intinsa pana la urechi.
Are o haina vargata de toate culorile. in tarcatura aceasta afli orice vopsea iti pofteste inima. Vrei albastru? Poftim albastru! Vrei rosu, iata si rosu! Vrei negru, alb, portocaliu, verde, galben, cafeniu? in haina lui Puf se gaseste cate o proba din toate vopselele. Parca si-a facut costumul dintr-o farfurie intreaga cu coji de oua incondeiate.
Altul s-ar rusina de asemenea impestritare caraghioasa. Paf e vesel si pare foarte mandru. Tot asa de mandru e si de nasul lui. Un nas lung-prelung, ascutit si rosu in vanat, ca un ardei iute.
Un mot de par verde ii spanzura de sub scufie, pana pe nas. Cine-a mai vazut oare vreodata par verde? Ei, bine, Paf are parul verde si el gaseste ca-i sta foarte frumos. Ba inca el rade inaintea tuturor de asa nazdravanie!
Daca il apuci cu mana si-l strangi de piept, deodata Paf casca gura si scoate un tipat subtire de muzicuta. Te-ai speriat si l-ai scapat jos. Paf incepe a se da peste cap. O data, de doua ori, de trei ori , de zece ori. Se invarte pana ce cade obosit, pe burta cu nasul lui de ardei in pamant: Paf! Asa ramane si crezi ca s-a sfarsit. Te pleci sa-l ridici. Paf zvacneste inca o data in sus si incepe a se da peste cap de-a-ndaratelea, repede-repede, sa nu-l ajungi din urma. Catelul latra la dansul si striga:
- Hei, Paf! Ajunge! Ai sa-ti turtesti nasul, comediantule!
Iar Paf se opreste sa rasufle. Se aseaza in fund, cu motul scufiei atarnand pe nas si rade cu gura lui intinsa pana la urechi. Si rade, si rade...
Nici nu se poate sa te uiti la nasul lui si sa nu te umfle si pe tine hohotul.
Acesta e singurul lui cusur. Asa ceva nu-i place nici lui Puf.
Puf spune ca Paf nu stie sa fie niciodata serios. Prea le ia pe toate in gluma.
- Paf! il dojeneste baietelul. Fii si tu o data serios in viata ta! Spune ce ne facem acum? Am spart ghiveciul cu flori. Floarea pe care o uda si o ingrijea mamica in fiecare dimineata. Cand o sa dea mamica peste isprava noastra, ma tem ca o sa mancam o zdravana papara. Haide, fii serios si da-mi un sfat: ce sa facem acum?
Paf rade cu gura pana la urechi:
- Ha-ha-ha! Va sa zica mataluta ai spart ghiveciul cu flori? Ei, bravo! Te poti lauda ca azi ai facut o buna isprava. Dar de ce spui ca isprava e a noastra? Si de ce crezi ca o sa mancam papara noi, cu totii? Tu l-ai spart! Tu ai sa mananci papara, nu noi! si inca ce papara! imi vine sa rad de pe acum.
Pif se intoarce spre catelus si spune foarte necajit:
- Acum vezi si tu, draga Puf, daca ai cu cine vorbi? Eu sunt amarat ca vai de capul meu si el se hlizeste. Pana cand, intr-o zi, am sa ma supar...
Paf rade inca mai vesel. Se da peste cap, inainte si inapoi.
- Ha-ha-ha! Pif a spart ghiveciul cu flori si tot el se supara. Poftim cu toti sa ne veselim de asa omulet!
Si da-i inainte. Si dai inapoi. Si razi pana cand paiata cade ostenita in nasul ei de ardei: Paf!
Puf, sprijinit in coada, se uita si el tare suparat.
- Ai dreptate! spune din ochi baiatului. Acest Paf nu stie ce e aceea suparare si necaz pe capul omului! incepe sa ma scoata si pe mine din sarite. Ia mai bine sa-l insfac putin si sa-l scutur oleaca.
Puf insfaca paiata de piept, cu dintii. Fuge cu ea in jurul camerii si o scutura zdravan. Paf tipa din muzicuta. Dar nu se opreste din ras. Nu-l doare. Se gadila!
Dupa ce l-a scuturat bine, Puf il pune jos. Da din coada, il priveste si-l intreaba:
- Ei, onorabile! ti-a placut? iti mai vine si acum sa razi?
- Ba bine ca nu!
Paf rade, cum n-a mai ras niciodata. A intins o gura, ca poate sa se muste cu ea de urechi. Si ca sa arate ca nici nu-i pasa, mai face o duzina de tumbe la deal si la vale.
- Lasa-l incolo! spune Pif cu lehamite. Din ale lui nu-l putem scoate. Atata stie! Rade si face tumbe. Pana cand o da si el odata de nevoie si de necaz sa sparga un ghiveci cu flori. Atunci sa-l vedem!
Puf clatina din coada, semn ca e de aceeasi parere.
Dar mi se pare ca nu v-am spus ce fel de catel este Puf. Daca nu-l cunoasteti, nu puteti sti ce inima are. E un catel alb si pufos, cu niste ochisori mari si negri, ca doi nasturi de pantofi. O zgardita, sa nu se piarda. Dar cum sa se piarda, daca el nu iese din casa decat din an in paste?
Puf nu s-a jucat niciodata cu alti catei. El s-a trezit in camera lui Pif, la al treilea rand. Si acolo a ramas de cand era mic. Nu cunoaste alti prieteni, decat pe Paf si pe Pif. De la fereastra se uita cateodata in strada. Vede alti catei. Ba uneori si niste caini mari si falcosi, cat niste uriasi. Nu-i da in gand sa se dea jos si sa se zbenguiasca cu dansii. Prietenii lui ii ajung. Asa e el, un prieten credincios, cu durere la necazurile altora.
Nu e ca Paf, sa rada cand i se intampla o nenorocire lui Pif.
Chiar acum era gata sa arate cum intelege sa ajute pe om in nenorocire.
il atinge cu laba pe Pif.
- Tare te mai vad eu amarat, draga Pif! Cam ghicesc eu ce te doare. Mi se pare ca nu stii ce-ai sa raspunzi, cand te-or intreba cum s-a spart ghiveciul. Am nimerit bine?
- Lasa-ma, Puf, nu-mi mai aduce aminte!
Catelul se uita la prietenul lui, cu ochii mici si buni. il apasa cu laba pe genunchi. Clatina coada pufoasa si spune din ochi:
- Haide, Pif, nu mai fi mahnit! Am eu o idee! Ce-ar fi, adica, sa dai vina pe mine? Zici ca m-am repezit cu botul si ca eu l-am spart. Cu mine socoteala e mai usoara. Eu sunt un catel prost si nimeni nu-si pune mintea cu mine.
Pif a ridicat capul si s-a luminat putin. intr-adevar, ar fi buna idee! il apuca pe Puf de gat, induiosat, si-l saruta pe bot.
- Vrei tu sa spun asta, Puf? Vrei tu cu adevarat sa suferi ocara in locul meu?
Puf da din coada in semn de aprobare:
- Pentu un prieten, ce nu fac eu!
- Si daca mananci bataie?
- Ma ascund sub pat.
- Si daca te ajunge cu batul pana acolo?
- tip si fac scandal sa se sperie toti vecinii.
- Si daca te pune la post si nu-ti da portia de mancare?
- De asta n-am eu nici o grija! Stiu ca ai sa-mi aduci, pe ascuns, un oscior si o bucata de prajitura de a ta.
Pif il mai saruta o data. Catelul il linge dragastos pe nas. Baiatul se intoarce spre Paf, ca sa-i dea o lectie.
- Ai vazut? Aceasta inseamna adevarata prietenie! Nu ca tine... Sa razi si sa te bucuri de nenorocirea altuia!
Paf rade cu gura pana la urechi si cu canaful scufiei spanzurand pe nas.
- Ha-ha-ha! Auziti, domnilor! Si spuneti daca asa ceva ati mai vazut. Unul face isprava si altul vrea sa manance bataia. Dati-va la o parte, sa mai fac cateva tumbe de veselie!
- Esti un magar! Spune Pif, suparat.
Paf s-a oprit din tumbe. Duce o mana la pieptul lui cu pete tarcate.
- Eu, magar? Ai noroc tu, de ce ai... Altfel, ti-as spune cine cred eu ca are sa se prefaca, acusi-acusi, intr-un magarus cu urechile mai mari decat el!
- Ei, spune! Poftim! Cine crezi tu ca are sa se prefaca intr-un magarus?
Paf rade si se uita cu ochii lui de sticla, in tavan. A cam sfeclit-o! Dar nu e el paiata aceea care sa se dea in laturi cand e vorba sa spuna ce gandeste. Se uita in tavan si nu spune chiar de-a dreptul. Spune asa, ca pentru altii:
- Ha-ha-ha! Sa va spun eu cum se preface omul in magar. Eu cunosc unul care nu mai are mult. Au si inceput sa-i creasca urechile! Omul se preface in magar atunci cand mai intai face el boroboatele si pe urma lasa sa cada vina pe altii. Te-as ruga, domnule Pif, sa te uiti putin in oglinda. Mi se pare ca urechile ti-s acum mai lungi ca adineaori.
Paf a spus ce gandeste el si a pornit iarasi sa se dea de-a tumba, pana ce-a ajuns cu nasul de ardei pe covor: Paf!
Pif nu stie ce sa creada. inca n-a mai pomenit asa obraznicie! intai i-a venit sa-l ia pe Paf de scufie si sa-l arunce cat colo, sub pat. Ca sa se invete minte dumnealui si sa mai indrazneasca alta data. Auzi? Sa-l faca pe el magar?
Pe urma, Pif si-a facut socoteala ca prietenul lui cu nas de ardei si cu zurgalau la scufie tot are putina drepate. Ba, nu putina! Are chiar toata dreptatea, cand te gandesti bine. Asa o invarte Paf intotdeauna. Crezi ca glumeste si ca se stramba. Cand colo, razand si scalambaindu-se, el spune omului adevarul, in fata.
Si in ziua aceea Pif n-a dat vina pe prietenul lui, Puf. A marturisit singur cum s-a intamplat cu ghiveciul de flori. Si bine a facut!
Se temea el grozav sa nu-l puna la post de prajitura. N-a fost nimic. A scapat ieftin. S-a ales numai cu o ocara, de care Paf radea pe infundate, cu nasul lui de ardei in pamant, gata-gata sa-i plesneasca muzicuta.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:18

Copilul cel istet
de Florea Alberto

A fost odata un om bogat, caruia ii murise sotia. El nu mai avea nici un neam, nici macar vreun var mai indepartat sau vreun unchi. Din aceasta pricina era tare mahnit si nu stia cum sa-si faca rost de o ruda, ca de insurat a doua oara nu mai vroia, pentru ca si-a iubit foarte mult nevasta.

Intr-o zi i-a venit o idee trasnita, sa umble de dimineata prin cetate si prima fiinta ce-i va iesi in cale, sa-i fie copil de suflet. Mergand asa fara tinta a intalnit un sarpe micut. Omul l-a intrebat pe sarpe daca vrea sa-i fie copil de suflet, ca-i va da tot ce isi va dori, iar cand va muri ii va lasa intreaga avere.

Sarpele a raspuns ca vrea, numai sa se invoiasca.
- Cum adica sa ne invoim -a intrebat omul.
- Nu iti cer nimic mai mult, decat sa ma porti intotdeauna in carca -zise sarpele. Omul s-a invoit bucuros si sarpele i s-a incolacit in jurul gatului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau impreuna si erau multumiti unul de celalalt. Omul i-a dat sarpelui tot ce si-a dorit si l-a iubit ca pe propriul copil. Numai ca omul a imbatranit, iar sarpele a crescut. Omul nu il mai putea cara in carca de garbov ce era pe sarpe, care de atata bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul sau de suflet sa se dea jos, macar cateva ore, sa mai poata respira si el in voie, sarpele era de neclintit in hotararea sa de a respecta vechea invoiala. Disperat omul s-a dus la judecator si l-a rugat sa-i faca dreptate.
- Ajutati-ma, domnule judecator, pentru ca nu mai rabd aceasta povara! Dar dupa ce sarpele a povestit cum le-a fost invoiala, judecatorul a zis ca nu are ce sa faca.

Sarpele si-a tinut fagaduiala, fiindu-i copil, atunci si omul trebuie sa-l poarte la gat pana va muri. Omul a plecat de la judecator si mai necajit decat a fost inainte, pierzand orice speranta. In drum spre casa a vazut niste copii cara se jucau si s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian statea pe un bustean, el era imparatul, iar langa el pe un bustean mai mic, Maria-Alexandra in chip de imparateasa.

Ceilalti copii se inghesuiau in jurul lor, ascultand poruncile. Omul a intrebat copiii daca nu ii pot face si lui judecata. Ei au raspuns foarte seriosi, ca se poate. Atunci omul si-a povestit necazul. Cand a vrut sa zica sarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:

- Cum indraznesti sa ii vorbesti de acolo de sus imparatului. Nu stii ca impricinatii trebuie sa stea la judecata jos la pamant. Cand sarpele a coborat Kamill a zis:
- Acest copil, caruia nu ii este mila de parintii lui, nu merita sa vada lumina soarelui. Pe el copii, aruncati cu pietre! Iar copii au aruncat cu pietre pana au strivit sarpele. Omul a plecat acasa mantuit de judecata unui copil.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:30

Anecdota
de Ion Creanga


Un negustor, umbland prin mai multe sate si orase, ca sa cumpere grau, papusoi si altele, Intr-o zi ajunse la un pod si cand era sa treaca vazu un om care se odihnea acolo: acesta era Pacala. Negustorul, voind sa afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dansul si-lintreba:

- De unde esti, mai crestine?
- Ia din sat de la noi, raspunse Pacala.
- Din care sat de la voi?
- Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, aratand negustorului cu mana spre un deal.
- Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l stiu.
- Ei! cum sa nu-l stii; e satul nostru, si eu de acolo vin.
- Nu asa, mai prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui mosie este si cum ii botezat?
- Doamne! da' nu stii ca mosiile sunt boieresti si asta-i a cuconului nostru, ce sede la Bucuresti? Iar satu-l boteaza popa intr-o caldarusa cu apa, cum ii scrie lui in carti.

Negustorul, privindu-l lung, zise in sine: Ma!... aista-i chiar Pacala.

- Dar cum te cheama pe tine?
- Iaca!... ce ma intreaba. Ma cheama ca pe oricare: vina-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul incepu a-si face cruce ca de naiba si iar il intreba:

- Dar cu chemarea impreuna cum te mai striga?
- Iaca asa: vino! u! ma! raspunse Pacala.

Negustorul incepu atunci a rade si zise: ce prost! Apoi il mai intreba:

- Dar ce bucate se fac acolo la voi?
- Mai mult terciu cu mamaliga mancam, zise Pacala.
- Intelege-ma, prostule! Nu te intreb de bucate ferte.
- D-apoi de care bucate ma-ntrebi?
- Te-ntreb daca s-au facut la voi grau, orz si altele.
- Da, s-au facut pana la brau, raspunse Pacala.
- Nu te-ntreb de inaltime, ca doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci as voi sa stiu ce feliu este la voi grauntele orzului.
- Sa-ti spun, daca nu stii, zise Pacala. Grauntele orzului este lungaret, imbracat c-o coaja cam galbie si c-o tapa in varf.
- Bine, stiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, ca as voi sa cumpar si eu.
- De! nu stii dumnia-ta ce fel? Unul da graul ori orzul, si altul ii da bani: galbeni, napoleoni ori altaceva.
- Nu ma-ntelesesi nici asta; eu te-ntreb: cum se da?
- Bre!... Nici asta n-o stii. Sa-ti spun eu: iei banita ori dimerlia si pui in ea pan-o umpli cu varf, apoi cu coada lopetii o razi s-o torni in sac, pe urma iarasi o umpli si tot asemine faci.
- Eu nu te-ntreb asta, om fara cap ce esti!
- Dar ce fel ma-ntrebi? zise Pacala.
- Cu ce pret se vinde chila ori banita; cati lei?
- Asa cum te-nvoiesti; si cati lei dai atata iei.

Negustorul, suparat, il mai intreba:

- Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
- U! hu!... este badea Musat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman si altii.
- Ho! ma, destul! Dar cine este mai mare decat toti la voi an sat?
- Cine-i mai mare? Badea Chitu; el este mai nalt decat toti; e atat de lung, incat mai n-ajungi cu mana la umarul sau.
- Bre!... proasta lighioaie mai esti! Nu te-ntreb asa.
- Dar cum? zise Pacala.
- Eu iti zic: pe cine ascultati voi aici in sat?
- I! ha! auzi vorba! Ascultam pe lautarul mos Bran; cand incepe sa
cante, tot satul sta cu ochii si urechile tinta la el.
- Nu zic asa, mai nataraule! Raspunde-mi odata cum te-ntreb.
- Ei, cum?
- Eu te-ntreb de cine aveti frica aici in sat mai mult.
- Valeu, maica! Ia, de buhaiul lui mos popa, mare frica mai avem,
mamulica. Cand vine sara de la pascut, fugim de el care incotro apucam; ca
atat e de infricosat, de gandesti ca e turbat; cand incepe sa mugeasca,
sparie chiar si copiii din sat.
- Ma!... da'! ce namila de om esti tu? Nu cumva esti vrun duh rau,
frate cu Meaza-noapte sau cu Spaima-padurei?
- Ei, Doamne! De ce ma-ntrebi, cand ma privesti? Ce? Nu ma vezi ca-s om
ca si dumniata: cu cap, cu ochi, gura, nas, mani si cu picioare, ma
misc si ma uit ca toti.
- Asa te vad si eu, dar ai minte si simtire abia ca un dobitoc. Ia
spune-mi, zau: aveti butnari sau dogari in sat la voi?
- Avem.
- Na cinci bani, si du-te sa-ti puie doagele ce-ti lipsesc.

Prostia din nascare, leac in lume nu mai are; ea este o uricioasa
boala, ce nu se vindeca in scoale, ba nici in spitale.

"Anecdota" tiparita prima oara in Albumul macedo-roman, Bucuresti, 1880;
retiparita in Convorbiri literare, 1885, nr. 11, 1 febr. Textul de fata
a fost reprodus dupa volumul Ion Creanga, Povesti si povestiri, Editura
"Minerva", Bucuresti, 1987.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:33

Batranica si Spiridusul
poveste irlandeza

Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.
Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!
"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.
S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.
Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.
"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."
"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."
Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata."
Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.
Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."
Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."
"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.
Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.
Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!
"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur." Si asta a facut.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:39

Din pulberea stelelor
Poveste pentru o noapte buna puiul meu
de Mihaela Iordan

A fost odata demult tare demult cand inca nu existau nici calculatoare,nici televizoare si nici macar radiouri, cum spuneam, a fost odata demult tare demult o tara, in care toti traiau fericiti. Aici in tara de poveste, traia langa un rau vesel si cristalin, o batranica ce obisnuia in fiecare seara sa spuna povesti. Copii se adunau cu mic si mare sa asculte minunatele povesti pe care batrana le spunea. Si timpul trecea si ei se faceau mari si lumea evolua si uite asa pe nebagate de seama intr-o zi langa usa batranei nu mai era picior de ascultator! Nedumerita batrana intreba in stanga si dreapta care era problema,unde disparusera toti prichindeii ....Intr-o zi tot intreband a descoperit misterul, aparuse televiziunea, radioul si internetul. Aceste lucruri faceau pe prichindeii pana mai ieri dornici de povesti, sa nu mai doreasca alta distractie, decat, sa se joace la calculator cat e ziua de lunga, sa se uite la tv, sau sa asculte muzica. Batranica pleca trista spre casuta ei si astepta sa se faca seara. Luna se ridica rece si mare sus pe bolta si batrana iesi in prag si sopti un descantec vechi decand lumea, luna apleca capul ei semet spre batrana si-i intinse o raza plina de praf de stele. Sti tu, draga batranica, ce ai de facut ca lumea povestilor sa nu se termine cu una cu doua?
Cumpara-ti un calculator, leaga-l la internet, posteaza povestile stiute numai de tine si copiii te vor asculta din nou!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:44

Gainusa Rosie
de Joseph Jacobs

Intr-o buna zi, in timp ce scurma pamintul cu ciocul, Gainusa Rosie gasi un bob de grau.
"Acest bob de grau trebuie plantat", zise ea. "Cine va planta bobul asta de grau?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi planta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

In curind graul crescu inalt si galben.
"Graul este copt", zise Gainusa Rosie. "Cine va secera graul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi secera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind graul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va treiera graul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi treiera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind graul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va duce graul asta la moara?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi duce eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea duse graul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: "Cine va framanta si coace paine?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci voi framanta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea framinta si coapse paine. Apoi intreba: "Cine va minca aceasta paine?"
"Ooo, eu o voi manca", zise Rata.
"Si eu", zise Pisica.
"Si eu", zise Cainele.
"NU, NU!" zise Gainusa Rosie. "Eu o voi manca". Si asta facu.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 05 Sept 2009, 08:58

Pedeapsa
Copiilor din lumea intreaga

Alexandru privea cartea cu oarecare mirare. Nu mai vazuse niciodata pana acum o asa minunata carte. O primise in dar de la bunici, care tinuse sa-i aduca aminte ca anul trecut, de Craciun primise tot o carticica pe care insa o ratacise prin casa. Cartea de anul acesta era mai mare si mult mai frumoasa, cu poze colorate si coperti groase de carton. Ceea ce-l uimea erau insa figurile personajelor care pareau ca sunt aievea asa cum stateau cuminti in foile cartii. Cand Mos Craciun, obosit de pe drum a poposit si la ei si a scos din desaga cartea, i-a spus copilului:
- Aceasta este cartea despre Nasterea Domnului. S-o pastrezi cu grija, s-o privesti ori de cate ori esti trist si iti va indeplini orice dorinta. Caci, dragul meu, aceasta este o carte fermecata.
Atat a rostit mosul, s-a ridicat de pe scaun, a zambit copilului si a plecat. Din seara de Ajun, Alexandru traieste sub vraja misterului cartii fermecate. Se tot intreaba ce puteri magice poate avea o carte ca aceea. A incercat s-o intrebe pe buni, numai ca, aceasta era deosebit de ocupata cu musafirii, care pareau ca nu se mai termina. In camera lui, unde mami si tati ingramadisera paltoanele musafirilor, Alexandru, cu cartea pe genunchi medita la vorbele mosului.
- Oare ce-o fi vrut sa spuna? Sa poata oare aceasta carte sa-mi indeplineasca dorintele ? Hai sa fac o incercare!
Inchise ochii si-si dori foarte tare o inghetata. Nu indraznea sa deschida ochii ca nu cumva sa descopere ca pe masuta se afla inghetata pe care si-o dorise. Stia dintr-o poveste ca doar vrajitoarele pot face sa apara lucruri cu un simplu gest si mai stia ca vrajitoarele sunt, in general, rele. E drept ca existau in povesti si zane bune, dar nu spera sa intalneasca una chiar acum.
- Fie ce-o fi ! isi spuse Alexandru.
- La urma urmelor, ce poate sa-mi faca mie o inghetata? Cel mult o sa ma doara gatul, dar asta nu e nicio problema, se rezolva cu Biseptol!
Si deschise ochii. Pe masuta era o inghetata mare de vanilie si ciocolata, cu piscoturi si sirop. Numai ca, langa ea statea un pitic, mic, mic, cu nas ascutit si scufie rosie.
- Ce, credeai ca nu-i adevarat ce ti-a spus Mos Craciun ?!? Sa stii ca mosul nu minte niciodata, iar copiii care nu-l cred sunt pedepsiti. Poftim, ti-am indeplinit dorinta, dar pentru asta va trebui sa primesti o pedeapsa pentru ca n-ai crezut.
Alexandru era mut de uimire. Inghetata, hai, treaca - mearga, se mai vazusera cazuri, dar un pitic intrecea orice imaginatie. Se ciupi de obraz ca nu cumva sa viseze. Nu visa. Mai mult, piticul se catarase pe perdea si de acolo de sus il privea rautacios.
- Sa faci bine si sa executi pedeapsa!
Cu glasul pierit, Alexandru bolborosi:
- Ce-ce-ce pe-pe-pedeapsa?
- Pai, Mos Craciun a spus ca esti pedepsit sa plimbi catelul in fiecare dimineata.
Alexandru deveni palid.
- Auzi, sa plimb catelul! Da' ce sunt eu?!. Si apoi nici macar nu-i al meu. E-al sora-mii. Ea l-a adus in casa!
De pe perdea, piticul il privea mustrator:
- Crezi ca nu stiu ce gandesti? Hmm, asta vara te laudai ca e catelu tau si ca tu l-ai invatat sa salute cu labuta. Asta numai ca sa te dai mare in fata celor de la gradinita. De fapt, ai cam mintit. Pentru asta va trebui sa-l plimbi. Altfel, Mos Craciun iti va lua cartea.
Si, dintr-o data, piticul disparu. Dar nu si inghetata.
- Uff, bine c-a plecat! Acum pot sa mananc linistit bunatate de inghetata!
In cateva minute inghetata disparu si ea. Alexandru lua cartea si-o ascunse in dulap sub hainute. Multumit, se apuca sa coloreze un desen. In timp ce el isi vedea de lucru, in camera intra incet, incetisor buni.
- Ce faci aici? De ce nu vii la masa? Ai uitat ca nu e politicos sa intarzii la masa? Toata lumea te asteapta. Musafirii intreaba de tine.
Dar Alexandru nici nu se clinti. Rosti doar printre dinti:
- Nu mi-e foame!
Buni il privi mirata. Cum se putea asa ceva? Doar Alexandru era un mancacios. Dar pleca din camera convinsa ca mai tarziu copilul va veni la masa. Imediat aparu piticul:
- Mai vrei o inghetata? Sau poate o ciocolata? Sau o prajitura?
Alexandru dadu din cap afirmativ si imediat, pe masuta aparu o felie imensa de tort cu ciocolata. O infuleca sub privirile rautacioase ale piticului.
- Nu uita insa ca trebuie sa plimbi catelul.
Cu gura plina, Alexandru protesta:
- Acuma noaptea? Nu vezi ca s-a-nserat?
- Si ce daca? Ce, ti-e frica? Nu ti se-ntampla nimic. Cand te-ai laudat ca esti cel mai curajos baietel din cartier nu ti-a fost frica? Am impresia ca esti cam laudaros. Sa recapitulam: mincinos, laudaros si lacom pe deasupra. Uita-te la tine cum infuleci! Te-ai murdarit pana la urechi!
- Si ce daca? Spala mama!
- Aha, va sa zica nu-ti pasa! Mai trecem ceva pe lista: nepasator. Iar daca stau bine si ma gandesc, si lenes.
Suparat, piticul disparu. La usa camerei se auzi un latrat scurt. Era catelul.
- Asta sigur vrea afara! Daca mai vine piticul si-mi mai da o prajitura o sa ma doara burta. Asa ca mai bine il duc afara pe Molfaici!
Deschise usa si catelul, dand din coada, il intampina bucuros. Ii puse lesa, se imbraca si iesi trantind usa. In urma lui, buni ramase foarte mirata:
- Ce-o fi cu el de a devenit dintr-o data asa de harnic?
Bunicul, care asistase la scena cu pricina, zambi pe sub mustata. Stia el ce stia. Il cunoscuse si el pe piticul mic, mic, cu nas ascutit si scufie rosie. Pe vremea cand era copil si nu asculta de mama lui, piticul il vizitase si pe el, iar semnele vizitei de atunci le descoperise pe fruntea lui Alexandru: o cuta adanca pe frunte si un aer smerit de copil pedepsit.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
aurora

avatar

Numarul mesajelor : 6983
Varsta : 66
Localizare : Hd România
Data de inscriere : 04/09/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 06 Sept 2009, 00:05

Esti grozav !!!! thumb_yello

_____________________

Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. ( Nicolae Steinhart )
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 06 Sept 2009, 08:22

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 06 Sept 2009, 08:54

În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depășită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinși de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldații săi, generalul a scos o monedă și a zis:

“Voi arunca acum moneda. Dacă nimerește capul vom câștiga, dacă e pajura vom pierde. Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”

Zis și făcut. A aruncat moneda în aer. Toți așteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieșit capul. Soldații au răsuflat ușurați. Plini de încredere au atacat armata inamică și au ieșit victorioși.

După bătălie un locotenent remarca: “Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Într-adevăr!” i-a replicat generalul și i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele părți.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 08:40

Taranul si diavolul

Traia odata un taran foarte viclean.
As putea sa va povestesc multe dintre poznele sale, dar acum va voi povesti cea mai traznita dintre ele: cum si-a batut joc de diavol.
Iata povestea: intr-o zi, taranul lucra pe camp. Pe inserate, se pregatea sa o ia spre casa, dar ca orice proprietar de teren, mai arunca o privire, sa vada daca totul e in regula. Cum se uita el pe camp, vede la un moment ceva scanteietor pe aratura. Tare se mira taranul, ca, inainte cu cateva minute, nu era nimic acolo.O lua intr-acolo, sa vada ce-i.
Cand ajunse la mijlocul araturii, ce vede: o gramajoara de carbuni care ard, iar in varful gramezii, un dracusor statea pitit.
- Ce faci aici, doar nu clocesti vreo comoara? - zise taranul.
- Ba chiar asa, clocesc o comoara – zise diavolul – o gramada de aur si argint mai mare decat ai vazut tu vreodata!
- Pai bine – zise taranul -, comoara e pe terenul meu, asa ca, eu sunt proprietarul comorii.
- Fie – zise diavolul – poti sa ti-o tii, dar cu o conditie: daca imi dai mie jumatate din recolta, timp de doi ani. Aur si argint am o gramada, nu-mi trebuie, dar poftesc ceea ce rodeste pamantul tau.
Taranul sta putin pe ganduri, dupa care cazu de acord cu diavolul.
- Bine, fie cum spui tu, dar ca sa nu ne certam, sa ne intelegem de pe acum: ce creste in pamant, va fi jumatatea mea, iar ce creste la suprafata, va fi jumatatea ta.
Diavolul ii placu ideea, asa ca, accepta targul.
Da, dar ce nu stia diavolul, taranul semana toata aratura cu sfecla. Asa ca, atunci cand veni vremea culesului, si diavolul isi facu aparitia, taranul il intreba:
- Sa-ti aduc o coasa, sau strangi cu mana ce-i al tau?
- Pentru ce coasa, pentru sfecla?
- Pai nu, doar pentru frunze. Mai tii minte: ce-i sub pamant e al meu, ce-i la suprafata e al tau.
Si continua sa culeaga voios sfecla.
Diavolul era tare furios.
- Bine, de data asta ai scapat, dar la anul, schimbam placa: ce-i sub pamant e al meu, iar ce-i la suprafata, va fi partea ta. Ai inteles?
Taranul ridica din umeri, rasuci putin mustata, sa nu vada diavolul ca zambeste, si raspunse:
- Mie mi-e totuna, fie cum vrei tu.
Diavolul mormai ceva manios dupa care se facu nevazut. Taranul ara terenul, si semana pe toata parcela grau. Cand lanul de grau se ingalbeni, merse pe camp si secera toata recolta.
Cand arunca ultimul snop de grau in caruta, aparu si diavolul:
- Hoho! – striga de departe. Auzi cumetre, unde duci tu recolta?
- Pai acasa, in pod – zise taranul.
- Si mie ce mi-ai lasat? intreba diavolul.
- Tot ce-i sub pamant, asa cum ai cerut – raspunse zambind taranul.
Dar diavolul nu mai gasi nimic, decat campul secerat de taran. Se inrosi de manie, si printr-o crapatura aluneca in adancul pamantului, pe fundul iadului. Asa ramase taranul cu recolta din doi ani, si cu comoara.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 08:43

Intr-o zi frumoasa de toamna, se intalni iepurele si ariciul. De cum vazu iepurele, ariciul se grabi spre el sa-i dea buna dimineata.
Iepurele ingamfat, se uita de sus la arici si-l intreba:
- Tu ce alergi de zor asa de dimineata?
- Ma plimb – raspunse politicos ariciul.
- Te plimbi? – zise razand iepurele. Daca nu ma insel ti-ai putea folosi picioarele pentru lucruri mai importante decat plimbarea.
Ingamfarea iepurelui il jigni pe arici. Nu ajunge ca s-a nascut cu picioare strambe, dar iepurele mai si glumeste pe seama lui.
- Stii ceva – spuse ariciul – hai sa ne luam la intrecere! Pun pariu ca te intrec, daca alergam!
- Esti tare glumet – spuse iepurele. Cum vrei sa ma intreci cand ai picioarele asa strambe? Dar fie, daca asta vrei. Pe ce punem pariu?
- Pe un ban de aur si o sticla de tuica – zise ariciul.
Iepurele se uita batos la arici, iti rasuci mustata. Dupa care intinse laba catre arici si spuse:
- Bine, fie, sa ne intrecem!
- Ei, pai nu-i asa de urgent! Cine a mai vazut asa ceva, sa ma iau la intrecere cu stomacul gol. Mai intai merg acasa sa mananc ceva, si ne intalnim peste jumatate de ora.
Iepurele nu spuse nimic, asa ca, ariciul o lua spre casa.
De cum ajunse acasa, striga:
- Femeie, unde esti? Vino degraba, mergem impreuna pe camp!
- La ce treaba? – intreba femeia arici.
- Am pus pariu cu iepurele ca-l intrec la fuga!
- Vai de capul tau, nenorocitule, cum sa-l intreci tu pe iepure? Ti-ai pierdut mintile;
- Lasa asta pe seama mea. Hai, fuguta, vino cu mine.
Cum mergeau ei pe camp, ariciul asa grai:
- Vezi aratura asta?
- O vad – zise nevasta ariciului.
- Acolo vom alerga cu iepurele. Eu alerg intr-o brazda, iepurele alearga in cealalta brazda. Tu n-ai alta treaba, decat sa stai aici, la capatul brazdei, iar cand iepurele ajunge aici, tu sa zici: Eu am ajuns deja!
Femeia dadu din cap ca a inteles, si porni spre capatul araturii.
Ajunse si iepurele:
- Incepem?
- Incepem! zise ariciul.
Iepurele numara:
- Unu, doi, trei si!
Iepurele porni in goana, ariciul abia iti ridica picioarele. Dupa cativa pasi, se piti in brazda si nici nu mai misca.
Iepurele ajunse la capatul brazdei, dar femeia arici ridica, capul din brazda si spuse: Eu am ajuns deja. Iepurele ramase mut de uimire, nu-i venea sa creada ca ariciul a ajuns inaintea lui. Nici nu banuia ca ariciul il pacali, stiut fiind ca ariciul nu se deosebeste de femeia arici cu nimic.
- Nu-mi vine sa cred – zise iepurele. Sa alergam inca o data!
Si fara sa astepte raspunsul o lua la fuga spre celalalt capat al araturii. Acolo insa il astepta ariciul. Cand ajunse, ariciul il intampina din nou.
- Inca o data! - striga iepurele, si o lua iar la goana.
- Din partea mea, putem alerga de cate ori vrei – spuse ariciul.
Iepurele alerga cat il tineau picioarele, de vreo saptezeci de ori, dar de fiecare data ariciul era acolo inaintea lui. Cand a simtit ca nu-l mai tin picioarele, se dadu batut. Nu intelegea cum e posibil, dar asta e. Ii dadu ariciului banul de aur si sticla cu tuica, dupa care se prabusi la marginea araturii.
Ariciul lua ce castigase, merse la capatul araturii isi lua femeia, dupa care mersera linistiti acasa. Baura cate un pahar de tuica, si traira linistiti, dar dupa aceasta intamplare, nici un iepure nu mai face glume pe seama picioarelor scurte ale aricilor.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 08:51

LEBADA, PRINTESA ALBA

In padurea dintre munti era mare forfota: cu totii, mari si mici, se pregateau de nunta.
-Ce bucurie va fi! exclama o pasare, topaind fericita din creanga in creanga.
-Mireasa este atat de frumoasa! ii raspunse o caprioara cu ochii mari. Si are o haina minunata!
Asa era. Lebada lacului in mijlocul padurii, Printesa alba, plutea lin pe fata apei. Haina ei alba, de mireasa, stralucea in bataia razelor solare.
-Cat este de curata!
-De pura...
-De neprihanita...
-Fara pata...
Pasarelele o privira cateva clipe,nemiscate. Se insera.
Albastrul cerului se intuneca tot mai tare si se porni vantul.
Cioara asteptase toata ziua lasarea intunericului, ascunsa printre frunze. Isi desfacu acum aripile negre si murdare si plana fara zgomot, pana ajunse deasupra locului in care Printesa alba atipise.
Deschise ciocul plin de smoala si stropi lebada pe haina ei de nunta. Carai rautaciosa:
-Ha! Ha! Ha! Frumoasa mireasa cu hainele patate! N-o sa te mai iubeasca nimeni! Si zbura.
Lebada, tremurand din tot trupul, isi ridica privirea; razele de luna luminau acum ca ziua.
Suspina.
Incepu sa smulga,una cate una,penele patate. Din ochii blanzi ii curgeau lacrimi.Dar, deodata, auzi o voce atat de draga:
-Ce faci? Eu te iubesc asa cum esti! Nu este vina ta pentru ceea ce s-a intamplat! Printesa alba, Mireasa mea, ti-am adus o haina de nunta, tesuta cu fir de aur. Imbrac-o!
Era mirele.

(fundatia copilul si lumea)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 08:56

LELIA

A crescut intr-o gradina foarte mare.
Cand s-a uitat in jur, a clipit des si nedumerita: cate culori o inconjurau!
-Hei, buna ziua!
Laleaua de langa ea, cu petale rosii-rosii, isi ridica o frunzulita in semn de salut.
-Ce-ai ramas fara grai? o intreba vecina in continuare. Sau nu ai voce? Ai fi prima lalea fara voce pe care as intalni-o.
Lelia tusi, apoi stranuta.
-Sa-ti fie de bine! ii ura vecina. Poti sa vorbesti?
-Daa, pot. Dar sunt uimita de ceea ce vad, raspunse Lelia, laleaua cu petale galbene si pe margini cu zimtisori albastri.
-Se vede treaba ca esti un biet...pui, se grozavi cealalta.Noi,lalelele, suntem in pamantul acesta de cand ne stim: an dupa an am facut cate o floare splendida, pe care ne-au taiat-o ca sa o duca la vanzare si ramaneam mai departe cu bulbul in pamant, cu mustacioare si o tulpinita de un deget deasupra. Asta e tot!
Lelia isi ridica putin capsorul inflorat:
-E bine sa fiu cu voi. Nu mi-ar fi placut niciodata singura. Si zici ca vine cineva sa ne...taie?
-O nimica toata! Doare putin si gata!
-Dar de ce sa ne taie? Mie mi-ar placea sa nu ma taie nimeni.Tie nu?
-La inceput, asa gandeam si eu si prietenele mele, dar am inteles ceva: floarea pe care o avem noi poate aduce bucurie in inima cuiva.
Sa-ti povestesc: Anul trecut m-au dus intr-o casa veche. Acolo locuia o bunica. Ce s-a mai bucurat cand m-a vazut! Pentru ca, vezi tu, noi plecam odata cu floarea, dar si ramanem aici. Este extraordinar!
In fiecare an murim, dar apoi inviem, prin floarea care creste din bulbul nostru.
-Si oamenii sarbatoresc in fiecare an o Inviere, ciripi o pasare cu pene colorate.
-Pentru ca mor si ei in fiecare an, ca apoi sa invie? intra in vorba Lelia.
-Nuu! Au ei un Rege care a murit odata pentru totdeauna pentru relele lor si a inviat. El este viu! El nu mai moare niciodata!
Lelia isi stranse pe langa ea frunzulitele verzi:
-Nici eu nu as vrea sa mai mor vreodata.
-Bucuria pe care o aduce floarea ta in inima oamenilor, an de an, te poate tine mult timp vie in inima lor, ii raspunse vecina ei cea rosie.
Lelia isi legana floricica ei in vantul de primavara:
-Vreau sa fiu o bucurie pentru oameni si pentru Regele lor!
Apoi se opri si intreba:
-Dar cum il cheama pe regele lor?
Si o soapta venita de sus ii raspunse:
-ISUS.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 09:21

Stelute si buline

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul. Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutiuta plina cu stelute aurii si o cutiuta plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti, intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.Tot stelute primeau si cei talentati. Unii puteu ridica greutati deasupra capului, altii puteu sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute...

Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine, incat isi doreaau sa mai faca ceva, ca sa poata primi inca una. Altii insa, nu stiiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline.

Pancinello era unul dintre acestia din urma. tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca ceilalti, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos, se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe, incat nu mai vroia sa iasa pe strada. Se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta...si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca avea atat de multe buline, incat ceilalti omuleti veneau si lipeau altele fara nici un motiv.
"Merita multimea asta de buline negre", isi spuneau omuletii unii altora. "Este clar ca nu e bun de nimic!"

Dupa un timp, Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: "Asa este, nu sunt bun de nimic!", isi spunea el.In rarele dati cand iesea din casa, statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia. Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau, numai ca nu ramaneau lipite, ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina, unii o admirau atat de mult, incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiinca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa-i lipeasca o bulina, dar si aceasta cadea imediat.

"Ca ea vreau sa fiu ", ii trecu prin minte lui Pancinello, "Nu mai vreau sa primesc etichete de la altii!" Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta. "Nu este mare lucru", ii raspunse ea. "In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli." "Pe Eli?" "Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier." "Dar de ce?" "Ce-ar fi sa descoperi singur? Du-te la el, sus pe deal!" Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca. "Dar crezi ca ii va face placere sa ma vada?!?" striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichete unul pe celalalt. "Dar nu este drept!", isi spune el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga la Eli. Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta, pana ce ajunge in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau U-RI-A-SE! Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru, trebui sa sa se ridice pe varfuri . Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise: "Eu aici nu raman!" Si se indrepta spre iesire.

Dar chiar atunci isi auzi numele. "Pancinello, tu esti?" se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri. "Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine! "Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa. "Stii cum ma cheama?" il intreba Pancinello. "Binenteles ca stiu, doar eu te-am creat!" Eli se apleca, il ridica de jos si il aseaza langa el, pe banc. "Hmmm", murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello. "Se pare ca ai adunat multe etichete..."

"N-am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!" "Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este voie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun altii despre tine!" "Chiar nu-ti pasa?" "Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu. Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!"

Pancinello incepu sa rada: "Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?" Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet: "Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!" Nimeni... Niciodata... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... si, in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte... "In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine" continua apoi Eli. "Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete" ii raspunse Pancinello."Stiu, mi-a povestit despre tine."

"De ea de ce nu se prind etichetele?" "Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc ceilalti.Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi." "cum adica?" "Etichetele se lipesc daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?" "Pai, nu prea..."

Eli zimbi. "Vei intelege cu timpul. Acum iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine." Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indreapta spre usa, Eli ii spuse: "Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!"

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: "Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!" Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina...

de Max Lucado

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 09:34

Closca din troleu

Azi în troleu o mămăiță dădăcea tare gingaș o biată cloșcă pe care o ținea captivă într-o sacoșă de rafie, părând însă a da mai multă atenție părului ce-i tot cădea din basma decât chicotelilor din jur despre croncănelile agasante ale găinii.

Prefăcându-mă că le ignor, asemenea multor altora de pe lângă mine am început să-mi aduc aminte, în ritm de coache-coachoea-choeachea-ul găinii de-o povestioară din copilărie, ruptă parcă din filmele alea lacrimogene care promovează etică, morală și alte nebuneli folosindu-se mârșăvește de suflete pure de copil și dragostea lor pentru animale.

Într-unul din ani, când eram mică-mică și era vară, bunica avea o cloșcă la care pusese, cum se face la țară, numai ouă cu plod, verificate înainte la lumina becului, dar care inevitabil nu erau toate ale distinsei galinacee care le avea de clocit. Așa că atunci când au ieșit din găoace, puișorii erau cam de toate națiile și culorile, spre dezamăgirea găinii-mamă care până de curând puică n-apucase să vadă lumea în alte culori decât în alb și negru.

Când au început să-i moară din pui nimeni n-ar fi bănuit cine este de vină dacă într-una din zile bunica n-ar fi constatat că victimele sunt doar puiuții negri sau pestriți și dacă n-ar fi început s-o urmărească în detaliu pe găina criminală, care îi schilodea cum putea mai bine pe toți care nu erau ca ea, gălbui și pufuloși.

Cu toate astea se sesizase cam târziu bunica și din cei doi-trei puișori impuri, vătămați și prematur separați de mama lor, doar unul a reușit să supraviețuiască, deși era negru ca tăciunele și mai avea și gâtul golaș, întocmai ca vulturii de îi vedeam prin desenele animale. De altfel așa l-am și botezat – Vulture – cu toate că s-a dovedit mai târziu a fi puică. La o vârstă destul de fragedă, când n-apucasem nici eu, la fel ca și găina fără pipotă, să realizez că în lume există mai multe decât pot eu să înțeleg sau că rezultatele nu ies exact cum le dorești, să văd atâta discriminare și răutatea îndurate de un ghemotoc negru și fără vină mi s-a părut cel mai crud lucru din lume la vremea aia.

Singurel, într-o cutie mărișoară, Vulturașul nu se putea bucura de liberatea frățiorilor lui vitregi sau de grija părintească pe care cloșca o răspândea doar puilor albi, într-un croncănit suficient de tare ca să-l facă pe ăsta micu’ să suspine și să se plimbe bezmetic prin perimetrul cutiei. Oricât de rău se lua frățiorul meu la harță cu cloșca și oricâte picioare îi dădea bietei animale care era legată cu o ață de crac și zbura ca nebuna spre amuzamentul nostru bolnav , bietul puișor gâtlejat era tot singur și noi, deși tot pui ca el, nu ne dovedeam a-i fi prea buni tovarăși.

Soluția a fost chiar simplă, fiindcă la vreo săptămână după asta pe frățiorul geamăn l-a luat o cunoștință cu el la un târg, l-a pierdut în mijlocul mulțimii (avea vreo 3-4 cred frățiorul) și l-a găsit abia după vreo oră de căutări înnebunite în fața unor cuști unde se vindeau rațe, iepuri, porumbei și alte lighioane. Chiar nu mai țin minte cine l-a pierdut pe frățior la târg, știu doar c-a fost așa de dramatic episodul pentru ai mei că nici n-au mai comentat de cele trei rățuște pe care cunoștința a fost nevoită să le cumpere ca să-l convingă pe copilul care fugise de lângă el să plece spre casă.

Vulturaș avea deci prieteni în sfârșit, 3 rățuște adorabile care aveau un mers legănat de-ți era mai mare dragul să le privești cum cresc și cărora nu le păsa ce rasă sau culoare are micuțul ce creșea odată cu ele. Asta mi-a fost prima lecție despre toleranță din viață, dar n-am reușit s-o aprofundez foarte mult, fiindcă interesul pentru puiuți scădea direct proporțional cu cât ei creșteau, astfel că habar n-am ce s-a ales cu fiecare, cu toate că sper doar să nu-i fi savurat prin vreo ciorbă pe la țară.


Și fiindcă flashback-ul despre cloști și tinerețe mi-a fost interupt brusc atunci când bătrânica a coborât din troleu, luând cu ea cotcodăcelile înabușite ale bietei găini n-am putut să nu judec, cu ochii de acum și cu dexteritatea de-a gândi prea mult ce-o fi vrut experiența aia de fapt să mă-nvețe. Nu de alta, dar în lumea oamenilor e așa ușor să fii cloșcă nebună și așa de greu să ferești de rele oameni gâtlejați și diferiți de restul.

http://kidha7.blogspot.com/2008/08/cloca-din-troleu.html

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 09:36

POVESTE CU TÂLC

A fost odată că niciodată o capră. Ea avea trei iezișori, frumușei și tare inteligenți. Numai că, doi dintre ei erau foarte zvăpăiați și tare neascultători. Mama lor se supăra adesea pe ei și le dădea drept exemplu pe fratele lor mai mic, care era, de altfel, foarte cuminte. Asculta de fiecare dată sfaturile mamei, era înțelegător și îi cerea de fiecare dată voie înainte să facă ceva.
Într-o zi, capra a plecat în pădure, să aducă niscaiva iarbă pentru hrana puilor ei. Înainte să plece, i-a avertizat pe pui să fie cuminței, să nu descuie ușa nimănui, mai ales că lupul cam dădea târcoale gospodăriei lor. Au inventat împreună un cântec pe care mama avea să îl cânte la întoarcere, pentru ca puiuții să îi deschidă ușa.
Numai că, lupul cel viclean a tras cu urechea la sfaturile mamei, a învățat cântecelul și, de îndată ce mama a plecat, a pus la cale să le vină de petrecanie iezișorilor.
După scurtă vreme, acesta a bătut la ușa iezilor, a murmurat cântecelul și...a reușit să îi facă pe cei doi frați mai mari să îi deschidă ușa, deși puiul cel mic îi avertizase că aceea nu este vocea mamei lor. "Ia taci tu! Ce știi? Nu vezi că ești mic?"
Însă nu mică le-a fost mirarea când au văzut că au fost păcăliți...au încercat să se ascundă, dar a fost în zadar, căci lupul viclean i-a găsit. Numai iedul cel mic a reușit să se ascundă bine, în cuptor, astfel încât să nu fie găsit.
Vă imaginați numai ce durere a simțit capra la întoarcere. Doi dintre fii ei și-au găsit sfârșitul într-un mod atât de brutal. Și dacă ar fi fost mai atenți...și dacă l-ar fi ascultat pe iedul cel mic...
A doua zi, la ușa casei bate judecătorul pădurii, ursul, și o anunță pe capră că urmează să fie judecată pentru ucidere din culpă, deoarece fii ei au murit din cauza faptului că nu au fost supravegheați. Urmează să decadă din drepturile părintești, va merge la închisoare, iar iedul cel mic va fi adoptat de o familie de oițe.

(poveste inpirată din "Capra cu trei iezi" - Ion Creangă)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Vizitator
Vizitator
avatar


MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 10:59

Dolion, sunt foarte interesante si delectante povestioarele astea cu talc smile
Sus In jos
ostrovna

avatar

Numarul mesajelor : 13508
Varsta : 60
Data de inscriere : 03/03/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 16:26

@dolion a scris:
POVESTE CU TÂLC

A fost odată că niciodată o capră. Ea avea trei iezișori, frumușei și tare inteligenți. Numai că, doi dintre ei erau foarte zvăpăiați și tare neascultători. Mama lor se supăra adesea pe ei și le dădea drept exemplu pe fratele lor mai mic, care era, de altfel, foarte cuminte. Asculta de fiecare dată sfaturile mamei, era înțelegător și îi cerea de fiecare dată voie înainte să facă ceva.
Într-o zi, capra a plecat în pădure, să aducă niscaiva iarbă pentru hrana puilor ei. Înainte să plece, i-a avertizat pe pui să fie cuminței, să nu descuie ușa nimănui, mai ales că lupul cam dădea târcoale gospodăriei lor. Au inventat împreună un cântec pe care mama avea să îl cânte la întoarcere, pentru ca puiuții să îi deschidă ușa.
Numai că, lupul cel viclean a tras cu urechea la sfaturile mamei, a învățat cântecelul și, de îndată ce mama a plecat, a pus la cale să le vină de petrecanie iezișorilor.
După scurtă vreme, acesta a bătut la ușa iezilor, a murmurat cântecelul și...a reușit să îi facă pe cei doi frați mai mari să îi deschidă ușa, deși puiul cel mic îi avertizase că aceea nu este vocea mamei lor. "Ia taci tu! Ce știi? Nu vezi că ești mic?"
Însă nu mică le-a fost mirarea când au văzut că au fost păcăliți...au încercat să se ascundă, dar a fost în zadar, căci lupul viclean i-a găsit. Numai iedul cel mic a reușit să se ascundă bine, în cuptor, astfel încât să nu fie găsit.
Vă imaginați numai ce durere a simțit capra la întoarcere. Doi dintre fii ei și-au găsit sfârșitul într-un mod atât de brutal. Și dacă ar fi fost mai atenți...și dacă l-ar fi ascultat pe iedul cel mic...
A doua zi, la ușa casei bate judecătorul pădurii, ursul, și o anunță pe capră că urmează să fie judecată pentru ucidere din culpă, deoarece fii ei au murit din cauza faptului că nu au fost supravegheați. Urmează să decadă din drepturile părintești, va merge la închisoare, iar iedul cel mic va fi adoptat de o familie de oițe.

(poveste inpirată din "Capra cu trei iezi" - Ion Creangă)


Dolion si cind te gindesti cit e de real:)

Nu am timp acum dar am sa le citesc:)

Geta:)
Sus In jos
Emil Condor

avatar

Numarul mesajelor : 22375
Varsta : 58
Localizare : mereu cu voi
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Sept 2009, 21:18

Interesante povestiri! thumb_yello

_____________________
_____________________
Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
Sus In jos
rolia

avatar

Numarul mesajelor : 535
Varsta : 54
Localizare : Baia Mare
Data de inscriere : 12/03/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Sept 2009, 09:51

@dolion a scris:
POVESTE CU TÂLC

... A doua zi, la ușa casei bate judecătorul pădurii, ursul, și o anunță pe capră că urmează să fie judecată pentru ucidere din culpă, deoarece fii ei au murit din cauza faptului că nu au fost supravegheați. Urmează să decadă din drepturile părintești, va merge la închisoare, iar iedul cel mic va fi adoptat de o familie de oițe.

(poveste inpirată din "Capra cu trei iezi" - Ion Creangă)

Mda, din pacate se intampla si asa Sad
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Sept 2009, 15:57

“Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus: ‘Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.'”.

'Prea bine, marite rege' au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.

Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus, 'Acesta este un elefant'. Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.

De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta,

'Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?'

Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li s-au aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li s-a aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li s-au aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li s-a aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.

Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe, 'Asa arata elefantul!', 'Ba nu, elefantul nu arata asa!', 'Ba da!', 'Ba nu!'. În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie.

La fel sunt si politicienii care isi dau aere de intelectuali, care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nici nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul."

Sursa: http://www.unelte.rrvbium.ro

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Sept 2009, 15:58

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o țară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colțuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos și dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite și va costa o uriașă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înțelepți a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiți fără folos atâția bani. Mai bine porunciți să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiți picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-și facă lui “încălțări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala:

Nu mai aștepta ca lumea să se schimbe așa încât să îți fie ție mai ușor, mai bine. Întoarce-ți privirea către tine, investește în tine. Drumul în viațã nu a fost și nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face față cu succes.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Sept 2009, 16:00

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

de Paulo Coelho

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21379
Varsta : 65
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Sept 2009, 16:02

A fost odata un gradinar care era foarte priceput. Atat de priceput incat ii mersese vestea si in tinuturile invecinate, si multi dintre parinti isi trimiteau odraslele la el ca sa invete mestesugul.
Gradinarul ii primea si ii invata cu bucurie, iar discipolii sai reuseau dupa un timp sa cultive plante la fel de frumoase si de sanatoase ca si ale maestrului lor.

Intr-o zi a venit la el un tanar foarte dornic sa invete arta gradinaritului. Batranul l-a primit, l-a pus intr-o grupa de incepatori si s-au apucat de treaba. Cu totii munceau cu spor si voie buna, iar dupa o vreme au inceput sa apara primele rezultate. Micile plantute care se iveau din pamant erau la fel de frumoase si de sanatoase ca si cele ale gradinarului, cu o singura exceptie. Plantele ingrijite de tanarul nostru pareau bolnave si neajutorate.
Desi atat gradinarul cat si tanarul le acordau o atentie speciala, rasadurile o duceau din ce in ce mai prost pe zi ce trecea.
Intrigat, batranul a luat o torta si s-a furisat langa stratul respectiv dupa apusul soarelui, asezandu-se la panda. Nu mult dupa miezul noptii el a zarit o silueta in intuneric apropiindu-se de strat. A aprins torta si a sarit din ascunzis surprinzandu-l pe hot.
Mare a fost mirarea batranului cand a vazut ca cel prins era chiar discipolul, care nelinistit de evolutia plantelor sale venea in fiecare noapte sa verifice daca radacinile au mai crescut sau nu!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   

Sus In jos
 
Povesti, povestioare
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 23Mergi la pagina : 1, 2, 3 ... 12 ... 23  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: POPASURI personalizate si întretinute de autori :: DOLION-
Mergi direct la: