Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» BANCURI
Astazi la 08:23 Scris de dolion

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Astazi la 08:22 Scris de dolion

» DE PRIN LUME ADUNATE...
Joi 19 Oct 2017, 08:28 Scris de Anahoret

» Limba română
Joi 19 Oct 2017, 07:54 Scris de Anahoret

» CUVINTE DE FOLOS (III)
Mar 17 Oct 2017, 18:51 Scris de dolion

» Morala crestina
Mar 17 Oct 2017, 18:46 Scris de dolion

» POEZIE
Mar 17 Oct 2017, 18:45 Scris de dolion

» Ce mi-a placut azi
Vin 13 Oct 2017, 23:36 Scris de Ion

» Invatamant
Vin 13 Oct 2017, 19:11 Scris de Anahoret

» Americane
Joi 12 Oct 2017, 01:26 Scris de Ion

» LA TACLALE CU ABBILBAL (III)
Sam 23 Sept 2017, 18:44 Scris de ostrovna

» ENGLISH
Joi 21 Sept 2017, 20:45 Scris de Ion

» Veștile triste
Mier 20 Sept 2017, 18:37 Scris de ostrovna

» ION
Dum 17 Sept 2017, 01:23 Scris de Ciprian

» POPASUL DOLION (III)
Mier 13 Sept 2017, 06:34 Scris de dolion

» ASTAZI E ZIUA TA...
Mar 12 Sept 2017, 22:14 Scris de Ion

» Va mai exista Romania ?
Lun 04 Sept 2017, 11:52 Scris de zaraza26

» ZBOR DE CONDOR
Dum 03 Sept 2017, 21:55 Scris de ostrovna

Cuvinte-cheie
istorie drumetie noapteacahotii Limba comment-143 romana curiozitati 1 problema placut English sibiu brasov 23
Octombrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
CalendarCalendar
Top postatori
Emil Condor
 
dolion
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
aurora
 
Anahoret
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Povesti, povestioare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1 ... 12 ... 21, 22, 23  Urmatorul
AutorMesaj
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 14 Mar 2014, 20:44

Mi s-a întamplat să aud un schimb de cuvinte între o mama si fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate, s-au îmbrațișat și mama i-a spus: Te iubesc și îți doresc destul! Fata, zâmbind, i-a raspuns: Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iți doresc deasemenea destul, mama!
S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a facut câțiva pasi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă: Vi s-a întamplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că il vedeți pentru ultima dată?
Da, mi s-a întâmplat, i-am răspuns. Scuzați-mă ca vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna?
Sunt batrana, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele înainte și realitatea este că urmatoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă, spuse ea.
Pe când vă luati ramas bun, v-am auzit spunând, îți doresc destul. Pot să vă întreb ce înseamna asta? Ea începu să zâmbească. Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obisnuiau să le-o spună la toți… A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zambit și mai mult. Când spunem “Îți doresc destul!” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.
Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie urmatoarele:
Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.
Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țina spiritul viu cât vei trai.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câstig pentru a-ți satisface dorințele.
Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun.
Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă.

Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
zaraza26

avatar

Numarul mesajelor : 8357
Varsta : 52
Localizare : Nasaud
Data de inscriere : 02/10/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mar 18 Mar 2014, 08:44

dolion a scris:
Mi s-a întamplat să aud un schimb de cuvinte între o mama si fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate, s-au îmbrațișat și mama i-a spus: Te iubesc și îți doresc destul! Fata, zâmbind, i-a raspuns: Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iți doresc deasemenea destul, mama!
S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a facut câțiva pasi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă: Vi s-a întamplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că il vedeți pentru ultima dată?
Da, mi s-a întâmplat, i-am răspuns. Scuzați-mă ca vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna?
Sunt batrana, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele înainte și realitatea este că urmatoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă, spuse ea.
Pe când vă luati ramas bun, v-am auzit spunând, îți doresc destul. Pot să vă întreb ce înseamna asta? Ea începu să zâmbească. Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obisnuiau să le-o spună la toți… A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zambit și mai mult. Când spunem “Îți doresc destul!” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.
Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie urmatoarele:
Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.
Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țina spiritul viu cât vei trai.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câstig pentru a-ți satisface dorințele.
Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun.
Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă.

Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți.

Frumos, interesant!...  mwah! 
Sus In jos
http://www.zarazaitsme.blogspot.com/
Ion



Numarul mesajelor : 4565
Data de inscriere : 29/10/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mier 19 Mar 2014, 18:14

dolion a scris:
Mi s-a întamplat să aud un schimb de cuvinte între o mama si fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate, s-au îmbrațișat și mama i-a spus: Te iubesc și îți doresc destul! Fata, zâmbind, i-a raspuns: Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iți doresc deasemenea destul, mama!
S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a facut câțiva pasi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă: Vi s-a întamplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că il vedeți pentru ultima dată?
Da, mi s-a întâmplat, i-am răspuns. Scuzați-mă ca vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna?
Sunt batrana, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele înainte și realitatea este că urmatoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă, spuse ea.
Pe când vă luati ramas bun, v-am auzit spunând, îți doresc destul. Pot să vă întreb ce înseamna asta? Ea începu să zâmbească. Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obisnuiau să le-o spună la toți… A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zambit și mai mult. Când spunem “Îți doresc destul!” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.
Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie urmatoarele:
Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.
Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țina spiritul viu cât vei trai.
Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.
Îți doresc destul câstig pentru a-ți satisface dorințele.
Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun.
Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă.

Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți.

N-as spune ca nu e frumos, in sine, ceea ce se spune in aceasta povestioara.
Eu am totusi o retinere cu privire la acest cuvant "destul".
In subconstientul celor care vor ceva ''destul'' exista, asa cred eu, o mare ''lipsa'' sau un ''gol''.
Pe care cu greu ai putea sa-l umpli cu ceva, care sa fie, sa ai senzatia ca e destul, ca e ''plin''.

Problema este si cu ce il umpli. Cu ''destul'' nu e suficient, daca nu e de calitate.
Revin si aici cu dictonul latin:
''Non multa sed multum.''
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 21 Mar 2014, 14:02

Un rege află că există undeva în regatul său un om sfant. Trimite pe cineva să-l invite la palat ca să-l cunoască și el, însă omul sfant refuză. Regele, orgolios, trimite cateva gărzi să-l aducă forțat la palat. Ajunge sfantul în fața regelui și acesta îi spune. „De ce nu ai acceptat să vii de bună voie cand te-am invitat frumos? Nu știi oare că am puterea să te alung din regatul meu?” Omul sfant se pleacă în fața regelui și îi spune plin de umilință. „Cu adevărat ești un mare rege. Ești chiar mai mare și mai puternic decat Dumnezeu!” Regele ușor încurcat de vorbele sfantului, încantat de măgulirea adusă, dar și ușor nedumerit de o asemenea afirmație îl întreabă pe sfant: „De ce spui că aș fi mai mare decat Dumnezeu?” Sfantul îi răspunde cu la fel de multă smerenie: ”Pentru că tu poți să ma dai afară din împărăția ta, pe cand Dumnezeu n-are unde să ma alunge din Împărăția lui.”

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mier 09 Apr 2014, 19:26

“Așa îmi trebuie”

Doi frati au ajuns la proces de judecata la tribunal. Unul dintre ei, stiindu-l pe Parintele Arsenie bun sfatuitor, s-a dus si l-a rugat sa-l ajute sa castige procesul cu fratele sau. Parintele i-a promis ca o sa-l ajute, dar cu o conditie: sa-si faca cruce corect si sa zica, pana ajunge la judecata: „Asa-mi trebuie”. Omul nu stia insa ca si fratele sau il cautase pe Parintele Arsenie, ca l-a rugat acelasi lucru si ca Parintele i-a zis ca-l ajuta sa castige procesul numai daca-si face semnul crucii si zice mereu pana la proces: „Asa-mi trebuie”. Si astfel, cei doi frati isi faceau semnul crucii in toate zilele si spuneau neincetat: „Asa imi trebuie”.

Cand au primit citatiile si unul si celalalt au zis: „Asa imi trebuie”. Pe urma, in drum spre tribunal, fiecare dintre frati spunea neincetat: „Asa imi trebuie”. Cand a inceput procesul, instantele judecatoresti i-au impacat imediat iar ei au devenit frati adevarati. Le-a disparut ura pentru totdeauna. Si unul, si celalalt au castigat procesul asa cum le-a promis Parintele Arsenie Boca si ca recunostinta s-au dus si i-au multumit de sfatul dat. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mier 09 Apr 2014, 19:28

Sora mea spunea ca odata, în timpul unei predici, Parintele Arsenie a spus: „Tu, care ai intrat cu satana în Sfânta Biserica, scoate-l afara”. Nu s-a sesizat nimeni. Cel în cauza era un om batrân si cam surd. Atunci, Parintele s-a dus la el si i-a spus: „Mosule, scoate sticla cu rachiu afara”. Omul s-a conformat. (Dumitru Matronea, Sibiu)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 18 Apr 2014, 07:14

In noaptea aia s-a luat curentul si  pentru ca au fost multe cazuri de urgenta, la chemarea facuta la 911, a venit un singur paramedic.
Casa era in totala bezna cand paramedicul i-a cerut fetitei de 3 ani, Kathleen, sa tina in mana lanterna deasupra mamei ei, ca sa aiba suficienta lumina sa poata sa o ajute sa dea nastere micului ei fratior.
Cu multa sarguinta, Kathleen a facut tot ce i s-a cerut. Si in scurt timp s-a nascut fratiorul ei Connor. Paramedicul l-a ridicat de picioruse si i-a dat o palma micutului sa-l faca sa planga si sa-si curete astfel plamanii. Si imediat Connor a inceput sa tipe. Apoi paramedicul i-a multumit fetitei pentru ajutorul ei si a intrebat-o, din curiozitate si o oarecare grija pentru psihicul fetitei… ce crede ea despre ceea ce s-a intamplat?  
Kathleen a raspuns prompt si cu atitudine:
- N-ar fi trebuit sa se bage acolo de la bun inceput!… Merita sa mai capete inca o palma!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mar 16 Sept 2014, 08:21

Trăia pe vremuri un înțelept, cum astăzi nu se mai fabrică. Nu era foarte bătrân, dar îl ducea mintea și știa să vorbească pe limba tuturor și multora le dăduse soluții pentru problemele lor. Într-o zi, la el veni și un tânăr. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ca mai toți cei de vârsta lui, cu vise mari și reușite încă puține. De aceea, nu trebuie să ne mirăm că problema lui era lipsa de încredere în sine.
- Înțeleptule, spuse el, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și încep să cred că nu voi putea fi niciodată în stare de ceva folositor. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Înțeleptul se uită la el cu înțelegere, dar nu-l trimise să-și cumpere o carte din aceea șmecheră, de autoeducare: cum să-ți faci un milion de prieteni și cum să fii cel mai tare din parcare, în doar 10 pași. În schimb, își scoase inelul de pe deget și i-l întinse: Te ajut dacă mă ajuți și tu. Am mare nevoie de bani și te-aș ruga să mergi în târg să vinzi bijuteria aceasta. Dar să nu accepți pe ea mai puțin de un ban de aur.
Zis și făcut. Tânărul plecă în târg. Ajuns acolo, arătă inelul tuturor celor întâlniți în cale. Deși mulți se arătară interesați, niciunul nu-i oferi pe el mai mult de un ban de aur. Dimpotrivă, cum le pomenea prețul minim, cei mai mulți râdeau sau se strâmbau și dispăreau rapid în mulțime. Unul chiar îl acuză că vrea să-l escrocheze, încercând să-i vândă la un preț atât de mare o bijuterie ce pare atât de banală. După multe ore, tânărul se-ntoarse la înțelept, trist că-l va dezamăgi pe acesta și supărat că nu va primi soluția la propria-i problemă.
- Îmi pare rău, spuse el cu capul plecat. Nimeni nu a vrut să-mi ofere mai mult de unul, doi bănuți de argint. Nici vorbă de vreun ban de aur. N-am reușit să-i conving de valoarea inelului.
- Dar de unde știi care e valoarea lui? întrebă înțeleptul. Din câte știu, nu te pricepi la bijuterii și, dacă nu ți-aș fi spus eu cam cât face, l-ai fi dat primului cumpărător. Ca să ne dăm seama cine greșește, dă o fugă la bijutier și roagă-l să-l evalueze. Dar să nu i-l dai, indiferent cât îți oferă pe el.
Tânărul plecă la bijutier. Acesta luă inelul, îl studie cu atenție și cu lentila tradițională. Îl puse jos și-i spuse tânărului că erau vremuri grele și, chiar dacă inelul făcea mai mult, nu-i putea oferi mai mult de 58 de bani de aur. Nici n-o să-ți vină să crezi ce față șocată făcu tânărul.
- Ești sigur?, întrebă el năucit.
- Sunt foarte sigur. Mă ocup de așa ceva de mulți ani și recunosc imediat o podoabă de valoare, răspunse bijutierul.
Eroul nostru se-ntoarse iar la stăpânul inelului. Îi povesti tot. E inutil să vă reproduc vorbele înțeleptului. Sunt convins că deja le-ați gândit și voi. Și la oameni e ca la bijuterii. E nevoie de cineva cu adevărat interesat de ei pentru a le vedea adevărata valoare. Oamenii din târguri caută doar chilipiruri și nu-și imaginează că ceilalți ar avea ceva important de vândut. Dar nu oferta lor stabilește valoarea. De aceea, caută-i pe cei care sunt în stare să vadă în tine ce ai bun și deosebit în tine și nu te lăsa convins că nu valorezi nimic, doar pentru că niște trecători nu sunt dispuși să dea mulți bani pe tine.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 05 Oct 2014, 19:06

O poveste pentru suflet

Un medic a intrat spital în grabă după ce a fost chemat la o intervenție chirurgicală de urgență. El a răspuns la apel urgent, si-a schimbat hainele și s-a dus direct spre blocul operator. L-a găsit pe tatăl băiatul în fata blocului operator. Văzându-l, acesta a strigat:
“De ce ti-a luat atata timp să ajungi ? Nu știi că viața fiului meu este în pericol ? Nu ai nici un simt al raspunderii?”
Medicul a zâmbit și a spus:
“Îmi pare rău, nu am fost în spital și am venit cât de repede am putut, după primirea apelului. Și acum, as vrea să te calmezi, astfel încât să-mi pot face treaba mea...”
”Sa ma calmez ? Ce se întâmplă dacă fiul tău a fost în această cameră acum? Sa ma calmez? În cazul în care propriul tau fiu ar fi acolo pe moarte, te-ai calma?
Medicul a zâmbit din nou și a răspuns:
“Eu va spun ce a spus Iov, în Cartea Sfântă: Din praf am venit si la praf ne vom întoarce, binecuvântat fie numele lui Dumnezeu “. Medicii nu pot prelungi viața. Du-te si roaga-te pentru fiul tău si pentru noi, vom face tot posibilul sa-i salvam viata!”
“Este atat de simplu sa spui lucrurile astea atunci cand atunci când nu ti se intampla tie…” murmură tatăl.
Operatia a durat câteva ore, după care medicul a ieșit fericit.
“Slavă Domnului!, fiul tău este salvat!”
Și fără a mai aștepta răspunsul a pornit in graba spre iesirea din spital.
“Dacă aveți orice întrebări, adresați-vă asistentei!”
“De ce e atat de arogant? El nu a putut aștepta câteva minute, astfel incat sa-l întreb mai multe despre starea fiului meu“, a comentat tatăl atunci când a aparut asistenta medicala dupa ce medicul a plecat.
Asistenta a răspuns, cu lacrimi siroind din ochi în jos fata ei:
“Fiul său a murit ieri într-un accident rutier, el a fost la înmormântare atunci când l-am chemat pentru intervenția chirurgicală a fiului tău. Și acum, că a salvat viața fiului tău, el a plecat pentru a termina înmormântarea fiului său.”

Morala: Nu judeca pe nimeni pentru că nu-i cunosti viata si nu stii prin ceea ce trece.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 17 Oct 2014, 07:26

Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu: "Slava lui Dumnezeu!"
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand: "Slava lui Dumnezeu", "Multumesc Doamne!", se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau:
- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide, vede doua carucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu! Iti multumesc, Doamne! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele?... a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea si diavolul ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mar 02 Dec 2014, 20:18

Ce vrea femeia – parabola

Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temnită si i-a spus că-l va elibera dacă va raspunde la intrebarea: “Ce vrea de fapt femeia?”
Tânărul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut să-i dea un răspuns corect. În fine a chemat si o vrajitoare bătrână si urâtă. Aceasta i-a promis că-i va spune raspunsul corect cu conditia ca după ce va fi eliberat o va lua de sotie.
Neavând altă solutie tânărul a acceptat. Răspunsul dezvăluit de vrajitoare a fost:
“Femeia, de fapt, doreste să fie stăpâna propriei sale vieti!"
Împaratul l-a eliberat imediat.
A urmat nunta si noaptea nuntii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără si deosebit de frumoasă care i-a spus: “Pentru că te-ai tinut de cuvânt, jumătate de zi voi fi bătrână si urâtă iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără si în care să fiu bătrână.”
Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toti de el văzându-l cu o bătrână si urâtă iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecatoare, sau să se plimbe ziua cu cea mai frumoasă fată printre oameni iar noaptea…
În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine.
Imediat a venit si răspunsul: “Voi fi tot timpul tânără si frumoasă pentru că am găsit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria mea viată.”

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Ion



Numarul mesajelor : 4565
Data de inscriere : 29/10/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mar 02 Dec 2014, 21:03

Parabola asta ar putea explica, intr-un anume fel, cu expresia potrivit careia se spune ca
''Femeia nu are moral propriu; se reflecta in cel al barbatului."
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 07 Dec 2014, 08:24

Este o zi oarecare de vineri si stai la volanul masinii tale, intorcandu-te acasa. Aprinzi radioul. La stiri sunt date informatii de mica importanta: intr-o tara indepartata au murit trei persoane de o oarecare gripa inca necunoscuta.
Nu dai multa atentie informatiei...
Luni cand te trezesti, auzi ca nu mai sunt trei, ci 30.000 de morti intre vechile coline ale Indiei.
Specialisti de la Serviciul National pentru Sanatate al Statelor Unite se afla deja acolo pentru verificarea situatiei.
Marti, aceasta este stirea cea mai importanta ce ocupa prima pagina a tuturor ziarelor, pentru ca nu mai este doar India, ci si Pachistanul, Iranul si Afganistanul, iar asta o spun toate agentiile de presa. O numesc “gripa misterioasa” si toti se-ntreaba; “Cum o vor controla?”.
In Europa panica deja s-a declansat cu inchiderea frontierelor.
Auzi la telejurnal marturisirea unei doamne din Franta care vorbeste de un pacient decedat la spital din cauza gripei misterioase. La televizor spun ca odata ce ai contactat virusul, timp de o saptamana nu-ti dai seama c-ai avea ceva. Urmeaza patru zile de dureri teribile dupa care are loc decesul.
Si Regatul Unit inchide granitele, insa prea tirziu. A doua zi presedintele Statelor Unite inchide la randu-i frontierele, pentru a evita contaminarea populatiei, pana-n momentul in care se va gasi antidotul.
In ziua urmatoare lumea se duce la biserica rugandu-se pentru gasirea solutiei medicale salvatoare.. Intra cineva si spune: “Ascultati la radio ultimile stiri!”. Doua femei au murit la New York.
Acum pare ca-ntreaga lume a fost contaminata.
Oamenii de stiinta lucrand non stop incearca sa gaseasca antidotul, dar pare ca nu este posibil mai nimic.
In sfirsit stirea atat de mult asteptata: a fost descifrat codul ADN-ului acestui virus. Se poate realiza si apoi produce pe scara larga antidotul. Este nevoie de sangele cuiva care sa nu fi fost niciodata infectat si se da stirea ca toata lumea sa se prezinte la spitalul cel mai apropiat pentru a face examene hematologice.
Te duci si tu cu toata familia, impreuna cu vecinii, intrebandu-te: “Ce va urma? Sa fie asta sfarsitul lumii?”.
La spital, dupa efectuarea examenelor, iese un medic strigand un nume. Cel mai mic dintre fiii tai ce se afla langa tine, te apuca de haina si-ti spune: ”Tata, este numele meu!”. Inainte de a avea vreo reactie iti iau copilul iar tu strigi: “Asteptati!”. Ei iti raspund: “Totul va fi bine, sangele lui este curat, sangele lui este pur. Credem ca are tipul de sange potrivit”.
Dupa cinci minute medicii ies strigand si razand de bucurie. Este pentru prima oara ca-i vezi veseli dupa o lunga saptamana de munca incordata si groaza generala.
Medicul cel mai in varsta se apropie de tine si-ti spune: “Putem sa stam de vorba un moment?... Nu stiam ca donatorul va fi un copilas si de aceea trebuie sa semnati aceste hartii pentru a putea recolta sangele”. In timp ce citesti formularul iti dai seama ca nu este specificata cantitatea de sange si-ntrebi:
“Cat sange?”...
Surasul dispare de pe fata medicului care-ti raspunde:
“Nu ne gandeam c-ar fi vorba de un copilas. Nu am fost pregatiti pentru o astfel de eventualitate... Va trebui sa-l folosim pe tot!”...
Nu-ti vine sa crezi si-ncerci sa reactionezi: “Dar, doctore..” In timp ce medicul continua sa-ti zica: “Nu intelegeti, este vorba de un tratament salvator pentru intreaga omenire! Va rog sa semnati, avem nevoie de tot sangele”. Tu intrebi disperat: Dar nu puteti face o transfuzie?” iar raspunsul este: ”Daca vom gasi alt sange pur, o vom face... Semnati? Va rugam, semnati!”.
Mut si fara a-ti mai simti degetele de la mana care strangeau pixul, semnezi. Te intreaba: “Doriti sa va vedeti copilul?”
Te duci la sala de urgente unde te asteapta baietelul, care-ti spune: “Tata, mama, ce se-ntampla?” Ii iei manuta si ii spui: “Fiule, mama ta si eu te iubim foarte mult, te iubim si nu vom ingadui niciodata sa se intample ceva ce nu-i necesar, intelegi?” Si cand doctorul se intoarce si spune: Imi pare rau dar trebuie sa-ncepem, in toata lumea oamenii mor”, tu ai fi plecat? Ai fi putut intoarce spatele copilului tau lasandu-l acolo?... in timp ce el iti spunea: “Tata, Mama, de ce ma parasiti?“...
Dupa o saptamana, in timp ce faci slujba pentru comemorarea fiului tau, unii stau pe la casele lor, unii n-au venit pentru ca au preferat sa mearga la plimbare sau pe stadion la meci, in timp ce altii participa la ceremonie cu un suras fals, prefacandu-se ca-i intereseaza cat de cat durerea ta.
Ai vrea sa opresti intreaga ceremonie si sa strigi: “Fiul meu a murit pentru voi! Chiar nu va pasa deloc?”....

Uneori asta vrea sa ne spuna Dumnezeu: “Fiul meu a murit pentru voi si voi nu intelegeti cat de mult va iubesc?”.
Este interesant sa vezi cat de usor este pentru oameni sa-l respinga pe Dumnezeu, pentru ca apoi tot ei sa se-intrebe de ce lumea se transforma din rau in si mai rau.
Este curios sa vedem cu cata usurinta credem in ce scriu ziarele, in timp ce contestam ceeace este scris in Biblie..
Este curios cum ne straduim zi dupa zi sa acumulam bunuri pamantesti si nu dedicam nici macar un minut pentru a ne imbogati cu cele ceresti.
Este curios cum cineva poate sa zica: “Eu cred in Dumnezeu”, insa cu faptele sale demonstreaza ca urmeaza cu totul alte cai...
Este curios cum “transmitem” (pe facebook, SMS, bloguri etc) glume de tot felul, dintre acelea ce se raspindesc precum focul...., dar cand e sa trimitem mesaje legate de Dumnezeu, ezitam mult inainte de a o face.
Este curios cum destrabalarea cruda, vulgara si obscena trece in mod liber in asazisul Spatiu-Cibernetic in timp ce discutia despre Isus este sufocata in scoli si la locurile de munca.
E CURIOS, NU?
Dar mai curios este sa vezi un crestin atit de infocat duminica in biserica, dar invizibil tot restul saptaminii.
Este curios ca atunci cand termini de citit acest mesaj, nu simti necesitatea de a-l transmite la multi dintre cei ce sant pe lista ta de facebook sau e-mail: simplu, pentru ca nu esti sigur de ceea ce vor crede ei despre tine.
Este curios ca pe noi ne intereseaza ceea ce crede lumea de noi, mai degraba de ceea ce crede Dumnezeu de fiecare dintre noi.
Nu te retine, trimite-l, trebuie doar sa apesi butonul “posteaza” ... eu am facut-o, chiar daca sunt agnostic!
Dumnezeu sa binecuvanteze pe cei ce cred in El!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 20 Dec 2014, 20:12

Lumânarea de Seu

Sfârâia și fâșâia în timp ce flăcările ardeau sub cazanul încins. Acesta a fost leagănul Lumânării de Seu – și din aceșt loc cald a ieșit o lumânare fără cusur, de un alb strălucitor. Era atât de subțire când s-a format încât toți cei care au văzut-o au crezut că este nimic altceva decât promisiunea unei lumi mai bune – una dintre acele promisiuni despre care toată lumea le dorește și vrea să le vadă îndeplinite.
Oaia – o oaie mică și drăguță – a fost mama lumânării, iar vasul în care se scurgea seul i-a fost tată. Mama i-a dat un corp alb lucios și o înclinație către viață, însă de la tatăl ei a primit dorința pentru foc, care în cele din urmă îi va trece prin măduvă și oase și va străluci în viață.
Așa s-a născut și a crescut, cu cea mai frumoasă și luminioasă așteptare pentru existența sa. Acolo s-a întâlnit cu multe și stranii creații, alături de care a trăit, dorind să învețe despre viață și – poate – să își găsească locul unde s-ar potrivi cel mai bine. Dar avea prea multă încredere într-o lume căreia îi păsa doar de ea însăși, și deloc de soarta Lumânării de Seu. O lume care nu a reușit să înțeleagă valoarea lumânării și care a încercat să o folosească doar în avantajul ei. O lume care a ținut lumânarea greșit, cu degete negre care lăsau urme tot mai mari pe învelișul ei de un alb pur, a cărei inocență a dispărut, fiind acoperită cu murdărie unei lumi înconjurătoare care s-a apropiat prea mult. Atât de mult încât lumânarea n-a mai putut să facă diferența între murdărie și puritate, deși, pe interior, rămăsese curată și nepătată.
Falșii prieteni și-au dat seama că ei nu îi pot atinge profunzimea și au gonit lumânarea, considerând-o inutilă.
Crusta murdară a ținut departe tot ce era bine – speriați să nu se păteze cu funingine, toți au stat departe de lumânare.
Așa s-a făcut că biata Lumânare de Seu, singură și izolată, nu a mai știut ce să facă. Respinsă de cei buni, și-a dat seama că a fost doar o unealtă pentru cei răi. S-a simțit extrem de nefericită – și-a trăit viața fără să îndeplinească un scop bun – de fapt, chiar a murdărit părțile frumoase ale locului în care a trăit. Nu putea să își dea seama de ce a fost creată sau cui îi aparține; de ce trebuie să existe pe pământ – poate pentru a se ruina și a-i distruge și pe alții.
Din ce în ce mai mult și din ce în ce mai adânc, lumânarea a căzut pe gânduri – și cu cât contempla mai mult, cu atât nu găsea nimic bun, nicio bază reală, pentru existența care îi fusese oferită la naștere. Parcă pelerina cenușie pe care o purta îi acoperise și ochii.
Însă apoi s-a întâlnit cu mică flacără, venită dintr-o cutie mică de bețe cu chibrituri. Flacăra cunoștea lumânarea mai bine decât Lumânarea de Seu se cunoștea pe sine. Chibritul avea o perspectivă clară – a trecut imediat peste învelișul exterior – și a găsit atât de mult bine înauntrul lumânării. S-a apropiat, iar lumânarea a început să simtă o strălucitoare așteptare, apoi s-a aprins, iar inima i s-a topit.
A izbucnit o flacără, ca o torță triumfală a unei nunți de poveste. Lumina a explodat aprinsă și clară peste tot în jur, iar calea înainte s-a scăldat în lumina ei pentru prietenii ei adevărați, care acum puteau să găsească adevărul datorită sclipirilor lumânării.
Și corpul ei era puternic să susțină flacăra învrăjbită. Picătură după picătură, la fel ca semințele unei noi vieți, s-a prelins rotunde și grăsuțe spre baza lumânării, acoperind vechea murdărie cu corpul lor.
Iar Lumânarea de Seu și-a găsit locul în viață și a arătat că este o lumânare adevărată, și a strălucit timp de mulți ani, bucurându-se pe sine și pe celelalte creații din jurul său.

O poveste scrisă de celebrul autor danez Hans Christian Andersen în timpul adolescenței.

http://greatnews.ro/povesti-de-craciun-lumanarea-de-seu-de-hans-christian-andersen/

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 21 Dec 2014, 13:02

Cutia cu pupici

A fost, nu demult, un om care muncea din greu zi de zi doar pentru a pune mâncare pe masă pentru familia sa.
Cu doar câteva zile înainte de un anumit Crăciun, el și-a pedepsit fetița, care avea doar cinci ani atunci, după ce a aflat că a risipit cea mai scumpă hârtie de ambalaj aurie pe care o aveau în casă, păstrată pentru ocazii speciale.
Cum familia era strâmtorată cu banii în perioada sărbătorilor, bărbatul a devenit și mai supărat în Ajunul Crăciunului, când a văzut că fetița sa a folosit toată hârtia prețioasă pentru a decora o cutie de pantofi, pe care a așezat-o apoi sub bradul de Crăciun. Nu era preocupat doar de risipa de hârtie, ci și de unde a luat fetița bani ca să cumpere un cadou pentru a-l pune în cutia de pantofi.
Cu toate acestea, în dimineața următoare, fetița s-a dus fericită la tatăl ei cu cadoul de sub brad și, plină de emoție, i-a spus:
- Acesta este pentru tine, tati!
În timp ce deschidea cutia, tatăl fetiței își făcea mustrări de conștiință pentru că o pedepsise. În scurt timp, a observat cutia goală și s-a înfuriat peste măsură.
- Nu știi, domnișoară, că atunci când cineva oferă un cadou, cutia nu trebuie să fie goală?
Fetița se uită la el cu ochii șiroind de lacrimi și îi spuse cu o voce șoptită:
- Tati, dar nu e goală. Am pus în ea atâția pupici până când s-a umplut.
Tatăl a fost imediat rușinat de reacția sa, a căzut în genunchi, strângându-și în brațe fetița. El a implorat-o să îl ierte pentru mânia sa fără rost.
Puțin timp după aceea, un accident groaznic a luat viața fetiței darnice. Se spune că tatăl a păstrat cutia mică aurie lângă patul său, pentru tot restul vieții sale. Ori de câte ori se simțea descurajat și trist, tatăl deschidea cutia cu pupici, scotea un sărut imaginar de acolo și își aducea aminte de dragostea fetiței sale, care pusese săruturile acolo.
În definitiv, fiecare dintre noi are o cutie plină cu iubire necondiționată, cu pupici și săruturi de la copiii noștri, de la familie, de la prieteni, dar și de la Dumnzeu. Nu există un cadou mai prețios pe care l-am putea avea vreodată.


_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 13:59

A fi/a trăi cu cineva... Darie Lăzărescu

...adică  să scriu lucruri dulci, pe placul doamnelor îndrăgostite… Zău că nu pot… Vă servesc o amintire de-a mea. E cam veche, ca și mine…Rezistați?

Până să deschid eu ușa, privise pe fereastră. Oare ce văzuse? Marginea târgului - o lungă înșiruire de case mizere cu canapele de lemn la porți. Toată lumea ieșise la poartă, aștepta motorul de 5. Motorul e un fel de vagon care trece de două ori pe zi de la gara nouă la gara veche și înapoi…
Sau poate o atrăsese altă scenă. De peste calea ferată apăruse un sanitar cu o geantă de piele. Sanitarul știe să facă injecții babelor și copiilor din cartier.
O căruță cu doi cai negri cară nisip de la râu. Nisipul se mută cu tot cu râu în târg: un praf mătăsos ca o cenușă vulcanică, fixat în pereții caselor, în oase. Dar în oasele copiilor curge deja un râu limpede, umbrit de sălcii pe sub care vor înota ei fericiți…
Dar ea era bolnavă și nefericită… Știa că nu mai are mult, știam și eu asta.
"Când va veni clipa, mă avertizează ea, și eu am să te uit. Chiar dacă n-o să vreau, n-o să am încotro. Tu ești singurul pe care, dacă s-ar putea, aș vrea să-l iau cu mine dincolo. Iar pe soră-mea am iertat-o, să știi… Așa am fost eu la viața asta a mea: o bleagă…"
Încă se mai putea mișca, nu-mi pierdusem speranța că se va întâmpla ceva, o minune.
I-am propus să o scot la plimbare, era primăvară, credeam că mișcarea îi va face bine. S-a îmbrăcat lent, mie mi s-a părut în schimb că a durat o veșnicie. Și-a pus pantalonii ei negri din velur și o scurtă cadrilată, s-a legat la cap cu un batic, m-a luat de braț și așa am coborât scările de la etajul al doilea. Șchiopăta, mergea greu, dar se vedea că-i pare bine.
"Știu că îți stau pe suflet, a spus ea, mai ai și tu răbdare".
Mă simțeam sănătos și idiot, încheieturile mele glisau ca unse, în timp ce ea pășea alături de mine ca o biată păpușă dezarticulată…
"Eu m-am uitat atent la tine, când m-ai dus prima oară la spital, îți mai amintești? Ne-am despărțit, tu m-ai luat în brațe, ce-o fi fost în sufletul tău nu știu; nu ți-am dat voie să mă conduci până la ușa de intrare; și, în timp ce mă depărtam, am mai întors o dată capul, dar tu erai cu spatele, te grăbeai să te așezi pe o bancă, la umbră; obosiseși, carevasăzică; și chiar te-ai așezat, ai scos un borcan cu iaurt și un corn pe care le cumpărasei de la chioșc și ai început să mănânci. Eu intram în spital și tu mîncai iaurt, asta e…"
"Am fost" lângă cineva, mă mir și azi cum am supraviețuit până acum…când "nu mai sunt…"

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.


Ultima editare efectuata de catre dolion in Joi 01 Ian 2015, 14:09, editata de 1 ori
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:08

Despre noi, cu dragoste, Carmen Ghercă

Viața unui cuplu ca al nostru, în care apare un copil cu dizabilități, nu este ușoară. Totul se schimbă iar relația este cu siguranță afectată. Mama este prea solicitată și sentimentul de vinovăție o consumă psihic, ceea ce face ca sarcinile ei să fie din ce în ce mai greu de dus la capăt. Soțul se simte neglijat și, de multe ori, rănit în orgoliul său masculin, apărând discuțiile în contradictoriu.
Știu că mulți bărbați se vor supăra pe mine, însă experiența m-a convins că bărbații suportă greu să coboare de pe podium și să rămână pe locul II, asta și în cazul în care copilul este sănătos. Mulți nu suportă așa ușor ideea că toată viața vor avea un copil care nu va fi așa cum își doreau sau o consideră pe mamă vinovată că a adus pe lume un copil bolnav.



Carmen si Paul

Când este vorba despre autism, așa cum este în cazul nostru, situația este mult mai dificilă, fiindcă vorbim despre o tulburare despre care încă se știu prea puține, însă se știe că aceasta afectează definitv copilul și recuperarea este greoaie și de lungă durată. Așa că cei mai mulți preferă să fugă din fața unei astfel de perspective.
Este drept că și noi, femeile, trebuie să încercăm să înțelegem nevoia de noi a soțului, nevoia de stabilitate, de siguranță pe care și-o doresc de la o soție, căci, în fond, știm cu toatele că bărbații sunt niște copii mai mari…
Ca și copiii, au nevoie de atenție chiar dacă tu ești obosită după o zi în care n-ai încetat să faci față crizelor copilului. Doresc să le servești cina, să le pregătești felul de mâncare preferat, hainele pentru a doua zi și asta în timp ce-ți spune că mâine va ieși la o bere cu băieții.
Deși suntem în anii 2000 încă există mentalitatea că femeile sunt cele care trebuie să țină casa și să crească copiii, iar bărbații au cu totul alte responsabilități.
Îmi amintesc de un tată care mă impresiona prin implicare sa în problema copilului. Participa activ la ședințe, întâlniri, cursuri, fiind unul dintre puținii tați pe care îi vedeam în grup. După un timp nu l-am mai zărit. Am aflat că s-a despărțit de soție care a fost nevoită să se mute din Iași, mai aproape de părinți. Mama mi-a spus că tatăl nu a mai rezistat presiunii.
Încă continui să văd la ședințele cu părinții și la cursuri doar mămici, tații poți să-i numeri pe degete… și nu pot să nu mă întreb de ce?
Un alt caz este al unei mămici care trebuie să se lupte cu toată familia, inclusiv cu soțul său, pentru a-i face pe aceștia să conștientizeze că băiatul prezintă simptomele tulburării. Și cred că îi este foarte greu să lupte singură și să obțină rezultate în recuperarea copilului său.
De aceea trebuie să încercăm, împreună, să ne trăim cât mai normal viața de cuplu. Să ne găsim timp și pentru soț, cel mai bine pentru o ieșire în doi, chiar de câteva ore, fără copil și, cel mai important să-i acordați atenție și să discutați toate problemele care au apărut, cât mai deschis posibil.
Tații trebuie să-și sprijine soțiile și să le fie alături în tot ceea ce fac pentru recuperarea copilului. Trebuie să vă sfătuiți împreună în hotărârile pe care le luați în ceea ce privește terapia copilului, programul său și să nu vă învinovățiți unul pe celălalt.
Trebuie să vă gândiți că cel mai mult contează copilul, un copil pe care l-ați dorit și l-ați conceput împreună.
Pentru mine sprijinul soțului a însemnat enorm. În nopțile de nesomn, de după aflarea diagnosticului, mă încuraja de fiecare dată și căutam împreună soluții. Mi-a fost alături în fiecare clipă și acum, când timpul meu este plin de proiecte și activități, mă înțelege și mă ajută în toate. Și cred că este timpul să-i mulțumesc fiindcă, tot ceea ce am realizat până acum în viață, a fost și datorită lui.
Nu pot să nu recunosc că în căsnicia noastra au fost și bune și rele, au fost și momente tensionate, însă am încercat să trecem împreună și să mergem mai departe pe drumul pe care l-am ales împreună, în Biserică, când am jurat, în fața lui Dumnezeu, că vom fi împreună la bine și la rău.
Și iată că se apropie aniversarea a 21 de ani de căsnicie și povestea merge mai departe.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:22

Silvia Ciotir

A trăi cu cineva, este un mare act de lașitate dar și un mare act de curaj.
A trăi cu cineva este un act de lașitate față de propria viață, fiind o fugă de propria singurătate, o fugă inconștientă de costul și oroarea singurătății in doi.
Ascultă: "oricum, nu îl iubeam când l-am luat… și ce să fac? Să rămân singură... de bine de rău, e mai bun decât alții… voi schimba ceva când copilul va crește… unde să plec?… când a venit, avea portbagajul plin de flori de câmp… le strânsese cu amanta lui, pentru mine…" Sunt voci ce se ascund în spatele celuilalt, doar pentru a trăi alături de cineva.
Și da, a trăi cu cineva este un mare act de curaj. A fi cu cineva înseamnă să dăruiești celuilalt propria libertate. Să ai încredere în acel tu care nu ești tu. Să-i dăruiești nu doar trupul, ci și cuvântul tău. Să-i dăruiești viitorul. Este un act de curaj deoarece intri cu bocceaua doldora de sentimente, iar așteptările sunt pe măsură.
Privește: femeile acelea cu zâmbet în ochi și în colțul gurii, blânde, frumoase, zâne. Știi bătrânii ce desfac noduri de batistă ponosită, cu evlavie, întinzând colțurile cu mâini cioturoase de vârstă și chin, destăinuind mica lor bogăție? Privește aceste femei, ca niste batiste cu multe comori strânse în timp, trage ușor de legătură iar ele se vor revărsa, prin ochii lor mari de caprioară, triști și înstelați, șuvoi de lacrimi și neputință. Lacrimile sunt acolo, langă steluțe, date de traiul cu cineva.
Între lașitate și curaj, e viața. Nebunie curată, cu dulce și-amar!
Este Crăciunul, așa mare sărbătoare în sânul familiei! Luna cadourilor și a generozității! Probabil că este și luna iertărilor. Mi-ar plăcea să vorbesc așa, idilic, așa cum numai noi femeile știm să o facem, atunci când vorbim despre viața în doi! Mi-ar plăcea sa spun ca nimic nu e mai minunat decat să împarți cu cineva drumul vieții.
Mie, a trăi cu cineva mi se pare misiune imposibilă, deși încă aștept să îmi arate cineva cum e să trăiești armonios.
Pană atunci, am sa spun doar că, a trăi cu cineva, merită și curajul și lașitatea.
A trăi cu cineva presupune să iubești când celălalt merită mai putin și nu doar când merită sa fie iubit.
A trăi cu cineva presupune ca fiecare zi sa fie un nou început cu aceasi persoană și nu doar o continuare a celei de ieri.
A trăi cu cineva e o poveste despre viață! Despre cum te iubești pe tine…

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:25

Renata Mihalache

Anul ăsta am împlinit 10 ani de căsnicie (cea mai lungă perioadă petrecută într-o atare instituție) și am simțit nevoia să-mi iau pulsul înțelepciunii, să văd dacă ridurile câștigate sub ochi au echivalent și în circumvoluțiuni la minte…
Tot ce am putut sintetiza după 10 ani de trăit cu cineva e in rândurile de mai jos (scuze pentru stilul cazon, dar siropul s-a terminat după primii 3-4 ani):
"Căsnicia trebuie să fie ca elasticul de la chiloți: să tragi de ea și să reziste, să suporte toate rahaturile… dar și să realizezi că fără ea, ai cam rămâne, practic, în fundul gol!"

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:29

Rod frumos, Liliana Angheluță

Tata ne-a crescut, dar nu făcut!
Se-ndrăgostise de femeia aceea care ne era mamă, văduvă la 30 de ani!
Și din dragostea asta și-a suflecat mânecile cămășii, a început să sape grădina unei case care nu era a lui, să cumpere jucării, bomboane și caiete unor copii care nu erau ai lui, să-i ducă la doctor și să vină la ședințele cu părinții.
Le-a mai luat și cățel, îi ducea în parc, la cinema și-i învăța reguli și principii!
Tot din dragoste a pus flori, a plantat meri, zmeură și caiși; a crăpat lemne și a tencuit, a vopsit gardul și ferestrele din lemn, a dăruit cămării rafturi pe care femeia lui să așeze borcanele cu gemuri sau murături, a cules și semănat tot ce se putea culege și semăna.
Mama îi făcea cafeaua dimineața și se-ngrijea să-i facă ciorbă acrișoară și salată de vinete, îi călca cămașa aia ale cărei mâneci el le suflecase înainte.
Uneori își zâmbeau! Uneori se certau!
Uneori mama îmbrăca o rochie albă cu niște flori roșii; aia îi plăcea lui și-și privea femeia mulțumit.
Uneori aduceam noi carnetele de note și iar se umfla de mulțumire!
Pentru că asta e dragostea, cred: să construiești, să ridici, să semeni spre binele celuilalt!
Și, atunci când te uiți în urmă sau în oglinda aceea în care se vede totul, să poți spune că ai rodit frumos!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:34

Madrugada, Cezara Popescu

Madrugada e un cuvânt pe care l-am auzit în tot felul de cântece. Și nu m-am prins ce înseamnă, deși am ureche muzicală la limbi străine. Așa că l-am căutat în dicționar. Înseamnă zori; dimineață. Si nu m-am mai gândit la sensul sau la sonoritatea cuvântului pîna într-o seară rece de noiembrie când, cuibărindu-ne unul lângă celalalt într-o mașină cu motorul pornit, el a schimbat CD-ul. A pus un album rock, indie-rock.
Suna mișto. L-am întrebat cine cântă. Madrugada. E o formație din Norvegia. Madrugada? am zâmbit eu. Nu știa exact ce înseamnă, așa că i-am spus.
S-a apropiat și m-a sărutat lung, chinuitor. Și-n noaptea aceea rece și albicioasă am rămas în mașină, și piesele de pe Industrial Silence s-au derulat una după alta pe repeat, impregnându-ne memoria emoțională; nici unul din noi n-a mai schimbat muzica…. Iar în noaptea aceea în care luna ne bătea în parbriz, albind umărul meu dezgolit și buzele lui calde, zorii ne-au prins în mașină, iubindu-ne.



"You and I, in time… We’ll shine." N-am înțeles niciodată cum pot doi oameni care ascultă versurile astea la nesfârșit, într-o singură respirație, să se despartă vreodată. Și n-o să găsesc explicația în niciun dicționar.

Am trecut, luni mai târziu, pe drumul acela. Și-am văzut pentru prima dată poarta de fier forjat si zidurile solide ale clădirii lângă care am stat, în lumina clară a dimineții. Pentr-o secundă, mi-a stat inima. Și-n mintea mea cineva a apăsat play: I have a cry, I have a cry and I will not be contained... Am pus piciorul pe accelerație și mașina a glisat, fugind de amprenta muzicală a primei nopți de dragoste, de începutul unei iubiri – mai departe. Se făcuse ziuă de-a binelea...

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:40

Mirela Voicu

Tema asta e relativă. Poți să trăiești cu cineva, dar să nu trăiești cu nimeni. Poți să fii cu cineva, dar de fapt să fii doar cu tine. E o chestiune de egoism. Ești cu cineva pentru că e comod să știi ca are cine să-ți spele mașina când tu n-ai chef s-o faci. Ai pe cineva care să-ți lase bilet pe frigider că ți-a expirat rovinieta. Iar tu ai dureri de cap imaginare atunci când n-ai chef de hârjoneală. Înjuri în gând în fiecare seară sau dimineața când tre’ să te scoli să calci cămașa, deși ești conștientă că în tot acest timp domnul îți curăță mașina de zăpadă. Ai chef să stai singură când el își cheamă prietenii acasă la o bere și rânjești tâmp, remușcată fiind că ai spart banii la mall cu fetele. Te enervează să găsești în mașina de spălat ciorapi desperecheați și nasturi rupți. Dar îți place când vii acasă și găsești masa pusă. Are cine să schimbe becul din hol și el e civilizatul, finuțul care nu se ceartă cu vecinul care ți-a inundat tavanul din colțul livingului. În timp ce tu ești nebuna blocului. Îți pui poalele-n cap că te-ai săturat să zugrăvești în fiecare an doar pentru că pe vecin îl doare’n bască de apa din balcon. Aparent e un echilibru. Dai, primești. Nu există iubire, ci doar dovezi de iubire. Când ele nu mai există, pleci la mă-ta. Că la mă-sa e el.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Joi 01 Ian 2015, 14:49

Femeie de an nou, Monica Berceanu

Am citit ”A fi/trăi cu cineva” și mi se cam zvârcoliră amintirile în pântec, în suflet și-n ochi, și le potolii cu câteva lacrimi dulci, de amare ce-mi fuseră eșecurile ce le-am fabricat dintr-o certitudine absurdă de-a da iubirii definiția cea mai prostă din lume: ”simțirea de-a nu putea respira fără el!”
Femeia asta ce-am devenit după lungi ”internări în spitale de nebuni” (ăia cuminți) și femeia aia ce-am fost se întâlniră acum, în prag de An Nou și se luară la ceartă fără frica de-a degenera în vreo despărțire cu cântec… una de alta! Femeile astea două, ce-am fost și ce-am devenit, se îmbrățișară acum 2 minute lăcrimând pentru ce-a fost și ce este și deciseră să lase naibii orgoliile și să recunoască o dată că ce deveni-v-vor peste timp nu se știe, dar se știe că fi-vor exact ce își vor da voie să fie.
Adecă muieri ce vor ști că Dragostea scrisă cu literă mare nu e fluturaș în stomac și vis erotic transformat în realitate, ci fluturaș în mână căruia-i dai drumul în suflet și de acolo zboară pe unde găsește vreun loc liber într-o noapte în care bărbatul ți-a venit acasă fără flori, fără vin și fără pasiune, doar cu un dor de Acasă pe care numai tu i-l poți potoli.
Mi-aduc aminte de mine în vremuri apuse, când eram convinsă că nu voi face niciodată greșeala de a fi ca mama: femeie de casă, de ciorbă, de dulce. Ci fi-voi una independentă și sigură pe ea, așa încât să nu depind de vreun nemernic de bărbat ce mă va lovi și înșela. Și când mă uit în urmă cu câteva luni, la ce devenisem, tocmai eu, aia ce striga răspicat că nu voi sluji eu vreunui nemernic care știe doar să stea cu burta plină și să ceară, îmi fuge lacrima de dor de el și-mi scrie realitatea bolduit:
”Femeie, dragostea a făcut din tine femeia de casă, de ciorbă și de dulce. Ai ajuns și tu, fir-ai a naibii să fii, să faci un dulce pe care l-ai amărât întâi lăsându-l prea mult la cuptor, dar care a fost primit nu ca pomană, ci ca mulțumire de bărbatul acela frumos, care ți-a spus că e bun pentru că e făcut de tine. Ai ajuns și tu, femeie revoltată, să miroși a ceapă și-a șnițel, a gospodină și-a femeie și uite că ți-a venit și ție rândul să înveți că dragostea te face de casă, nu bărbatul care-ți ordonă: Fă-mi!
Ești frumoasă, fraiero, așa nearanjată și neparfumată de dimineața până seara, chiar dacă până vine el acasă vorbești cu pisoiul și te cerți cu el că sare de pe frigider exact când tu pui la cuptor prajitura. Și-ți sare inima din piept de spaimă și mai să-ți sară tava din mână. Și râzi de tine apoi, luând pisoiul în brațe, că n-ai făcut în viața ta ce faci acum, dar acum nu e atunci. Și tare-ți vine dor de el, și frumos îi spui lui Tom-pisoiul că stăpânu-său e un nebun frumos și habar n-are că dragostea te-a făcut să-l aștepți acasă cu frică rece, pe bărbatul cald ce e!
Ești femeie independentă, proasto, așa dependentă de brațele lui, de ochii lui, de ”Mulțumesc-ul” lui! Doar că acum trăiești realitatea de a face în casă pentru că iubești, nu pentru că așa trebuie! Tu, femeia ce câștigă cât el, muncește cât el și dorește cât el, îți dai acum seama că VALOREZI cât el doar atunci când dependența de el te face independentă, nu invers! Înveți și tu, revoltato, că femeia pune murături și congelează patrunjel pentru ierni geroase în brațe călduroase și în sfârșit ești fericită că ai pentru cine să faci toate câte vedeai la mama ta. Diferența e că ea făcea din datorie că n-avea unde să se ducă, tu faci din dragostea de-a nu VREA să te duci în altă parte. Ai trăit pe propria piele adevărul că cea mai fericită femeie e aia care câștigă suficient încât să-și permită să plece oricând, care ALEGE insă să n-o facă pentru că dragostea…
Trăiești și tu, pentru prima oară în viața ta, nebună frumoasă ce ești, fericirea că a –i sări în brațe bărbatului tău când ajunge acasă nu se compară cu toate fericirile dăruite de prietenele tale obsedate de genți de firmă și cizme de mall. Vezi și tu acum, pentru prima oară că nu ai fost o proastă urmându-le exemplul, ci o femeie deșteaptă ce și-a ales exact bărbatul care s-o determine să fie de casă nu ordonând, ci iubind. Să te felicit, fraiero, că ai suferit muncind pe brânci să ai, ca să nu depinzi de vreun nemernic ce vine mort de beat acasă și doritor de sex aburind a alcool și-ai ajuns în brațe de bărbat care a pus de o parte paharul pentru o prăjitură arsă și a luat în mână aspiratorul pentru că știe că ție nu-ți place treaba asta, așa cum lui nu îi plac altele. și vă-mpărțiți acum fiecare partea de casă de care să aveți grijă. Și uite, femeie, că dragostea e alegere și nu fluturași în stomac. Alegerea de a lăsa când alții cer, de a da cînd alții iau, de a face când alții stau.”


Și plină de lacrimi la monologul ăsta dur, dar adevărat al rațiunii mele, mă strâng în mine și-i mulțumesc lui, așa ne-AL MEU cum e și așa al alteia ce-a devenit, că m-a învățat să fiu femie cu adevărat, deși nu suficient de bună încât să poată trăi o viață lângă mine. Așa neperfectă cum sunt, îi mulțumesc că a scos din mine partea frumoasă pe care n-am scos-o niciodată de frica învățată de la mama că femeia trebuie să facă totul ca bărbatul să n-o lase cu cu*ul în stradă.

Îi mulțumesc mamei că m-a învățat, deși din alte motive, să muncesc să nu depind de nimeni. Și uite că așa am și independență și dependență sănătoasă de dragoste ce trăiește chiar dacă bărbatul acela veșnic nemulțumit de mine nu mai trăiește cu mine.
Mulțumesc, Doamne, pentru șansele din care am învățat că femeie nu e sclavă, ci parteneră, și că bărbatul nu e stăpân, ci un Tom-pisoi care sare calul uneori exact când mi-e lumea mai dragă, dar cu care râd de sperietura ce-am tras-o și de mână cu care merg să cutreier munții și magazinele să cumpărăm fericire!
Așa să-ți dea Dumnezeu și ție, femeie de AN Nou, înțelepciunea de a vedea că dragostea e alegere grea, dar singura ce te împlinește! Că gențile de firmă și cizmele de mall nu-ți vor aduce niciodată împlinirea bărbatului ieftin ce-l ai în brațe în nopți reci! Pe care însă nu l-ai vinde pentru nici o bogăție din lume nu pentru că e perfect, ci pentru că din dragoste a spălat o farfurie și ți-a făcut o pizza pentru că te-a simțit obosită când ai intrat pe ușă!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 03 Ian 2015, 07:55

Lasa paharul jos!

Un psiholog ii invata pe cursantii lui despre "managementul" stressului. A luat un pahar de apa si s-a plimbat prin sala… in liniste. Toata lumea astepta o intrebare de genul – este pe jumatate plin sau pe jumatate gol. La un moment dat s-a oprit, a ridicat paharul si si-a intrebat auditorii:
- Cat de greu este acest pahar cu apa?
Mirati, cursantii au spus intre 250 si 500 ml.
Raspunsul psihologului a fost urmatorul:
- Greutatea absoluta nu conteaza. Conteaza cat timp il vei tine ridicat. Un minut – nici o problema. O ora – o durere de brat . O zi – iti paralizeaza bratul. In fiecare din aceste 3 cazuri greutatea paharului nu se schimba. Se schimba doar timpul… si cu cat e mai lung, cu atat mai greu este. Stresul si grijile din viata sunt asemenea paharului cu apa. Daca te gandesti putin la ele… nu se intampla mare lucru. Daca te gandesti mai mult la ele… incepe sa te doara sufletul. Daca te gandesti tot timpul la ele – iti paralizeaza mintea… nu mai poti sa faci nimic.
De aceea este important sa te eliberezi de stres. Cand ajungi acasa pe seara… lasa-ti grijile deoparte.
Nu le purta cu tine in noapte.
Pune paharul jos!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21491
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 30 Ian 2015, 20:38

O doamnă cu copilul călătorea iarna cu trenul printr-o regiune cu zăpadă din Canada. Trebuia să coboare la o stație facultativă. Era noapte și controlorul avea s-o înștiințeze cînd va ajunge la destinație. Dar femeia s-a adresat unui călător, care i-a spus: «Stați liniștită, vă voi anunța la timp». Trenul s-a oprit și călătorul, bine intenționat, i-a spus: «Aici trebuie să coborîți». Doamna a coborît din tren cu copilul și a dispărut în noapte. Trenul și-a reluat mersul. După un sfert de oră, controlorul a intrat în compartiment și a auzit îngrozit că doamna coborîse deja. «Dar cred că s-a pierdut în zăpadă pe frigul acesta. Noi am oprit puțin trenul, pentru o reparație». S-a dat alarma pentru oprirea trenului, dar căutările au fost zadarnice. După cîteva zile, cele două corpuri au fost găsite înghețate, sub zăpadă. Această istorie tragică ilustrează comportamentul nechibzuit al unei mulțimi de oameni în privința viitorului lor etern. Dau crezare sfaturilor oamenilor și se înșală...

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   

Sus In jos
 
Povesti, povestioare
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 22 din 23Mergi la pagina : Înapoi  1 ... 12 ... 21, 22, 23  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: POPASURI personalizate si întretinute de autori :: DOLION-
Mergi direct la: