Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» Știri muzicale
Astazi la 12:21 Scris de zaraza26

» Evenimente, tirguri si expozitii
Astazi la 12:20 Scris de zaraza26

» Curiozitati si descoperiri
Astazi la 12:15 Scris de zaraza26

» Cum se da premiul Nobel ?
Dum 10 Dec 2017, 23:39 Scris de Anahoret

» Adevaratul Putin
Dum 10 Dec 2017, 23:26 Scris de Anahoret

» ISTORIE DIVERSA
Dum 10 Dec 2017, 23:13 Scris de Anahoret

» Limba română
Vin 08 Dec 2017, 14:45 Scris de zaraza26

» CAMERA DE WHISKY
Joi 07 Dec 2017, 23:48 Scris de Anahoret

» BANCURI
Mier 06 Dec 2017, 13:27 Scris de zaraza26

» Veștile triste
Mier 06 Dec 2017, 13:19 Scris de zaraza26

» Chestii funny
Mar 05 Dec 2017, 10:06 Scris de Anahoret

» CUVINTE DE FOLOS (III)
Mar 05 Dec 2017, 09:54 Scris de Anahoret

» Ce mi-a placut azi
Lun 04 Dec 2017, 14:01 Scris de zaraza26

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Lun 04 Dec 2017, 13:52 Scris de zaraza26

» Tehnica(diverse)
Vin 01 Dec 2017, 13:04 Scris de Anahoret

» TEATRUL ROMÂNESC
Sam 25 Noi 2017, 09:57 Scris de Ciprian

» Stiri politice internationale
Vin 17 Noi 2017, 18:53 Scris de Ion

» Trecut versus prezent
Joi 16 Noi 2017, 13:14 Scris de zaraza26

Cuvinte-cheie
curiozitati nobel 23 sibiu romana English istorie brasov comment-143 frig este placut problema Când jazz drumetie turism 1 Limba triste
Decembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CalendarCalendar
Top postatori
Emil Condor
 
dolion
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
Anahoret
 
aurora
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Povesti, povestioare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 13 ... 23  Urmatorul
AutorMesaj
zaraza26

avatar

Numarul mesajelor : 8398
Varsta : 52
Localizare : Nasaud
Data de inscriere : 02/10/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 30 Noi 2009, 12:40

@dolion a scris:
sunt numai trei fecioare.

Stiu din proprie experienta ca experienta sexuala ii atrage ca un magnet. Trebuie inceputa educatia sexuala de foarte devreme, cam din clasa a cincea, cel tarziu. In clasa a sasea fetele deja sunt, in majoritate, domnisoare, si s-au informat pe diferite cai ce le baga in cap alte idei.
E rezultatul reclamei nestavilite. Toate reclamele, filmele, emisiunile de muzica usoara, prezinta femei cu decolteuri, pantaloni si fuste scurte, de parca fac trotuarul.
Sus In jos
http://www.zarazaitsme.blogspot.com/
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 30 Noi 2009, 19:00

Povestirea pleacă de la fapte reale - un țăran african ce se lăsase cucerit de relatările unor fermieri, care izbutiseră să se îmbogățească descoperind mine de diamante, se hotărî să-și vândă și el ferma și își petrecu viața căutând, fără vreun succes, prețioasele pietre dorite.
Ajuns, în cele din urmă, la sapă de lemn, decepționat și singur, omul s-a aruncat într-un râu și și-a aflat moartea, înecat.

Cel care-i cumpărase ferma a descoperit, fără să știe, un diamant brut și l-a așezat pe consola de deasupra căminului din salon.
Un musafir care vizita încăperea l-a remarcat, fără a îndrăzni să-și creadă ochilor: avea în față unul dintre cele mai mari pietre prețioase din lume.
Ferma care fusese vândută pentru ca primul ei proprietar să plece în căutarea minei de diamante visate, se dovedise a ascunde în pământul ei cel mai bogat zăcământ diamantifer de pe tot continentul.
Primul stăpân al fermei se aflase mereu în posesia comorii și plecase s-o caute în altă parte.

Morala acestei povestiri este că diamantele, ca și ocaziile favorabile în general, se ascund în spatele câte unei "deghizări".
Aceste pietre prețioase, când se află în stare brută, nu seamănă deloc cu nestematele pe care le vedem expuse în vitrinile bijutierilor - diamantul brut are nevoie de prelucrare.

Așa este și cu viața noastră.
Înainte de profita de ocaziile favorabile ivite, este necesară o anumită pregătire și foarte mult studiu.
Toate talentele și aptitudinile, fără de care nu putem realiza ceea ce vrem să realizăm, se află deja în noi, în stare brută sau latentă.
Tot ceea ce ne este necesar se găsește la îndemâna noastră și, prin urmare, nu trebuie să căutăm în altă parte.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 30 Noi 2009, 19:11

SCRISORI DE LA TEDDY

În timp ce se afla în fața copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, în prima zi de școală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubește pe toți la fel de mult.
Totuși, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era baiețelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson îl urmarise pe Teddy în anul precedent și observase că acesta nu se juca cu ceilalți copii, hainele sale erau neîngrijite și era murdar mai tot timpul.
Și Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros și roșu, un X mare și îngroșat și să îi dea nota 4.
La școala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiască toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenționat la urmă. Totuși, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese: "Teddy e un copil isteț, își face temele cu grijă, este manierat și este o plăcere să fii în prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese: "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boală incurabilă, iar viața de acasă trebuie să fie foarte grea".
Profesoara din clasa a 3-a scrisese: "Moartea mamei sale îl afectase foarte mult. Se străduiește foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva".
Profesoara dintr-a 4-a a scris: "Teddy este retras și nu mai este interesat de școală. Nu are mulți prieteni și uneori adoarme în timpul orei".
De-acum, doamna Thompson înțelesese problema și i-a fost rușine de ce făcuse. S-a simțit și mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase și împachetate în hârtie strălucitoare. Mai puțin Teddy.
Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obișnuită de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în fața celorlalți. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brațară căreia îi lipseau unele pietre și o sticluță de parfum pe trei sferturi goală. Ea i-a certat când a observat că brațara era draguță și parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune "Doamnă Thompson, astăzi miroși exact ca și mama".
După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea și aritmetica și a început să îi învețe pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atenție deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să își revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacționa mai bine. Pâna la sfârșitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteț elev din clasă și, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toți la fel, Teddy a devenit alintatul său.
Un an mai târziu, a găsit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată.
Au mai trecut încă șase ani până a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă, și că ea rămăsese cea mai buna profesoară pe care o avuse.
Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea că va termina în curând și facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigură pe doamna Thompson că fusese cea mai buna profesoară.
Apoi au mai trecut încă patru ani și a mai venit o scrisoare, cu același mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o nouă scrisoare în care o anunță că se va căsători.
Îi spunea că tatăl său a murit cu câțiva ani în urmă și o întrebă dacă ar vrea să participe la nuntă și să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînțeles că a acceptat. Și a purtat brațara căreia îi lipseau unele pietre și a folosit același parfum pe care îl primise demult de la Teddy.
S-au îmbrățișat, iar Teddy i-a șoptit la ureche: "Mulțumesc pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot însemna ceva."
Doamna Thompson i-a șoptit cu lacrimi în ochi: "Teddy, ai înțeles greșit. Tu ești cel care m-ai învațat că pot schimba ceva. Nu am știut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."

MORALA:
Nu poți niciodată să știi cum poți influența viața altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ține seama de acest lucru în aventura ta prin viață și încearcă să schimbi ceva în viața celorlalți (și ar fi ideal dacă ar fi în bine).

ȚINE MINTE!
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!

Articol preluat de la:
iulia22maa

http://femei-in-roz.blogspot.com/

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 11 Dec 2009, 22:00

O alta femeie
Soția mea mi-a recomandat sa ies cu o alta femeie.
"Tu știi ca o iubești !" - îmi zise intr-o zi, luându-mă prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
- "Știu, dar o iubești si pe Ea, deasemenea".

Cealaltă femeie pe care soția mea dorea sa o vizitez era Mama mea, văduvă de niște ani, dar serviciul si copiii mei făceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am sunat-o sa o invit la cina si la film.
- "Ce s-a întâmplat ? Ești bine ?" m-a întrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara târziu, noaptea, sau o invitație surpriza este un indiciu de veste rea.
- "Am crezut ca ar fi plăcut sa petrec ceva timp cu Tine", am răspuns, "amândoi, singuri...ce părere ai ?".
Reflectând un moment la asta, zise:
- "Mi-ar place foarte mult"...
Vineri, in timp ce conduceam, după serviciu, sa o iau, mă simțeam nervos, nervozitatea care precede o întâlnire... Si, pentru Dumnezeu !, când am sosit la casa ei, am văzut ca si Ea era foarte emoționată !
Mă aștepta in poarta, îmbrăcată în vechiul ei palton, își încrețise părul și îmbrăcase o rochie cu care sărbătorise ultima aniversare de nunta; fața ei râdea si iradia lumină ca un înger.
"Le-am spus prietenelor mele că o sa ies cu fiul meu și au fost foarte emoționate" - îmi povesti urcând in mașină.

Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de brațul meu ca si cum era "Prima Doamna a Națiunii".
După ce ne-am așezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai literele mari.
Pe la mijlocul listei, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea, așezată pe partea cealaltă a mesei, doar mă privea. Un surâs nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Când erai micuț, eu eram cea care iți citea meniul. Iți amintești ?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiți sa-ti înapoiez favoarea", am răspuns.
In timpul cinei am avut o conversație agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atâta, ca am pierdut filmul.
- "Voi ieși cu tine altădată, dar numai daca mă lași sa te invit eu ", spuse mama mea.
Când am dus-o acasă îmi părea rău ca ne despărțeam, am sărutat-o, am îmbrățișat-o și i-am spus cât o iubesc.

- "Cum a fost întâlnirea?" a vrut sa știe soția mea când m-am întors in noaptea aceea.
- "Foarte plăcuta, iți mulțumesc", am privit-o recunoscător spunându-i, mult mai mult decât mi-am imaginat".

Câteva zile mai târziu Mama mea muri de un infarct; totul a fost atât de rapid, ca nu am putut face nimic.
După puțin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama. Conținea o nota care spunea :
Cina este plătită anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am plătit pentru tine si soția ta...., niciodată nu vei putea înțelege ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.... TE IUBESC ! Mama ta.

In acest moment am înțeles importanța de a spune la timp TE IUBESC si de a le oferi ființelor noastre dragi timpul (spațiul) pe care îl merita. Nimic in viata nu este mai important decât Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru că ei nu pot aștepta.

Daca Mama ta trăiește....distreaz-o !
Daca nu....amintește-ți-o !
Si amintește-ti mereu ! Dumnezeu iartă, dar Timpul nu iartă niciodată!

NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 11 Dec 2009, 22:03

Paganini si o pilda pe masura lui

ERA odată un mare violonist pe nume: PAGANINI
Unii spuneau că el era foarte ciudat.
Alții, că era supranatural.

Notele magice pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia să piardă șansa de a vedea spectacolele sale.

Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregătită pentru a-l primi. Orchestra intră și a fost aplaudată. Dirijorul a fost, și el, ovaționat.

Mai mult, când apăru figura lui Paganini, triumfant, publicul deliră.
Doimi și note întregi, treizecidoimi și șaizecipătrimi, șeisprezecimi și semișeisprezecimi păreau să aibă aripi și să zboare la atingerea degetelor sale încântătoare.

Paganini așeză vioara sa la umăr și ceea ce se auzea era indescriptibil.

Deodată, un sunet straniu întrerupse amuzamentul de la parter.
Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse.
Dirijorul se opri.
Dar Paganini nu se opri.
Uitându-se la partitura sa, continua să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu probleme.

Orchesta se opri.
Publicul se opri.
Înainte ca publicul să se însenineze, un alt sunet perturbator distrase atenția spectatorilor.

Dirijorul și orchestra, exaltați, începură să cânte.
Se rupse o altă coardă a vioarei lui Paganini.
Dirijorul se opri din nou.
Orchestra se opri și ea.
Dar Paganini nu se opri.

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el uită dificultățile și înaintă scoțând sunete dintre cele mai imposibile.

Dirijorul și orchestra, impresionați, se întoarseră la cântat.
Dar publicul nu-și putea imagina ceea ce avea să se întâmple.
Toți spectatorii, uluiți, exclamau: OHHH!

Se rupse o a treia coardă a vioarei lui Paganini.
Dirijorul se blocă.
Orchestra se opri.
Respirația spectatorilor se tăie.
Însă Paganini continuă.

Scoase toate sunetele de la unica coardă care rămase din vioara sa distrusă, ca și cum ar fi fost un contorsionist muzical.
Nicio notă muzicală nu a fost uitată.
Dirijorul se încurajă.
Orchestra se motivă.

Publicul trecu de la liniște la euforie, de la inerție la delir.
Paganini ajunse la glorie.
Numele său străbate timpul.
Nu este tocmai un violinist genial.
Este simbolul profesionistului care continuă să meargă înainte în ciuda imposibilului.

Nu știu ce tip de probleme ai acum.
Poate fi o problemă personală, familială, profesională…, nu știu.
Dar un lucru știu:
Nu totul e pierdut.
Mereu există o coardă;
Cântând la ea, exersezi talentele tale.
Cântând la ea, vei vibra.

Morala istorioarei
Învață să accepți că viața îți va lăsa mereu o ultimă coardă.
Când vei fi descurajat, să nu renunți niciodată.
Atunci va exista în tine coarda perseverenței inteligente: “de a încerca încă o dată”, de a mai face un pas cu un nou entuziasm.
Trezește-l pe Paganini care se află în tine și avansează pentru a învinge.
Victoria este arta de a continua.

Când totul pare că se prăbușește, dă-ți o șansă și continuă mai departe.
Atinge coarda motivației și scoate sunete, rezultate pozitive.
Înainte, însă, întreabă-te:
Cine-l motivează pe motivator?
Adică: Cine motivează creierul tău, care pune în funcțiune mâna, care cântă la vioară?
Nu te frustra, nu te descuraja!
Amintește-ți: acum mai este o coardă:
Coarda învățării din nou pentru a gândi și genera soluții.

Niciodată nu ți se vor rupe în viață toate corzile.
Dacă rezultatele sunt rele, atunci este șansa ta de a cânta la ultima coardă, aceea a imaginației care reinventează viitorul cu o înnoire continuă.
Este mereu coarda uitată care îți va da cel mai bun rezultat.
Însă dacă, din întâmplare, vei fi la fundul prăpastiei, aceasta va fi șansa ta de a atinge cea mai bună coardă din univers:
ÎNCREDEREA ÎN TINE

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
yzzy

avatar

Numarul mesajelor : 1937
Varsta : 53
Localizare : Deva
Data de inscriere : 16/01/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 11 Dec 2009, 22:14

@dolion a scris:
O alta femeie
Soția mea mi-a recomandat sa ies cu o alta femeie.
"Tu știi ca o iubești !" - îmi zise intr-o zi, luându-mă prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
- "Știu, dar o iubești si pe Ea, deasemenea".

Cealaltă femeie pe care soția mea dorea sa o vizitez era Mama mea, văduvă de niște ani, dar serviciul si copiii mei făceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am sunat-o sa o invit la cina si la film.
- "Ce s-a întâmplat ? Ești bine ?" m-a întrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara târziu, noaptea, sau o invitație surpriza este un indiciu de veste rea.
- "Am crezut ca ar fi plăcut sa petrec ceva timp cu Tine", am răspuns, "amândoi, singuri...ce părere ai ?".
Reflectând un moment la asta, zise:
- "Mi-ar place foarte mult"...
Vineri, in timp ce conduceam, după serviciu, sa o iau, mă simțeam nervos, nervozitatea care precede o întâlnire... Si, pentru Dumnezeu !, când am sosit la casa ei, am văzut ca si Ea era foarte emoționată !
Mă aștepta in poarta, îmbrăcată în vechiul ei palton, își încrețise părul și îmbrăcase o rochie cu care sărbătorise ultima aniversare de nunta; fața ei râdea si iradia lumină ca un înger.
"Le-am spus prietenelor mele că o sa ies cu fiul meu și au fost foarte emoționate" - îmi povesti urcând in mașină.

Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de brațul meu ca si cum era "Prima Doamna a Națiunii".
După ce ne-am așezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai literele mari.
Pe la mijlocul listei, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea, așezată pe partea cealaltă a mesei, doar mă privea. Un surâs nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Când erai micuț, eu eram cea care iți citea meniul. Iți amintești ?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiți sa-ti înapoiez favoarea", am răspuns.
In timpul cinei am avut o conversație agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atâta, ca am pierdut filmul.
- "Voi ieși cu tine altădată, dar numai daca mă lași sa te invit eu ", spuse mama mea.
Când am dus-o acasă îmi părea rău ca ne despărțeam, am sărutat-o, am îmbrățișat-o și i-am spus cât o iubesc.

- "Cum a fost întâlnirea?" a vrut sa știe soția mea când m-am întors in noaptea aceea.
- "Foarte plăcuta, iți mulțumesc", am privit-o recunoscător spunându-i, mult mai mult decât mi-am imaginat".

Câteva zile mai târziu Mama mea muri de un infarct; totul a fost atât de rapid, ca nu am putut face nimic.
După puțin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama. Conținea o nota care spunea :
Cina este plătită anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am plătit pentru tine si soția ta...., niciodată nu vei putea înțelege ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.... TE IUBESC ! Mama ta.

In acest moment am înțeles importanța de a spune la timp TE IUBESC si de a le oferi ființelor noastre dragi timpul (spațiul) pe care îl merita. Nimic in viata nu este mai important decât Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru că ei nu pot aștepta.

Daca Mama ta trăiește....distreaz-o !
Daca nu....amintește-ți-o !
Si amintește-ti mereu ! Dumnezeu iartă, dar Timpul nu iartă niciodată!

NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!
Tulburătoare povestea ta, Dolion...Și plâng, că va veni o vreme, când ...

_____________________
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și îi întinde o mână pentru a-o ajuta să se ridice!

Nu-ți dori prea multe, nu o să ai unde le pune!
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 11 Dec 2009, 22:25

Da yzzy, asta e problema: vine vremea cand indiferent cat am facut pentru maicuta mea, voi plange pentru ca nu a fost de-ajuns!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
yzzy

avatar

Numarul mesajelor : 1937
Varsta : 53
Localizare : Deva
Data de inscriere : 16/01/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Vin 11 Dec 2009, 23:00

@dolion a scris:
Da yzzy, asta e problema: vine vremea cand indiferent cat am facut pentru maicuta mea, voi plange pentru ca nu a fost de-ajuns!
Chiar te întrebam pe un alt topic, ce mai face măicuța ta?

_____________________
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și îi întinde o mână pentru a-o ajuta să se ridice!

Nu-ți dori prea multe, nu o să ai unde le pune!
Sus In jos
Anahoret

avatar

Numarul mesajelor : 7032
Varsta : 56
Localizare : Deocamdată pe lumea asta
Data de inscriere : 11/12/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Dec 2009, 01:11

@dolion a scris:
Da yzzy, asta e problema: vine vremea cand indiferent cat am facut pentru maicuta mea, voi plange pentru ca nu a fost de-ajuns!
Mare adevăr ai spus!

_____________________
Free your mind!
Sus In jos
Emil Condor

avatar

Numarul mesajelor : 22381
Varsta : 58
Localizare : mereu cu voi
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Sam 12 Dec 2009, 04:40

@dolion a scris:
Da yzzy, asta e problema: vine vremea cand indiferent cat am facut pentru maicuta mea, voi plange pentru ca nu a fost de-ajuns!
Toti facem asa!
Mereu realizăm ce comoară am avut, doar după ce o pierdem. Sad

_____________________
_____________________
Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:33

Odata, pe înserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case bucurându-se de racoarea serii. În apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea îl vazu pe taranul nostru si se gândi:
"Omu' asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cât e ziua de mare lâncezeste pe pragul casei..." La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gândi: "Omu' asta e un donjuan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste..." În fine, un strain care se îndrepta spre sat îsi zise: "Omu' asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna bine meritata..."
La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune însa multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales când vorbesti despre altii.

(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:36

Era odată o familie fericită care locuia într-o casă de la perifieria orașului. Într-o noapte însă, izbucni un incendiu puternic în bucătărie. În timp ce flăcările se întindeau, părinții și copiii fugiră afară. Dar în acea clipă își dădură seama că lipsea cel mai mic, un copil de cinci ani. Pe când dădea să iasă, speriat de puterea flăcărilor și de fumul înecăcios, se întoarse din drum și urcă cu un etaj mai sus.
Ce să facă? Mama și tatăl se uitau unul la altul disperați, iar fetițele începură să plângă. Acum era imposibil să te mai aventurezi în cuptorul de dinăuntru.
Dar iată că de sus, se deschise geamul mansardei și copilul se arătă la fereastră strigând disperat: "Tată! Tată!"
Tatăl fugi și-i strigă: "Sari jos!" Dedesubt, copilul nu vedea decât foc și fum, dar auzi vocea și răspunse: "Tată, nu te văd ... "
"Te văd eu și e destul. Sari jos!", urlă bărbatul.
Copilul sări și se trezi teafăr și nevătămat în brațele puternice ale tatălui, care-l prinsese în zbor.

Tu nu-l vezi pe Dumnezeu. Dar el te vede. Aruncă-te!

(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:37

Pe malurile unui lac din India de Nord, era odata o pasare mica cu doua capete, unul la dreapta, unul la stânga si un singur corp.
Într-o zi, în timp ce se învârtea cautându-si de mâncare, cu ochii capului din dreapta vazu un fagure de miere salbatica pe care se si arunca.
Capul din stânga spuse:
"Da-mi si mie!"
Dar capul din dreapta nu-l asculta si mânca fagurele pe nerasuflate. Atunci, capul din stânga jura razbunare si în timp ce pasarea hoinarea prin padure, la stânga se ivira niste bobite foarte amare. Capul din stânga le vazu primul si, desi stia ca nu sunt bune si ca fac rau la stomac, ciuguli totusi câte putu. Se gândea între timp: "Ne va durea burta, dar macar asa egoistul din partea cealalta va învata ce este solidaritatea." Cum boabele erau otravitoare, la putin timp dupa aceea pasarea se simti cuprinsa de niste dureri înfioratoare, iar în scurta vreme, îi pricinuira moartea.
Murira si cele doua capete, cel din dreapta si cel din stânga, pentru ca niciunul nu avusese minte.

Astfel mor multe familii. Din teama de a iubi.

"Relatiile profunde m-au speriat întotdeauna ", recunoaste un student, "pentru ca toate par sa impuna mari responsabilitati. Întotdeauna mi-a fost teama ca nu voi putea face fata numeroaselor exigente si cerinte pe care o angajare de acest gen le aduce cu sine. Iar când am gasit în fine curajul sa încep o relatie profunda si stabila, am fost uimit sa constat ca ma simteam mai puternic decât înainte.
Din acel moment am avut impresia ca dispun de doua capete, nu de unul, si la fel, de patru mâini, de patru picioare si de o alta lume. Capacitatile mele de a ma realiza si de a evolua s-au dublat, asa cum s-au dublat si alternativele pe care le aveam la dispozitie. Acum mi-e mult mai usor sa-i iubesc pe ceilalti. Ma simt mult mai puternic si nu-mi mai este frica."

(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:39

Exemplul

- Tata, cum începe un razboi? întreba Andreea, impresionata de ceea ce vazuse la jurnal. - Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, între Statele Unite si Anglia apare o serioasa neîntelegere într-o anumita chestiune...
Mama îl întrerupse:
- Nu vorbi prostii. Între Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!''.
- Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu.
- Numai asa poti sa-i împui copilului capul cu tot soiul de prostii!
- Macar eu îi umplu capul cu ceva, în vreme ce dupa tine ar putea sa ramâna gol.
- Hai, nu mai spune... Nu-ti dai seama ca esti ridicol?
Andreea interveni atunci:
- Va multumesc, am priceput...

Tata ma ia în brate în fiece zi si ma întreaba de câte ori am declarat razboi.
Alexandra, 4 ani.


(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:42

Era odata un împarat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase în cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. În sala de ospete împaratul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur.
Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, când aparu, schiopatând si sprijinindu-se cu greu într-un toiag, o taranca batrâna cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvânt, scoase din traista un pachet înfasurat cu grija într-o pânza.
La gestul femeii care aseza la picioarele împaratului un ghem de lâna alba, din sala izbucnira hohote de râs. Era lâna de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa în noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se înclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa înceapa, în timp ce batrâna taranca strabatea sala încet, masurata din cap pâna-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor.
Femeia îsi relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita în mijlocul padurii, unde pâna atunci prezenta ei nu fusese decât tolerata. Ajunsa însa în fata casei, se opri cuprinsa de spaima.
Cocioaba era înconjurata de soldatii împaratului care împlântau de jur împrejur pari pe care întindeau firul de lâna alba.
"Vai de mine!", se gândi biata batrâna cu inima strânsa, ,,împaratul s-a suparat din pricina darului meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca în închisoare ... "
Când o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru împarat, tot pamântul care va putea fi împrejmuit cu firul de lâna, de acum înainte e al dumitale."
Noul ei pamânt era tot atât de mare pe cât fusese de lung ghemul de lâna. Primise cu masura cu care daruise.

Cerem mult si ne este frica sa daruim.

Doi calugari cultivau trandafiri. În timp ce primul se pierdea contemplându-le fumusetea si îmbatându-se de mirosul lor, cel de-al doilea taia cei mai frumosi trandafiri si îi dadea trecatorilor.
"Ce faci?!" îl certa primul . "Cum de te poti lipsi astfel de bucuria si de parfumul trandafiri/or tai?"
"Trandafirii parfumeaza mult mâinile celui care îi daruieste ", raspunse împaciuitor cel de-al doilea.

(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:46

Era odata un elev în vârsta de saptesprezece ani care visa ca un leu îl devora cu coltii sai ascutiti.
A doua zi de dimineata, pleca împreuna cu colegii sai de clasa într-o excursie într-un oras necunoscut, în care însa nu avea de ce sa se teama ca va da de vreun leu.
Înfricosat totusi de acel vis, tânarul se îndrepta spre o biserica. Ajuns în piata unde se ridica aceasta, zari un leu de piatra care racnea spre cer cu gura larg deschisa.
- A, uite leul care ma mânca azi noapte! Le povesti tovarasilor sai visul. Apoi, pentru a le demonstra ca nu credea în vise, se apropie râzând de leu.
- Ma recunosti, leule? Hai, desteptarea! Desclesteaza-ti coltii si însfaca-ma de poti!
Si, zicând acestea, îsi vârî pâna la cot mâna în gura lui...
Tipa însa de durere si cu teama, scotându-si iute mâna însângerata de acolo si cazu la pamânt.
Un scorpion urias care se aciuase în gura leului de piatra îi strapunsese mâna cu acul sau înveninat.

Pot sa ma opresc din baut când am chef. Acum doi ani m-am lasat de fumat, dându-mi seama ca era un obicei costisitor si ca nu merita. Nu sunt deloc dependenta. Se întâmpla sa nu iau nici o doza câte sase luni; si când iau, ce mare lucru? Îmi pare ca nu-i mare scofala sa evadez uneori, e chiar frumos. Nu-i ceva de neînteles. Oamenilor le place sa exagereze în ceea ce priveste consecintele...
Kenny, 19 ani (cu o saptamâna înainte de a muri din cauza unei supradoze)


(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:49

Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume.
Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor.
Batrânul calugar îi pofti sa sada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse.
- Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare.
- Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul.
- Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri.
- Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul.
Spuse si cel de-al treilea:
- Eu ti-am adus aceasta pernita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara.
- Tu, zise învatatorul surâzând, tu l-ai gasit pe Dumnezeu.

Un mare ascet, cunoscut în întreaga lume pentru sfintenia sa, locuia într-o pestera adânca. Sedea toata ziulica cufundat într-o profunda meditatie si avea mereu gândul îndreptat spre Dumnezeu.
Într-o buna zi însa, pe când ascetul cel sfânt medita, iesi la iveala un soricel si începu sa-i rontaie încaltarile. Pustinicul deschise ochii foarte înfuriat.
- De ce ma deranjezi în timp ce meditez?
- Dar îmi este foame, scânci soricelul.
- Du-te încolo, soarece blestemat, izbucni iar ascetul. Cum îndraznesti sa ma deranjezi chiar acuma când eu caut comuniunea cu Dumnezeu?
- Dar cum sa gasesti comuniunea cu Dumnezeu daca nici macar de mine nu poti tine seama?


(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:52

Un cal si un câine au legat o prietenie pe cinste. De aceea cautau diverse cai de a-si arata unul altuia pretuirea. Câinele îi aducea calului cele mai bune oase pe care le afla, câta vreme calul îi lasa câinelui portia sa de fân.
Asa de mult tineau unul la altul încât au murit amândoi de foame.

Fericirea mea eu o stiu, nu tu.
Nu doar pentru ca tu poti constitui o simpla prezenta trecatoare,
dar si pentru ca tu vrei sa fiu ceea ce eu nu sunt.
Nu pot sa fiu fericit atunci când ma schimb
doar pentru a-ti satisface tie orgoliul.
Si nu pot sa ma simt fericit atunci când ma critici
pentru ca nu gândesc asa cum gândesti tu
sau pentru ca nu vad lucrurile asa cum le vezi tu.
Spui ca sunt prea rebel.
Totusi, de câte ori ti-am respins convingerile,
si tu te-ai ridicat împotriva alor mele.
Eu nu caut sa-ti modelez mintea.
Stiu ca te stradui sa fii tu însuti,
dar nu pot admite ca tu sa-mi spui ce trebuie sa fiu.
Ziceai ca sunt o persoana stearsa pe care cu usurinta poti sa o uiti.
Atunci de ce ai încercat sa te folosesti de viata mea
pentru a-ti demonstra tie însuti cine esti?


(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:55

Doi prieteni se reîntâlnira dupa o îndelungata despartire. Unul dintre ei se îmbogatise, celalalt era sarac.
Luara masa împreuna si dezgropara amintiri. Apoi cel sarac atipi.
Prietenul sau, coplesit de mila, înainte de a pleca, îi strecura în buzunar un diamant de mare pret.
Trezindu-se însa, cel sarac nu gasi aceasta piatra pretioasa si continua sa-si duca viata ca înainte. Dupa un an, se întâmpla ca prietenii nostri se întâlneasca iar.
- Spune-mi cum de nu ai gasit piatra pretioasa pe care ti-am pus-o în buzunar? îl treba cel bogat pe prietenul sau, vazând ca înca traia în mizerie.

Fiecare întâlnire cu un om constituie o astfel de experienta. Fiecare persoana de lânga noi ne daruieste o comoara de mare pret. Cel mai adesea însa nu ne dam seama de acest lucru.

(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Dum 13 Dec 2009, 16:58

În ziua a saptea, dupa ce se încheiase creatia, Dumnezeu hotarî ca era timpul pentru sarbatoarea sa. Creaturile abia plasmuite se preocupara cu toate sa-i ofere în dar lui Dumnezeu ceea ce aveau sa gaseasca mai frumos. Veveritele adusera nuci si alune, iepurii - morcovi si radacini dulci, oile - lâna moale si calda, vacile - lapte spumos cu smântâna.
Mii de îngeri se adunara în cerc si cântara o melodie celesta.
Omul astepta sa-i vina rândul si era îngrijorat. "Oare ce îi voi putea darui eu? Florile dau mireasma, albinele - miere, pâna si elefantii s-au oferit sa îi faca dus lui Dumnezeu cu trompele lor ca sa se racoreasca ... ".
Omul se asezase la capatul sirului si continua sa îsi framânte mintea. Toate creaturile treceau prin fata lui Dumnezeu si îi înfatisau darurile lor.
Când mai ramasesera doar câteva - melcul, broasca testoasa si alte creaturi lenese omul cazu în disperare.
Veni si rândul sau.
Si atunci omul facu ceea ce nici o alta creatura nu îndraznise sa faca. Alerga la Dumnezeu, sari pe genunchii sai, îl îmbratisa si îi spuse:
- Te iubesc!
Chipul lui Dmnnezeu se lumina si toata creatia întelese ca omul îi facuse lui Dumnezeu darul cel mai frumos si rasuna în univers imnul Aleluia.

"Pentru ce ne-a creat Dumnezeu?
Dumnezeu ne-a creat pentru a-l cunoaste, a-l iubi si a-i sluji în aceasta viata si pentru a-l vedea la fata în cealalta viata în rai. "

(Catehismul papei Pius al X-lea)

Lasa-ma sa te iubesc, Doamne.
Ce altceva am eu în cer
sau pe pamânt în afara de Tine?
Dumnezeul inimii mele,
partea mea de vesnicie
lasa-ma sa ma agat de Tine.
Fii totdeauna cu mine,
iar, daca voi fi tentat sa te parasesc,
Tu, Doamne, nu ma lasa.


(Bruno Ferrero)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mar 15 Dec 2009, 21:03

Povestea celor doua pietricele albastre

Fiecare dintre noi este diferit. Fiecare este unic și irepetabil. De aceea fiecare dintre noi are ceva de dăruit altora, ceva ce nimeni altcineva nu are. Fiecare are un loc și o misiune ce i-au fost încredințate și de care va trebui să răspundă. Fiecare este un dar unic al lui Dumnezeu pentru omenire.
Un laureat al premiului Nobel a scris: Când vom muri și vom merge în cer, ne vom întâlni cu Creatorul nostru. El nu ne va întreba: „De ce n-ai devenit Mesia? De ce n-ai descoperit un medicament împotriva cancerului? De ce n-ai devenit o personalitate a vieții publice?”. El ne va întreba: „De ce nu ai fost tu însuți?”.
Aceasta este responsabilitatea fiecărui om. Istoria celor două pietricele albastre ne ajută să descoperim tocmai acest adevăr atât de important.

Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundișul unui vesel pârâu de munte. Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Când bunul soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăți de cer căzute pe pământ.
Cele două pietricele știau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în pârâu și să lăudau de dimineața până seara: Noi suntem copiii cerului! , strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obișnuite aflate în preajmă. Păstrați distanța! Noi avem sângele albastru! Nu avem de-a face cu voi!
De fapt erau două pietricele insuportabile și arogante, care își petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când cineva avea să le descopere. Desigur – își spuneau – vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre prețioase, așa cum suntem și noi. Și visau împreună: Vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prințului de Galia. Ne așteaptă o viață frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge până la capătul lumii.
Într-o bună dimineață, pe când razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, și-a întins mâna și a cules cele două pietricele albastre.
Cele două pietricele erau nespus de fericite: Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne așteaptă! S-au simțit cele mai norocoase pietre din lume. Nu așteptau decât ca visurile lor să se transforme în realitate.
Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Rămânem aici pentru puțin timp, și-au spus, fiind sigure de frumusețea și valoarea lor neîndoielnică.
Totuși lucurile au fost altfel decât bănuiseră. Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace și încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cântar și pipăite insistent de mâini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuță.
Mai târziu, însă, o mână le-a luat și le-a așezat cu necuviință pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafață de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre prețioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Revoltate au început să strige: Neciopliților, nepricepuților, bădăranilor, voi nu înțelegeți cât suntem de importante? Cele două pietricele albastre amenințau, plângeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas. Dezamăgirea și amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii.
Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Dar cimentul era tare și imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo și l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, și desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!
Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistență căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri și să distrugă cât mai mult. A trecut la lucru și, ușor-ușor, a reușit să se strecoare și să fărâme câte puțin cimentul. După câteva luni de perseverență cele două pietricele au putut să se miște. Într-o noapte umedă și rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfârșit din acea închisoare insuportabilă. Suntem libere – au strigat amândouă în culmea fericirii.
Însă, jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate, acea pușcărie înaltă în care și-au petrecut atâta timp. Și, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii ce străbătea printr-o fereastră lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate și aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Fața, chipul blând și dulce al Mariei, avea ceva neobișnuit. Părea oarbă, căci îi lipseau ochii.
Oh, nu, au exclamat amândouă, dânduși seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Mariei. Își imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit și cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-și seama ce nechibzuite au fost.
Dis de dimineață a ajuns acolo omul care făcea curățenie în biserică și, din neatenție, a călcat pe cele două pietricele aflate la pământ. Supărat, le-a dat deoparte cu piciorul. Apoi, fiind încă întuneric, nu le-a deosebit bine și le-a strâns cu mătura pentru a le arunca la gunoi împreună cu praful și alte pietre neînsemnate.

Ce invataturi putem trage de aici ?

Istoria celor două pietricele albastre are un sfârșit trist, pentru că ele nu au înțeles un mare adevăr. Se înșelau văzând în sine ceea ce nu era adevărat, fugeau de realitate rătăcind prin visuri. Din această cauză nu au descoperit frumusețea și bogăția pe care o primiseră de la Dumnezeu.
La fel ca și ele, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meșter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este așezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul și că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos și mai potrivit să fie.

http://ziureldeziua.blogspot.com/2008/04/cuvinte-de-folos-istoria-celor-doua.html

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
zaraza26

avatar

Numarul mesajelor : 8398
Varsta : 52
Localizare : Nasaud
Data de inscriere : 02/10/2008

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Mier 16 Dec 2009, 14:53

@dolion a scris:
Povestea celor doua pietricele albastre


La fel ca și ele, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meșter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este așezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul și că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos și mai potrivit să fie.

http://ziureldeziua.blogspot.com/2008/04/cuvinte-de-folos-istoria-celor-doua.html

Asa e! love
Sus In jos
http://www.zarazaitsme.blogspot.com/
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 21 Dec 2009, 19:01

FLUTURELE REGAL

Odată, un om a găsit un cocon de fluture regal și l-a luat acasă, ca să vadă tot procesul transformării acestuia în fluture.

Într-o zi i-a atras atentia un mic orificiu. Omul s-a așezat alături ca să observe cum iese fluturele. A stat așa ore în șir... privind cum acesta se zbătea să iasă prin acel orificiu. La un moment dat, părea că s-a oprit. Omului i-a făcut impresia că fluturele a ajuns cât de departe putuse, dar că se împotmolise din pricina îngustimii găurii.

Din bunătate, omul a decis să ajute micuța creatură. A luat o foarfecă și a crestat coconul, în așa fel încât fluturele să poată ieși. Curând acesta a ieșit, dar avea un trup foarte gros și aripi mici, foarte slabe. Omul continua să urmărească fluturele, așteptând să-i crească aripi care să-i poată susține corpul și să-l ajute să zboare.

Dar nu avea să se întâmple așa ceva. Fluture și-a petrecut tot restul vieții târându-se de colo colo, cu un trup imens, în comparație cu aripile sale mici. N-a ajuns să mai zboare vreodată.

Omul, în bunătatea sa, dar și în graba sa, nu a înțeles că restricția impusă de orificiu și de cocon îl sileau pe fluture să lupte și astfel să pompeze fluidul din corp spre aripi, ajutându-le astfel să crească.

Acesta era procesul pe care Dumnezeu îl gândise pentru dezvoltarea normală a fluturelui și pentru a-l ajuta ca, într-o bună zi, să ajungă să zboare liber.

Aplicație:

Așa cum fluturele își putea dobândi libertatea doar ca rezultat al luptei, și noi avem nevoie, uneori, de luptă ca să devenim ceea ce Dumnezeu dorește pentru noi.

Uneori dorim ca Dumnezeu să îndepărteze aceste situații și să ia toate obstacolele din cale, dar așa cum omul a schilodit fluturele, tot așa am fi și noi, schilodiți, dacă Dumnezeu ar face aceasta pentru noi.

Dumnezeu nu îndepărtează problemele și dificultățile prin care trecem, dar promite că este cu noi când trecem prin ele și le folosește ca să ne facă mai buni, mai puternici. (vezi 1 Petru 5:10)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.


Ultima editare efectuata de catre dolion in Lun 21 Dec 2009, 19:03, editata de 1 ori
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 21 Dec 2009, 19:02

ZBURĂTORII WALLENDAS

Atracția reprezentației circului de la Detroit Cobo Hall era numărul prezentat de familia Wallenda, sau Zburătorii Wallendas, cum erau bine cunoscuți. Ei executau un număr acrobatic de traversare pe sârmă. Ei au fost dintre cei mai faimoși în lume la acest tip de acrobație. Cel mai dificil lucru pe care îl făceau era să traverseze circul dintr-o parte în alta pe sârmă, într-o formație piramidală pe patru nivele. Patru sau cinci bărbați formau primul nivel, doi sau trei bărbați formau al doilea nivel, alți doi erau pe al treilea iar în final, în vârf era o fetiță. Păstrând această formație. Ei traversau arena umblând pe o sârmă. Era incredibil, și nemaivăzut până atunci. Făceau acest lucru noapte după noapte, săptămână după săptămână, în întreaga lume.

Într-o seară, când prezentarea lor se apropia de final, s-au adunat pentru a forma piramida pe patru nivele. Spectatorii erau tensionați, în deplină tăcere, așteptând desfășurarea. Reflectorul s-a oprit pe Wallendas, în aer, chiar când au început să pășească pe sârmă. După ce au parcurs cam două treimi din distanță, tânărul Dede Wallenda a început să tremure. El a strigat în germană “Nu mai pot să țin!” Cu asta a căzut, și ... întreaga piramidă o dată cu el. Câțiva dintre ei au căzut pe podeaua ce se afla la mulți metri sub ei. Unii au rămas infirmi pe viață, iar unul a murit.

Aplicație:

Te-ai simțit vreodată asemenea lui Dede Wallenda? Presiunea școlii, temele, părinții, familia și prietenii te apasă până când începi să strigi: “Ajutor! Nu mai pot ține!”

În astfel de vremuri trebuie să ne înconjurăm cu prieteni creștini și să ne agățăm de Cristos. Aceasta este adevărata menire a bisericii. Biserica nu trebuie să pună presiuni adiționale asupra noastră, ci să ne sprijine și să ne asigure ajutorul pentru a supraviețui în lume.

Când simți că genunchii încep să-ți tremure, vino la Cristos. Vino la ai Săi, la biserică!

“Veniți la Mine, voi toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   Lun 21 Dec 2009, 19:04

ATENȚIE LA CURARA!

În 1799, faimosul explorator și om de știință prusac, Baronul Von Humboldt, a descoperit un medicament eficient, numit curara. Dar, curara are două ‘fețe’. Într-o expediție în jungla venezueleză, el a văzut un vânător indian doborând două animale imense cu ajutorul unei singure săgeți. Săgeata fusese otrăvită cu curara, o substanță extrasă din anumite plante din junglă. Injectată în sânge, așa cum se proceda în cazul vânatului, era mortală. Imobiliza corpul animalului, ataca organele vitale și cauza moartea aproape instantaneu. Humboldt a descoperit (și încă într-un mod nu prea liniștitor), cea de-a doua ‘față’ a substanței de curara.

S-a îmbolnăvit, iar unul dintre vracii indieni l-a forțat să bea curara diluată cu apă. Speriat de moarte, Humboldt a realizat (foarte curând), cu uimire, că, după ce a băut acea licoare, a început să se simtă mult mai bine. Curara, diluată corespunzător și administrată oral, poate avea un efect benefic, fără să cauzeze efecte nefaste, nedorite asupra organelor interne.

Cheia efectului acestei substanțe constă, în principal, în modul în care aceasta intră în organism.

Injectată, este mortală; dar administrată oral și diluată corespunzător, este miraculoasă.

Aplicație:

Creștinismul este asemenea acestei substanțe, curara. Impactul lui depinde, în esență, de modul în care este ‘administrat’. Mulți oameni aleg să îl ia pe “cale orală”, diluat, așa încât să nu aibă efecte secundare și să îi ajute să se simtă mai bine - dar nu acesta este scopul creștinismului. Esența creștinismul constă în schimbarea noastră radicală, devenind făpturi noi, în Cristos. Pentru a deveni o nouă creație, trebuie să murim față de noi înșine și să fim născuți din nou. Cei ce vor un creștinism “sigur” care să îi coste cât mai puțin, au de furcă cu acceptarea morții și a nașterii din nou.

Adevăratul creștinism nu oferă siguranță: el te costă viața. Pe Dumnezeu l-a costat Fiul Său preaiubit, iar pe tine te va costa, deasemenea, ca să Îl urmezi. Pavel a scris: “Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Galateni 2:20a).

Nu te mulțumi cu o versiune diluată a creștinismului. Acesta nu poate fi administrat pe cale orală; el trebuie ‘injectat’.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Povesti, povestioare   

Sus In jos
 
Povesti, povestioare
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 4 din 23Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 13 ... 23  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: POPASURI personalizate si întretinute de autori :: DOLION-
Mergi direct la: