Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» Cum se da premiul Nobel ?
Ieri la 23:39 Scris de Anahoret

» Adevaratul Putin
Ieri la 23:26 Scris de Anahoret

» ISTORIE DIVERSA
Ieri la 23:13 Scris de Anahoret

» Evenimente, tirguri si expozitii
Sam 09 Dec 2017, 04:54 Scris de Ciprian

» Știri muzicale
Vin 08 Dec 2017, 16:36 Scris de Anahoret

» Limba română
Vin 08 Dec 2017, 14:45 Scris de zaraza26

» CAMERA DE WHISKY
Joi 07 Dec 2017, 23:48 Scris de Anahoret

» BANCURI
Mier 06 Dec 2017, 13:27 Scris de zaraza26

» Veștile triste
Mier 06 Dec 2017, 13:19 Scris de zaraza26

» Chestii funny
Mar 05 Dec 2017, 10:06 Scris de Anahoret

» CUVINTE DE FOLOS (III)
Mar 05 Dec 2017, 09:54 Scris de Anahoret

» Ce mi-a placut azi
Lun 04 Dec 2017, 14:01 Scris de zaraza26

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Lun 04 Dec 2017, 13:52 Scris de zaraza26

» Tehnica(diverse)
Vin 01 Dec 2017, 13:04 Scris de Anahoret

» TEATRUL ROMÂNESC
Sam 25 Noi 2017, 09:57 Scris de Ciprian

» Stiri politice internationale
Vin 17 Noi 2017, 18:53 Scris de Ion

» Trecut versus prezent
Joi 16 Noi 2017, 13:14 Scris de zaraza26

» ENGLISH
Mier 15 Noi 2017, 19:57 Scris de Anahoret

Cuvinte-cheie
English este romana triste jazz placut brasov frig drumetie 23 curiozitati 1 problema sibiu Limba altaintrebare nobel istorie comment-143 monumente informatica USL Când
Decembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CalendarCalendar
Top postatori
Emil Condor
 
dolion
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
Anahoret
 
aurora
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Filme si carti.

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul
AutorMesaj
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 21 Sept 2009, 07:31

Jurnal australian (IX). O carte mai puțin cunoscută a lui Mihail Sadoveanu: "Țara Kangurului" (1937)

Nu am știut, pînă am ajuns în Australia, că Mihail Sadoveanu a scris o carte intitulată Țara Kangurului, apărută în 1937 și prea puțin comentată de exegeții marelui scriitor. Am găsit-o în biblioteca Monicăi, gazda noastră, care are aproape toate cărțile românești despre Australia. E adevărat că lucrareea lui Sadoveanu nu era în ediția princeps, ci în volumul 22 (Cuibul invaziilor. Țara Kangurului. Lisaveta. Cîntecul Mioarei, Editura Minerva, București, 1973), ultimul volum din seria de Opere, publicată, sub supravegherea autorului, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, ediție îngrijită de Constantin Mitru, apărută între anii 1954 - 1973. Primul lucru pe care trebuie să îl explic este de ce Sadoveanu a ortografiat cuvîntul kangur cu k (într-o mai veche carte de-a mea, Stilistică și mass-media, Editura Excelsior, Cluj-Napoca, 1998, am explicat valoarea simbolică a acestei litere, ale cărei conotații sînt înfricoșătoare, cînd apar în cuvinte precum: KGB, NKVD, Ku-Klux-Klan, atak, Diktatul de la Viena etc.). Vorbind despre fauna Australiei, Sadoveanu scrie: "Nu mai vorbesc de acea curioasă echidnă, care are un plisc așa de lung și de filosofic; nici de Kangur, pe care sînt silit să-l ortografiez așa din pricină că numai acest K poate înfățișa exotismul, ciudățenia și silueta unui asemenea mamifer" (op. cit., p. 141).
Cum se știe, Sadoveanu a fost atras de ținuturile exotice, de peisajele insolite, fie din țară, fie din străinătate. A și scris numeroase cărți și articole cu impresii de călătorie. În 1928 publicase volumul Olanda. Note de călătorie, iar în 1935 - Cuibul invaziilor. Pentru Cuibul invaziilor, Sadoveanu s-a bazat pe jurnalul călătorului englez Witlam Atkinson și pe notele soției sale. În mica introducere a cărții de care mă ocup, autorul scrie: "Țara Kangurului înfățișează Australia squatterilor (primii ocupanți ai unui teren viran, fermieri - n. I.R.) de acum optzeci de ani (circa 1850 - n. I.R.). Am găsit în impresiile unui colon de la acea epocă elemente suficiente ca să prezentăm în splendoarea lui de altădată acest rai care a decăzut civilizîndu-se. Cine știe! Poate rînduiala cea necunoscută de oameni a deschis din vreme orizonturi nouă, pentru ca fiul civilizației de azi să găsesacă acolo refugii, atunci cînd Europa va intra în abominația dezolării. Departe de noi dorința unui atare final pentru patria celor mai nobile manifestări umane; însă dacă europenii nu vor găsi soluția păcii, consecințele cataclismului social și economic nu pot fi altele".
Se spune că Hitler i-ar fi propus lui Sadoveanu, în anii lui de glorie, să scrie o carte despre Germania, în scopuri propagandistice, care urma să fie tipărită în sute de mii de exemplare și să-i aducă scriitorului venituri uriașe, dar Sadoveanu, spre lauda sa, a refuzat oferta. Nu putea uita clipele de groază, cînd primise în plic romanul Baltagul, tăiat cu securea de către legionari, cu amenințarea că în curînd și el va păți la fel (a se vedea interviul pe care l-am publicat în România literară - nr. 35, 2000, p. 5-7 - , cu regretatul Mihail Friedman, cel mai mare traducător al lui Sadoveanu în limba rusă, pe care l-am întîlnit la Moscova, în 1998).
Pentru a descrie Țara Kangurului, Sadoveanu se folosește de aventura sublocotenetului Hubert de Castella, elvețian de origine și naturalizat francez, care, avînd un frate stabilit deja în Australia (Paul de Castella), renunță la cariera sa militară și își încearcă norocul în continentul de la antipozi. De la Melbourne, unde a ancorat fregata "Marlborough", cu care a venit, Hubert merge la Yering, unde, în final, își va cumpăra teren și va deveni fermier. El dă aici peste o lume virgină, admirînd "priveliștea nestricată de la începutul lumii" (p. 138). Este un excelent prilej pentru a prezenta fauna noului continent, în care predomină kangurul, ornitorincul, echidna, oposumul, wombatul, casoarul (cazuarul = emu), ursulețul koala nefiind amintit, la care se adaugă "cîrduri liniștite de vite", turmele de oi, dintre pasări fiind enumerate: pasărea-rîsului, privighetorile, pitulicile, coțofenele, papagalii kakatoes, pasărea-liră, dar și pasărea măiastră, numită "Bikirikipiripiki". Vegetația este formată mai ales din gomieri (= eucalipți), arbori care își păstrează frunza tot timpul și își leapădă scoarța. El notează că nu sînt aici fiare sălbatice și păsări răpitoare, ci doar șerpi veninoși, mulți dispăruți în incendiile repetate. Tărîm aproape pustiu, locuit doar de indigeni, la venirea căpitanului James Cook, în locul junglei se vor ivi "orașe crescute și înflorite ca într-un basm", datorită bogățiilor de aici: pășuni, turme de animale, mine de aur, mai ales cele de la Bathrust, de lîngă Sydney, dar și cele din muntele Alexandru, de lîngă Melbourne, chiar dacă, la început, Australia a fost un "stabiliment penitenciar, în care vor fi țărcuiți criminalii Marii Britanii". Sînt amintiți și John Batman (care descoperă rîul Veraibe, în prezent: Werribee) și John Fawkner, cei doi coloniști care au venit din Tasmania.
Este o carte foarte sadoveniană, dacă pot spune așa, în care găsim toate trăsăturile operei sale: fascinația naturii, obsesia tiparelor originare, vocația povestirii, meditația filosofică etc. Hubert de Castella "era întrucîtva filosof", așa că el visa să scrie o carte despre "cum moare un continent". A muri, în sens sadovenian, înseamnă aici a trece de la starea primară, edenică, la cea civilizată. "Și în Australia deșertăciunea este deșertăciune. Goana după aur, pribegiile după cirezi de boi, milioanele cîștigate au aceeași valoare ca și clipa indigenului australian, cînd zvîrle bumerangul". Dintre cei o sută de copii aduși din China de căpitanul unui vas, pentru a se angaja ca servitori, doi (Typoon și Țima) servesc la curtea lui Paul de Castella. Aceștia știu o seamă de povești, pe care Hubert le ascultă cu vădită plăcere. După ce își pun afacerile pe roate, squatterii organizează petreceri, unde se cîntă la pian, doamnele recită poeme de Longfellow, iar bărbații spun ori ascultă povestiri de vînătoare, comentează Războiul din Crimeea (1853-1856). O vădită simpatie are autorul față de negrii găsiți de coloniști, care sînt puși, întocmai ca indienii din America, să trăiască în rezervații speciale. "Nimic nu mai poate salva de la pieire grădina Australiei" (p. 192). Sînt descrise unele obiceiuri ale indigenilor, invenția și utlizarea bumerangului, folosit ca armă de vînătoare, tehnica urcatului în eucalipți, pentru a prinde oposumul, pescuirea țiparilor, confecționarea unei luntri din scoarța unui copac (la Grădina Zoologică din Melbourne am văzut asemenea luntri) etc.
Dar aceste aspecte se referă la partea epidermică, surperficială a cărții. Înțelesul ei profund trebuie căutat în altă parte. Ca și alte lucrări ale autorului din deceniul IV (Creanga de aur, 1933; Divanul persian, 1940; Ostrovul lupilor, 1941), cartea lui Sadoveanu este tipică pentru neaderența scriitorului la societatea industrială, capitalistă, civilizatoare, autorul optînd pentru retragerea în natură, în trecutul mitologic, în lumea arhaică, plină de tradiții și ritualuri - paradisul inițial, devastat de civilizație. Această filosofie, acest mod de a vedea lumea poate fi perceput ca o alternativă la marile probleme economice, politice, sociale și spirituale pe care le traversa Europa: criza economică, spectrul războiului, care se vedea la orizont, instaurarea regimurilor totalitare - fascist și comunist etc. Cartea este o pledoarie pentru împăcarea cu sine și cu lumea din jur: "Fericirea n-o găsești nici la pas, nici cu calul, nici cu automobilul, nici cu fulgerările de radio. Fericirea e în noi și în raportul nostru cu lumea exterioară. Șubredă din natură și atît de relativă, au putut-o avea într-o măsură și contemporanii piramidelor care se mișcau atît de domol, și bunicii noștri, care umblau cu diligențele" . (p. 130).
Finalul cărții este unul tipic sadovenian: "Soarele se înnoiește; tinerețea n-are decît un anotimp. Bumerangul vîjîie descriindu-și parabola elegantă; rațele izbucnesc spre azurul cerului. Kangurul și negrul se retrag în singurățățile cele mai ascunse ale pustiei. Un continent nou își mișcă turmele și-și leagănă holdele în soarele altui veac.
Australia cea adevărată era încă, pe cînd rîdea, în cerdac la Yering, tînărul de Castella. Australia cea adevărată nu mai este".
Recomand tuturor prietenilor și cunoscuților din Australia să citească (recitească) această carte splendidă, puțin cunoscută a lui Sadoveanu, pentru a iubi și mai mult țara lor de adopție, pe care scriitorul o numea, cum am văzut, "patria celor mai nobile manifestări umane".
Episodul următor: De la Melbourne la Sydney.
Ilie RAD

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 21696
Varsta : 66
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Vin 23 Oct 2009, 18:58

Când spui iartă-mă
Rodica Iova

Un titlu care poate fi înțeles în mai multe sensuri, fie la afirmativ, fie la interogativ.

Într-o lume afectată de cădere, în care păcatul a distrus relațiile, verticală și orizontală, ale fiecăruia, a spune „Iartă-mă”, înseamnă a conștientiza tragedia și a dori să-i punem capăt. Înseamnă, a ne asuma vina pentru relațiile distruse și, în egală măsură, a o detesta. De asemenea, mai înseamnă, să venim smeriți, mai întâi, înaintea lui Dumnezeu, apoi și înaintea semenilor, pentru a primi har, harul iertării, cu toate beneficiile lui. Eroii acestui roman, Cristina și Dinu, au descoperit autoritatea acestor cuvinte miraculoase și au folosit-o, spre salvarea lor și a căsniciei lor. Orgoliul și spiritul neiertător sunt atitudini care scot din vocabularul nostru acest cuvânt extraordinar: „Iartă-mă”. Pentru a-l putea rosti și pentru a avea efect, trebuie să fim smeriți și generoși, născuți din nou, din Dumnezeu. Doamne, ajută-ne.

Rodica Iova a înțeles importanța acestui cuvânt în comunicarea interumană și îl recomandă ca pe un leac miraculos, curativ în proporție de sută la sută. „A greși, e ceva omenesc”, spune un proverb. Dar, „a stărui în omenesc, e ceva diavolesc”, spunea, comentând acest proverb, graficiana Tia Peltz.

În rugăciunea „Tatăl nostru”, Mântuitorul ne învață să-I spunem lui Dumnezeu: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Când spunem „Iartă-mă”, vrem să cădem la pace, cu Dumnezeu și cu semenii, declarând, totodată, război Diavolului. Precum fiul risipitor, venim acasă și ne împăcăm cu Tatăl; dar, apoi, trebuie să ne împăcăm și cu fratele mai mare, care bombăne prin curte. Aceasta înseamnă har acordat celui smerit.

Recomand, spre lectură, acest roman, tuturor celor care nu l-au citit încă, descoperind cuvinte lipsă în vocabularul propriu, învățând totodată să le folosească, ori de câte ori va fi necesar, adresându-le oricui: Celui de Sus și, desigur, celor din jur.

Închei, punând titlul acestui roman, la interogativ: Când spui: „Iartă-mă”?

Pastor Ticu Leontescu, Timișoara, 6 aprilie 2009

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Mar 17 Noi 2009, 16:44

Top Gear in Romania ! - un documentar bestial Laughing aplauze



http://www.megavideo.com/?v=XOMSKG9S

_____________________
Buna dimineata/ziua/seara/noaptea smile !
Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Vin 01 Ian 2010, 12:08

Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 03 Ian 2010, 11:21

- Să fim ceea ce suntem, nu ceea ce percepem noi că ar vedea alții în noi. Suntem creați din Lumină și Duh, deci nu poate exista imperfecțiune, ci doar ceea ce este caracteristic spiritului. Nu trebuie să ne perfecționăm, doar să fim conștienți de Sinele nostru Divin, ființa noastră perfectă.
- Trebuie să ne recunoaștem adevărata noastră valoare. Acest lucru este diferit de a ne accepta perfecțiunea. Valoarea noastră reprezintă modul în care ne punem în acord atât cu lumea din interiorul nostru, cât și din exterior. A crede că valoarea noastră este mai mare, sau mai mică, decât a altuia, ne face să pierdem orice altceva.
- Să ne acceptăm puterea. Suntem măreți și puternici. Adevărata putere nu vine de la ego, ci de la spiritul colectiv. Puterea adevărată este blândă. Suntem făcuți din Lumină, esența din care sunt făcute toate lucrurile. A ne fi teamă de puterea interioară ar însemna să credem că suntem inferiori tuturor celorlalte lucruri. De fapt, puterea îi aparține Grației Divine, nu abuzului sau altor acțiuni negative - iar Grația noastră Divină este necondiționată. Adevărata putere este ceea ce e iubirea, viața trăită cu un scop și creația.
- Să ne aducem în lume valoarea, perfecțiunea, puterea și Grația Divină. În prezent, schimbarea vine doar din practicarea schimbării. Asta înseamnă că, pentru a face schimbări, trebuie să ne schimbăm mai întâi pe noi. Trebuie să ne comportăm așa cum gândim, nu să ascundem ceea ce știm.
- Să ne iubim pe voi înșine și sâ-i înconjurăm cu iubire, pe toți cei pe care îi întâlnim. Pe măsură ce energia se schimbă, ce vom accepta de la ceilalți și ce vom lăsa în urmă? Putem vedea că toți ceilalți sunt niște oglinzi în care ne reflectăm, că durerea lor se găsește și undeva în noi, că bucuria lor este și în inimile noastre. Acesta este motivul pentru care actele întâmplătoare de bunăvoință sunt atât de importante. De câte ori nu am spus: "Umblu în Grația lui Dumnezeu"? Este adevărat. Așa a fost întotdeauna.
- Mai presus de orice, să ne amintim să respirăm! Când ne întâlnim cu experiențe noi sau diferite, avem tendința de a ne ține respirația. Când facem astfel, noi oprim efectiv circulația din sistemul nostru energetic intern. Dacă ne ținem respirația de mai multe ori, energia noastră începe să se condenseze și ne pierdem capacitatea de a acționa intuitiv. Dacă respirăm de câteva ori adânc - chiar și numai de patru sau cinci ori pe zi - acest lucru ajută la eliminarea densităților nedorite din câmpul nostru.
Poate că, dacă am putea auzi frumusețea armonicele noastre interioare și combinate, am auzi cea mai frumoasă simfonie creată vreodată. Culoarea și lumina ar topi până și cea mai împietrită inimă și ne-am opri din drum și ne-am alătura conștient corului universului, nedorind nimic altceva decât să rămânem cufundați în muzică.
Iar calendarul o va lua de la început.

[eseuri de Arjuna Ardagh, Jose Arguelles, Gregg Braden, Carl Johan Calleman, Gill Edwards, Janosh, John Major Jenkins]

_____________________
Buna dimineata/ziua/seara/noaptea smile !
Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Sus In jos
Vizitator
Vizitator
avatar


MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 14 Feb 2010, 13:31

Sus In jos
Emil Condor

avatar

Numarul mesajelor : 22381
Varsta : 58
Localizare : mereu cu voi
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 14 Feb 2010, 19:39

Fiul meu l-a tras de pe Lime si spune că nu are ce să-i placă. Altii afirmă că nu au văzut asa film bun niciodată.
Eu mă îndoiesc de afirmatiile ambelor tabere. Laughing Nici nu îl voi urmări, probabil... Very Happy

_____________________
_____________________
Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
Sus In jos
Vizitator
Vizitator
avatar


MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 14 Feb 2010, 20:19

@Emil Condor a scris:
Fiul meu l-a tras de pe Lime si spune că nu are ce să-i placă. Altii afirmă că nu au văzut asa film bun niciodată.
Eu mă îndoiesc de afirmatiile ambelor tabere. Laughing Nici nu îl voi urmări, probabil... Very Happy
E interesant, mie mi-a placut si eu n-am vazut un mesaj malefic. Poate ca sunt eu mai optimista. Insa mesajul, mai bine spus mesajele pe care eu le-am receptionat in urma vizionarii filmului sunt ca exista fiinte mult mai evoluate decat noi oamenii, noi suntem distrugatori cu natura pe care vrem sa o subordonam in loc sa traim in armonie si conexiune cu ea iar cei de pe planeta Pandora i-au invins pe oamenii care voiau sa distruga cu bombe si avioane, tocmai prin forta naturii impreuna cu animalele si tot ceea ce este viu si exista in armonie.

Daca o fi ceva malefic in asta sau ceva in plus si eu n-am sesizat, chiar nu stiu.
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 15 Feb 2010, 08:33

Mihaela a scris:
@Emil Condor a scris:
Fiul meu l-a tras de pe Lime si spune că nu are ce să-i placă. Altii afirmă că nu au văzut asa film bun niciodată.
Eu mă îndoiesc de afirmatiile ambelor tabere. Laughing Nici nu îl voi urmări, probabil... Very Happy
E interesant, mie mi-a placut si eu n-am vazut un mesaj malefic. Poate ca sunt eu mai optimista. Insa mesajul, mai bine spus mesajele pe care eu le-am receptionat in urma vizionarii filmului sunt ca exista fiinte mult mai evoluate decat noi oamenii, noi suntem distrugatori cu natura pe care vrem sa o subordonam in loc sa traim in armonie si conexiune cu ea iar cei de pe planeta Pandora i-au invins pe oamenii care voiau sa distruga cu bombe si avioane, tocmai prin forta naturii impreuna cu animalele si tot ceea ce este viu si exista in armonie.

Daca o fi ceva malefic in asta sau ceva in plus si eu n-am sesizat, chiar nu stiu.

thumb_yello Si noua ne-a placut - chiar foarte mult! Cit despre mesajul filmului, nici eu nu vad nimic malefic in el, din contra, se poate spune ca e mai degraba un avertisment adresat oamenilor care ar fi in stare de orice pentru putere, bani si dominatie. Chiar merita vazut! old
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 15 Feb 2010, 08:48

Un film de exceptie:

Filmul Agora a fost lansat in Romania pe 22 ian.2010. O drama istorica -desfasurata in perioada ocupatiei romane a Egiptului- in care un sclav se elibereaza transformindu-se in crestin, indragostindu-se in acelasi timp de stapina sa, faimosul profesor de filosofie ateist Hypatia din Alexandria. Un film in care se dezvaluie un adevarat jihad al crestinilor acelor timpuri, cind foarte multi au fost efectiv fortati sa se crestineze.

Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Sam 06 Mar 2010, 07:55

Un alt film de exceptie, bazat pe fapte reale petrecute intr-o tara musulmana, respectiv Iran:

In anul 1986, jurnalistului francezo-iranian Freidoune Sahebjam i se defecteaza masina intr-un sat izolat din Iran, o intalneste pe Zahra si afla povestea tragica a nepoatei acesteia Soraya. Soraya fusese maritata cu forta la varsta de 13 ani cu tiranicul, abuzivul si afemeiatul Ali, caruia in daruise patru copii: doua fete si doi baieti. Desi tanara sotie era ascultatoare si docila, barbatul o insulta si o batea zilnic, transformandu-i viata intr-un calvar. Atunci cand Ali s-a indragostit de o adolescenta de 14 ani si si-a dorit sa o ia de nevasta, Soraya a refuzat sa divorteze de teama ca ea si cele doua fiice ale sale vor ramane pe drumuri si fara nici un mijloc de subzistenta. Cu ajutorul unui mullah pe care l-a santajat si al unui mecanic analfabet pentru care lucra Soraya, Ali a acuzat-o miseleste pe sotia lui de adulter si a obtinut condamnarea ei la moarte pentru a fi liber sa se recasatoreasca cu aleasa inimii lui. Soraya a fost ucisa in mod barbar cu pietre, Ali, cei doi baieti ai ei si propriul tata fiind cei care au aruncat primele pietre in biata nevinovata.

Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Joi 11 Mar 2010, 08:22

Mașina Emoțională (The emotion machine) de Marvin Minsky

Cartea “The emotion machine” (Mașina Emoțională) a apărut la editura Simon&Schuster New York, și poartă semnătura lui Marvin Minsky, un cunoscut cercetător din domeniul inteligenței artificiale de la Massachusetts Institute of Technology, USA. Așa cum sugerează titlul, cartea se vrea o investigație asupra structurii creierului, despre care Minsky crede că nu este altceva decât o mașină capabilă de a crea emoții.

Am ales cartea odată ce am găsit o referință la un pasaj ce descrie briliant esența dragostei: diminuarea capacităților de analiză! Ori, cum zic romanii: “dragostea e oarbă”. Căci, după Minsky, ne îndrăgostim de o persoană amuțind aproape toate capacitățile noastre critice: nu vedem că cealaltă persoană este leneșă, dezordonată sau cheltuitoare de exemplu. Și, crezând într-un moment de euforie că ne putem petrece restul vieții lângă ea, facem pasul fatal: ne căsătorim!

Marvin Minsky începe de fapt cartea cu acest caz, interpretând o scrisoare de dragoste într-un mod ce trece dincolo de anecdotică, explicitând care parte a creierului nu funcționează în procesul respectiv. Iată aici reproducerea scrisorii pentru deliciul dumneavoastră:

· Ești nemaipomenită, indescifrabila (Creierul meu e stricat, și nu poate descifra ce mă atrage la tine)

· Nu mă pot gândi la altceva decât la tine (Cea mai mare parte a creierului meu s-a oprit din funcționare)

· Ești perfectă! Incredibilă! (Nici un om cu mintea la cap nu ar crede asta)

· Ai un caracter fără cusur. (Creierul meu a abandonat capacitățile critice)

· Nu este nimic ce nu aș face pentru tine (Mi-am abandonat celelalte scopuri)

În aceste rânduri se regăsește și esența mesajului lui Minsky: trebuie să realizăm că creierul are un mecanism complex, și că ceea ce noi numim “conștiința” nu supervizează decât o mică parte din procesele care au loc în creier. Cartea devine apoi o înșiruire a proceselor complexe care apar în creier, și care ar putea explica în parte apariția conștiinței într-o mașină și funcționarea lui emoțională.

Pe drum, autorul își poartă cu el haina de cercetător în domeniul inteligenței artificiale, și de aceea cartea abundă de modele care pot explica diverse procese ale conștiinței. După părerea mea însă, cartea nu reușește să prezinte argumente convingătoare cum că, într-adevăr, creierul nostru nu este decât o mașină mai complicată, organizată în diversele moduri pe care Minsky le prezintă. Lucrul nu este însă de neașteptat, căci la urma urmei nimeni nu a reușit să realizeze cât de cât un computer despre care am putea spune că are conștiință...

Iată însă mai jos și câteva dintre ideile din carte care mi-au atras atenția:

· Creierul este structurat ca o colecție de resurse (vedere, ordonare,etc.), pentru care există o competiție. De aceea nu putem vorbi și asculta în același timp, pentru că e nevoie de aceeași resursă. Putem însă ascultă și conduce o mașină.

· Emoțiile și modurile de gândire rezultă din alegerea diverselor resurse. Practic, unele resurse sunt inhibate pentru o funcționare eficientă, vezi cazul dragostei. Emoțiile nu diferă mult de celelalte procese cerebrale de gândire, atâta doar că ele necesită ca anumite resurse să fie inhibate, și au o structura de "avalanșă". În final nu trebuie să vedem ce sunt emoțiile, ci care dintre procesele și resursele din creier joacă un rol dominant în emoții.

· Resursele trebuie câteodată inhibate pentru a fluidiza procesul de gândire, sau pentru că intră în conflict unul cu altul (de exemplu nu putem și merge și alerga în același timp). Creierul creează diverse moduri de gândire folosind diverse resurse, o adaptare ce ține de situație. De aceea câteodată gândim aceeași situație logic, alteori emoțional.

· Managementul unei companii este ca și creierul. Nivelele de sus nu știu practic nimic de cele de jos! De aceea noi nu suntem conștienți de procesele complexe din creier, ca vederea de exemplu. Tot ceea ce ne interesează pe noi (ca și pe șeful unei companii) este rezultatul, pe care îl luăm de-a gata de la un grup de resurse din creier. Credem că este natural să auzim ce se spune, însă în spatele acestui fapt simplu sta un adevărat departament care se ocupă cu extragerea informației relevante: cine discuta, despre ce discuta, etc... Noi însă nu suntem conștienți de detaliile din acest “departament”.

· Cum a apărut conștiința în mașină creierului? La început, creierul rezolva lucruri simple, fără a realiza ce face. Pe măsură ce complexitatea (și învățarea) a crescut, nivelele de gândire abstractă ale creierului au început să creeze modele pentru procesele simple de gândire. Aceste modele au evoluat mai târziu în sensul nostru de conștiință.

· Nu e important ce înveți. Important e ce faci cu ce înveți.

· Atașamentele noastre nu sunt către persoane, ci către modelele pe care noi ni le facem despre acele persoane.

· Durerea este o avalanșă de acțiuni imediate în creier. Scopul ultim al creierului este de a scăpa în cel mai scurt timp de durere. Aceasta avalanșă de acțiuni în creier noi o numim durere. Desigur însă, Minsky nu explică de ce totuși noi simțim durerea...

· De aceea, spune Minsky, nu există un centru al durerii, și de fapt întregul creier poate fi considerat un centru al durerii... Avem durere (“pain”) ca senzație fizică, apoi durere acută (când este vizibil scopul de a scăpa de durere) și apoi suferința (când creierul este dominat de scopul de a scăpa de durere, și nu se mai poate gândi la altceva).

· De ce mașina creierului nu poate rezolva durerea fără ca noi să fim conștienți de ea? Pentru a ne atrage atenția la nivel managerial ridicat (superior) și că noi să acționăm în eliminarea durerii... Este ca un telefon roșu care continua sa sune pe masa președintelui...

· Mințile noastre nu au evoluat ca să răspundă la întrebări despre noi înșine, ci ca să rezolve probleme referitoare la nutriție, apărare și reproducere, de exemplu...

· Înainte de a intra într-o cameră, creierul deja pregătește imagini despre cum ar arăta acea cameră. Înainte de a pune o întrebare creierul deja a pregătit o listă de răspunsuri posibile.

· Lovecraft 1926: Cel mai mare dar pe care l-am primit este incapacitatea creierului de a înțelege și pune cap la cap conținutul său. Trăim ignoranți într-o mare de informație, și nu a fost ideea evoluției de a ajunge aici unde am ajuns... Odată însă ce vom deschide cu adevărat porțile cunoașterii fie vom înnebuni, fie ne vom retrage voluntari în ignoranță...

· Poate că abilitatea omului de a reflecta asupra lui însuși a reieșit din capacitatea noastră de a pune ordine în relațiile diverselor evenimente. Relațiile spațiale între obiecte au jucat un rol special, spune Minsky.

· Complexitatea supraviețuiește și evoluează dacă este structurată pe “organe”. Un exemplu este corpul uman, altul creierul. Un “organ” poate evolua de sine stătător, păstrând conexiunile pe care le-a avut deja cu celelalte organe. Este rapid și eficient. Dacă nu funcționează sau este construit greșit, impactul este minimal asupra celorlalte “organe”. Resursele din creier sunt organizate de asemenea in această structură.

· Voință proprie nu este un proces prin care luăm o decizie, ci una prin care oprim diverse procese începute.

· Umorul este pozitiv văzut, în ciuda faptului că cele mai multe glume sunt negative.

· Sărbătorim realizările marilor cercetători, însă nu sărbătorim mult mai importante realizări, ca cea prin care învățăm să apucăm lucruri cu mâna de exemplu... De fapt, purtăm cu noi evoluția de milioane de ani care ne-a făcut ființe conștiente, și noi abia realizăm aceasta.

· Emoția conduce la noi moduri de gândire, care rezolva de multe ori probleme... De fapt, spune Minsky, aceasta trecere specială de la un mod de gândire la altul, care provoacă o avalanșă de gânduri și idei, o numim noi emoție... În aceste sens, dacă nu avem emoții atunci gândim și luăm decizii foarte greu, căci nu putem schimba ușor diverse moduri de gândire. În sprijinul ideii, Minsky da exemplul unui pacient (Damasio 1995) care nu putea lua decizii și nu avea emoții! Putem spune despre pacientul respectiv că este un robot perfect?

· Minsky crede că creierul este preocupat în continuu cu idei și gânduri de care noi nu avem habar... Numai atunci când ele dau de o soluție ies brusc la iveală și ne apar ca niște idei surprinzătoare nouă, deși ele erau în subconștient de mult în creier...

· Cele mai importante descoperiri în știință nu sunt legile ci noile posibilități pe care anumite legi le pot deschide.

· Pentru a fi eficientă, memoria trebuie să lucreze la modul abstract. De exemplu, la șah, nu are nici un sens să memorăm o configurație de piese pentru că, cel mai probabil, nu vom mai întâlni precis acea configurație a pieselor în joc

· O caracteristică e geniilor este că ei pun sub semnul întrebării miturile și credințele teoriilor acceptate de majoritate.

· Un studiu asupra copilăriei geniilor a scos la iveală următoarele aspecte: geniile au primit o educație intensivă și multă dragoste părintească, geniile au crescut destul de izolate față de copiii ceilalți și geniile au excelat în fantezie. Studiul notează că educația în școala omoară toate aceste trei aspecte.

· Când continuitatea dispare în memoriile noastre, dispare și simțul de individualitate.

· Folosim cuvinte ca “Eu” pentru a preveni să ne gândim la ceea ce suntem! Cu alte cuvinte, e mult mai ușor să spunem “Eu” și să îi atribuim decizii de exemplu, decât să vedem ce este cu adevărat în creier...

· Explicăm un lucru prin părțile sale componente. Odată ce ajungem la o parte care nu mai poate fi împărțită, cedăm, pentru că nu putem explica lucrurile decât prin părțile lor...

· Adevăratul mister al conștiinței este acesta: de ce procesele din creier nu au loc “în întuneric” fără ca cineva (noi) să fie conștiente de ele?

· Pentru că conștiința se manifestă la un nivel superior din creier, ea nu are access la procesele complexe din creier, și de aceea ea le consideră simple. Cam ca la o uzină unde directorul crede că e ușor să faci niște șuruburi... De aceea noi considerăm senzațiile imediate ca fiind simple, deși ele nu sunt!

· Nu putem descrie ce este o senzație (de văz, de miros, etc.) ci doar care sunt relațiile cu alte senzații.

· Poți avea o durere fără să fii conștientă de ea (vezi soldații răniți). Aceasta sugerea că durerea nu este ceva imaterial, pentru că atunci am fi probabil tot timpul conștient de ea...

· Creierul nu poate fi complet paralel, pentru că atunci între diversele sarcini ar apare competiția intre resurse. Aceasta sugerează cumva serialitatea gândirii conștiente, însă nu o dovedește.

În final, trebuie spus că și această carte lămurește puțin din ceea ce noi numim "conștiință". Ea scoate în evidență faptul că creierul nostru are diverse resurse, organizate pe categorii, datorită complexității. Între diversele sarcini există o competiție în utilizarea acestor resurse, ceea ce conduce la moduri de gândire diferite, și la procese de avalanșă, că de exemplu durerea și emoția.

Cum iese însă din toate aceste procese mecanice conștiința autorul nu ne spune. Desigur este foarte greu, și iată că un cercetător că Marvin Minsky în domeniul inteligenței artificiale nu a reușit să construiască încă un robot care să se comporte cât de cât ca un om. Aceasta spune clar cât de puține lucruri înțelegem noi despre funcționarea creierului.

Una peste alta, cartea este greoaie pe alocuri, însă merita să fie citită de cineva care este interesat de fenomenul acesta pe care noi îl denumim "conștiință".

http://www.stiinta.info/masina-emotionala--the-emotion-machine--de-marvin-minsky/news/718/103/

_____________________
Buna dimineata/ziua/seara/noaptea smile !
Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 22 Mar 2010, 07:57

Confucius (2010)

Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 28 Mar 2010, 20:35

Sus In jos
Anahoret

avatar

Numarul mesajelor : 7031
Varsta : 56
Localizare : Deocamdată pe lumea asta
Data de inscriere : 11/12/2008

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 28 Mar 2010, 21:56

@Cristina a scris:
Confucius (2010)
Dă-mi și mie câteva date, poate reușesc să mi-l descarc de pe net!

_____________________
Free your mind!
Sus In jos
yzzy

avatar

Numarul mesajelor : 1937
Varsta : 53
Localizare : Deva
Data de inscriere : 16/01/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 28 Mar 2010, 21:57

O dramă despre pierderea unui copil, și regăsirea unei familii.

_____________________
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și îi întinde o mână pentru a-o ajuta să se ridice!

Nu-ți dori prea multe, nu o să ai unde le pune!
Sus In jos
delta



Numarul mesajelor : 1385
Data de inscriere : 23/03/2010

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 28 Mar 2010, 23:24

@Anahoret a scris:
@Cristina a scris:
Confucius (2010)
Dă-mi și mie câteva date, poate reușesc să mi-l descarc de pe net!
Cum adică "Merci!"?
Ți-a dat deja? Shocked
Sus In jos
delta



Numarul mesajelor : 1385
Data de inscriere : 23/03/2010

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 28 Mar 2010, 23:29

@yzzy a scris:
O dramă despre pierderea unui copil, și regăsirea unei familii.
hehe, ăla i-a tras-o ăleia care după moartea ăluia i-a șantajat emoțional familia decedatului din cauza fătului? oh da!
În SUA nu prea avea succes metoda asta deoarece pe ăia-i cam doare-n partea fesieră de asemenea detalii, chiar dacă de ochii lumii se duc în fiecare duminică să moțăie prin biserici... Laughing
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 29 Mar 2010, 09:50

@Anahoret a scris:
@Cristina a scris:
Confucius (2010)
Dă-mi și mie câteva date, poate reușesc să mi-l descarc de pe net!

Filmul descrie drama filosofului (inclusiv in ceea ce priveste "facerea de bine" oh da! ), este plin de invataminte -evident, m-au impresionat modul de a trata binele si raul (arta razboiului, inclusiv), omul bun si omul rau, dar si lupta cu sine atunci cind vrei sa schimbi lumea intr-una mai buna, chiar atunci cind razboiul iti bate la usa. Acest om intelept nu doar propovaduia, invataturile sale nu erau doar simple vorbe frumoase, ci erau intotdeauna urmate de fapte pe masura.
Bref, un film care te invata sa gindesti bine si care-ndeamna la analize, inclusiv de sine smile .

http://www.imdb.com/title/tt1397498/

Regia: Mei Hu

Distributia:
Yun-Fat Chow Confucius
Jianbin Chen
Quan Ren
Xun Zhou Nan Zi

Echipa:
Peter Pau imagine
Cong Su departament sunet
Chung Man Yee costume
Sanping Han producător
Mei Hu producător

Actorul principal, Yun-Fat Chow, este destul de cunoscut si l-am admirat in multe alte filme precum "Piratii din Caraibe" sau "Anna si Regele" (cu Jodie Foster, alta actrita care ne place foarte mult).
Sus In jos
Anahoret

avatar

Numarul mesajelor : 7031
Varsta : 56
Localizare : Deocamdată pe lumea asta
Data de inscriere : 11/12/2008

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 29 Mar 2010, 17:16

@Cristina a scris:

http://www.imdb.com/title/tt1397498/

Regia: Mei Hu
Cristina, știu cine a fost Confucius... mă interesa regia și distribuția. Very Happy
Mulțumesc mult!
hug2

Dacă reușesc să-l descarc... suporți să-l comentăm? rugă

_____________________
Free your mind!
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 29 Mar 2010, 20:56

Desigur, cu placere smile .

_____________________
Buna dimineata/ziua/seara/noaptea smile !
Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Sus In jos
Anahoret

avatar

Numarul mesajelor : 7031
Varsta : 56
Localizare : Deocamdată pe lumea asta
Data de inscriere : 11/12/2008

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 29 Mar 2010, 22:16

Tu ai vrut-o! Twisted Evil
Laughing Laughing Laughing

_____________________
Free your mind!
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Mar 30 Mar 2010, 07:48

Dimpotriva: tu ai vrut-o! aplauze
Sus In jos
Cristina

avatar

Numarul mesajelor : 5897
Localizare : acolo unde ma regasesc
Data de inscriere : 31/03/2009

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Dum 09 Mai 2010, 10:56

Die Papstin / Pope Joan / Papa Ioana

Un film deosebit, inspirat din evenimente istorice reale, dar puternic contestate, inclusiv azi (oare de ce?! Wink ).
Ecranizare 2009 a romanului istoric Pope Joan (Papa Ioana) al scriitoarei americane Donna Woolfolk Cross si care a fost publicat în anul 1996. Autoarea s-a inspirat din legenda papei Ioana, care este aleasa la Roma, ca papa. Intr-o lume a barbatilor, acest lucru a fost posibil doar in urma deghizarii sale ca barbat. Inca din secolele XIV si XV, Papa Ioana era considerata un personaj istoric respectat, al carui existenta era de necontestat, iar bustul sau trona in Catedrala Siena. Sub domnia lui Clement VIII, si la cererea sa expresa, Papa Ioana a fost transformata in Papa Zaharia, iar urmele existentei sale ca Papesa au fost distruse. Numele ei a fost intentionat exclus din celebra "Liber Pontificalis", iar documete ce puteau demostra existenta ei au fost complet distruse.

Sus In jos
delta



Numarul mesajelor : 1385
Data de inscriere : 23/03/2010

MesajSubiect: Re: Filme si carti.   Lun 10 Mai 2010, 20:09

@Cristina a scris:
Die Papstin / Pope Joan / Papa Ioana

Un film deosebit, inspirat din evenimente istorice reale, dar puternic contestate, inclusiv azi (oare de ce?! Wink ).
Probabil din cauză că dai copy+paste în lipsă de idei proprii? Laughing

P.S. "propri(i)" o fi cu un i sau doi? so funny!
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Filme si carti.   

Sus In jos
 
Filme si carti.
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 6 din 8Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: ARTA SI CULTURA-
Mergi direct la: