Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» ASTAZI E ZIUA TA...
Ieri la 15:16 Scris de zaraza26

» BANCURI
Ieri la 00:44 Scris de Ion

» DE PRIN LUME ADUNATE...
Dum 20 Aug 2017, 10:18 Scris de Anahoret

» Invatamant
Dum 20 Aug 2017, 10:11 Scris de Anahoret

» ION
Dum 20 Aug 2017, 07:58 Scris de Anahoret

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Mier 16 Aug 2017, 07:30 Scris de dolion

» Casuta din padure
Lun 07 Aug 2017, 10:06 Scris de zaraza26

» Ce mi-a placut azi
Joi 03 Aug 2017, 19:20 Scris de Emil Condor

» Va mai exista Romania ?
Lun 24 Iul 2017, 18:20 Scris de Ion

» Corupția din România
Dum 23 Iul 2017, 23:44 Scris de Anahoret

» Muzica POPULARA
Mier 19 Iul 2017, 06:39 Scris de dolion

» Veștile triste
Mier 12 Iul 2017, 14:48 Scris de Ion

» CANADA
Mar 11 Iul 2017, 03:59 Scris de Ciprian

» ZBOR DE CONDOR
Mar 11 Iul 2017, 00:53 Scris de Emil Condor

» Stiri IT
Dum 09 Iul 2017, 16:16 Scris de Anahoret

» POPASUL DOLION (III)
Dum 09 Iul 2017, 14:41 Scris de Ion

» Limba română
Mier 05 Iul 2017, 14:25 Scris de zaraza26

» Klaus Johannis - Presedintele ales
Mier 05 Iul 2017, 14:23 Scris de zaraza26

Cuvinte-cheie
23 drumetie problema sibiu brasov Invatamant 1 istorie cugetari Popasul curiozitati Maxime
August 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
CalendarCalendar
Top postatori
Emil Condor
 
dolion
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
aurora
 
Anahoret
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Coșmarul din Polonia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2
AutorMesaj
ACCENT



Numarul mesajelor : 785
Data de inscriere : 03/12/2008

MesajSubiect: Re: Coșmarul din Polonia   Dum 15 Mar 2009, 10:21

Episodul 26

Prin orașul Ivano Franciski aceleași probleme cu indicatoare lipsă; sau dacă mai erau cîteva, nu se înțelegea nimic din ce scria pe ele. Parcă în mod special erau răzuite literele ca să nu se priceapă încotro arată fiecare indicator în parte. Dar pentru că se făcea ziuă începuseră și mașinile să circule. Chiar pe la unele magazine se mai degaja zăpada de pe trotuar. Așa am intrat în discuție cu cîteva persoane ca să ne orienteze în direcția spre Kolomyja. Astfel că n-o mai fost cazul să întrebăm de polițiști.
Pînă la Kolomyja două pichete de control ne-o mai oprit, dar am scăpat relativ ușor cu cîteva suveniruri și puțini bani.
În plin centrul orașului Kolomyja, erau munți de zăpadă adunată în urma degajării străzilor. Dar carosabilul rămăsese ca sticla. Din cauza lunecușului nici o mașină nu reușea să meargă mai repede de 20-30 la oră. Cam la 50m în fața noastră o camionetă pierduse controlul volanului învîrtindu-se ca elicopterul sfîrșind a se opri într-un zid a unei clădiri.

Am atins ușor pedala de frînă ca să nu intru în coliziune cu altă mașină ce încerca să se redreseze zadarnic. A fost deajuns ca să fac și eu o piruetă de mai mare frumusețea, oprindu-mă lateral într-un mal de zăpadă.
Ne-am speriat cu toții, dar după ce nu ne mai învîrteam, privind la alții care aveau aceeaș soartă ca și noi, am început să rîdem. Chiar mă bucuram că mașina nu suferise nici măcar o zgîrietură. Celelalte mașini n-au scăpat fără a fi șifonate cît de puțin.
Cînd s-or mai rărit mașinile, care și-așa nu erau multe, ne-am urnit și noi din loc cu multă băgare de seamă să nu cumva să mai repetăm o altă piruetă sau să nu nimerim vre-o groapă.
Lipseau din belșug capacele de la canalizări. Dacă nimereai vre-o groapă de canal cine știe ce se mai putea întîmpla cu roțile... Bine că nu ajunsesem noaptea aici. După cum ardeau becurile pe stradă prin Ukraina, nu era exclus să fi încăput în vre-o groapă din acelea.

Mă gîndeam cît de bun este Dumnezeu că nu m-a lăsat să tranzitez Ukraina în săptămîna aceea de viscol. Altfel muream îngropat în nămeții uriași. Nimeni n-ar fi venit să mă salveze. Iar de unul singur nici nu știu ce m-aș fi făcut. Dar chiar și-așa, cît de bine îmi prindea prezența celor patru băieți... Fără ei de unde aș fi scos eu atîta bănet de dat la polițiști?
Prin Kolomyja n-avea rost să mai urmăresc indicatoarele. Aveam deja experiență.
Am întrebat de oamenii de pe stradă direcția de mers spre Cernăuți.
Sigur că ne-am mai poticnit și de cîteva pichete de poliție. Dar le-am depășit ca de obicei.
Cernăuțiul părea mai îngrijit. Indicatoarele existente arătau corect spre Suceava. N-a fost nevoie să mai întrebăm pe nimeni. Se circula destul de bine pe asfaltul lipsit de zăpadă.
Scăpasem de lunecuș. De aceea am băgat viteză ca să ajungem la vamă. Parcă-mi pierdusem răbdarea. Abea așteptam să ajungem în țară. Mă săturasem. Simțeam că nu mai rezist.

De departe se vedeau cozile kilometrice de mașini care așteptau să treacă de poliția de frontieră. Era lesne de înțeles că nu ne va fi ușor. Totuși ne-am așezat la rîndul acela să ne aclimatizăm un pic cu noul peisaj. Era frig și nu ne permiteam să oprim motorul, chiar dacă stăteam pe loc. Zăpada era din belșug, dar parcă ne lipseau labirinturile, fiind obișnuiți să vedem numai pereți de zăpadă de-o parte și de alta a drumului. Vîntul sufla tăios, astfel încît nu merita să cobori din mașină.
După cum se mișca coada de mașini și funcție de alte mașini ce treceau pe lîngă coadă depășind cu tupeu coloana kilometrică, am ajuns la concluzia că ne-ar cam trebui vre-o două săptămîni ca să trecem granița, așteptînd cuminți să ne vină rîndul. Era strigător la cer. Oare cîte rezervoare de benzină s-ar fi consumat stînd pe loc, sau mișcîndu-ne mai încet ca melcul?
Și nu văzusem nicio benzinărie prin apropiere. De la Cernăuți erau 40Km pînă la vamă. Cea mai apropiată benzinărie ar fi fost la Suceava. Dacă mergeam șnur fără a sta pe loc cu motorul pornit, aș fi ajuns la Roman cu benzina pe care o aveam în rezervor. Pe cînd așa...
Dar ne mai trebuia și mîncare. Ca să așteptăm atîta timp era de neconceput.

Toți șoferii erau revoltați. Cei care erau în capul coloanei păreau resemnați, plictisiți, obosiți.
Oricum aveau să treacă. Și erau numai TIR-uri în capul coloanei. Oare cît or fi așteptat să ajungă atît de avansați? Chiar priveam cu nedumerire că în coloana kilometrică nu erau și mașini mici. Doar cîteva așezate la urmă. Dar și aceia care erau mai îndrăzneți, treceau și ei pe lîngă coloană înainte, dînd la o parte bunul simț.
Și noi așteptam măcar că alții din urma noastră ne-o luase înainte.
Unul din băieți, pierzîndu-și răbdarea, zice:
-Nene, hai să mergem și noi în față, că n-o să stăm aici o juma de lună!
-Și dacă-i o capcană, cine plătește? că eu n-am bani.
-Hai că ne-om descurca noi. Am mers atîta drum, și să ne împiedicăm tocmai aici?
-Eu cred c-ar fi bine să mai avem un pic de răbdare, și să mergem pe jos ca să nu pierdem răndul și să-i întrebăm pe alții cu mai multă experiență cum se procedează. Altfel să nu ne prindem urechile, că încă sîntem pe teritoriul Ukrainei, și ne bagă ăștia la zdup pentru nerespectarea regulamentului de frontieră.
-Lasă nene, că nu ne închide nimeni. Dacă trăim și nu ne-o împușcat, nici nu ne închide.
-Zici tu, dar n-ai văzut să îmbătrînim în Ukraina măcar că mai avem o azvîrlitură de băț ca să ajungem în țară? Au ăștia niște lagăre de muncă vestite. Crezi că de unde fac ei rost de deținuți? Străinii care încalcă legea devin cea mai convenabilă sursă de forță de muncă ieftină.
-Nene, nu ne face să credem că te-o apucat frica!
-Nu mi-e frică dar e bine să judecăm cu înțelepciune.
-Hai că o scoatem noi la capăt. Mergi pe răspunderea noastră!

Am băgat în viteză și am pornit în urmărirea cîtorva mașini mici care tocmai ne depășiseră. Atunci am realizat cît de lungă era coloana de mașini. Ceva de speriat.
Cînd am ajuns la capul coloanei, văzînd că celelalte mașini nu opreau, m-am luat după ele. Și am ajuns să ne așezăm la o altă coadă cam tot atît de lungă ca cea pe care tocmai o depășisem.
Deja ne bucuram că făcusem o mișcare inteligentă avansînd atît de mult...
Dar ne bucuram prea devreme.
Mașina poliției de frontieră venea lejer din urmă. Oprește în dreptul nostru. O namilă de polițist coboară ca să se prezinte, cu un pumn în portieră care a zdruncinat serios mașina.
Abea reușisem să îndrept portiera în urma loviturii anterioare de la polițistul de noapte. Acum namila asta iar mi-o șifonase. Și-mi cerea și actele, vorbind pe românește.
Văzîndu-se cu actele mele pe care le-o băgat în buzunar, fără ca să se uite la ele, ne zice:
-Aici vă aflați în Ukraina, și trebuie să respectați legile acestei țări. România e dincolo de gard. Încă n-ați ajuns acolo. Vă învăț eu minte să mai depășiți pichetul poliției de frontieră. O să țineți minte toată viața. Ve-ți trece vama cînd oi vrea eu.
Sus In jos
ACCENT



Numarul mesajelor : 785
Data de inscriere : 03/12/2008

MesajSubiect: Re: Coșmarul din Polonia   Dum 15 Mar 2009, 10:21

Episodul 27

După ce ne-a amenințat, a făcut cale întoarsă cu tot cu actele mele. Am rămas muți de uimire.
Băieților nu le luase actele. Ei puteau foarte bine să se îmbarce într-o altă mașină și să treacă granița fără mine. Chiar așa au și încercat, fără să-mi spună mie. S-au dus la mașinile din față,căutînd să-i accepte cineva, dar n-au găsit nici un amator mărinimos. Totuși einu s-au lăsat păgubași. Au continuat să întrebe pe alții. Interesant că nu era nici un autocar pe acolo. Poate că dacă ar fi fost vre-o unul, era posibil să-i fi luat.
Eu nu m-am agitat. Am rămas cu mașina pe loc preț de vre-o oră sau chiar mai mult. Nici nu mă mai gîndeam că voi continua să merg cu băieții. Poate că urmau să se întoarcă doar să-și recupereze bagajele. Nu știam ce urma să fac din momentul acela.

Am încuiat mașina acolo unde era și m-am dus pe jos pînă la pichet.
Voiam să intru în discuție cu polițistul acela.
În timp ce mergeam vedeam aceleaș mașini după care mă luasem eu, că făceau naveta de la un capăt la altul pe lîngă coloana de mașini. Mă întrebam ce rol or fi avînd ele în toată povestea asta, că de ele polițistul nu s-o legat. Și aveau numere românești.
Mai tîrziu am aflat că ele erau folosite drept momeală. Ele nu treceau granița, ci doar defilau așa ca să inducă în eroare pe cei proaspăt veniți, să-i atragă în cursă pentru a depăși pichetul de poliție. În fața pichetului erau trase două TIR-uri în așa fel încît pichetul să nu fie vizibil.
De aceea nici eu nu văzusem pichetul. În felul acesta polițiștii de frontieră aveau motive întemeiate să acționeze. Așa aveau front de lucru ca să-și rotunjească veniturile.

Cozile alea de mașini ce păreau interminabile erau create în mod artificial, special ca să producă panică noilor veniți. Cei care se prezentau cu șpaga substanțială treceau. Ceilalți așteptau. Și erau mulți care preferau să aștepte din cauză că nu aveau bani pentru șpagă. De exemplu cei cu TIR-urile nu transportau marfă pentru ei. Dacă patronilor lor le convenea să aștepte, șoferii nu aveau de ales. Dacă patronii se grăbeau, asigurau și bani de șpagă.
Ce puteam face eu în asemenea caz? Pe mine n-avea cine să mă finanțeze. Cum mă descurcam singur fără să am bani de șpagă? plus că acuma se mai adăuga și consecințele nerespectării regulamentului de frontieră prin nebăgarea în seamă a pichetului de poliție.

M-am prezentatla pichet, spășit, să-i spun polițistului acela că n-aveam bani nici de-o culoare și că dacă poate să mă ierte pentru greșeala pe care am făcut-o. Evident că a rîs de mine.
-Eu doar îmi fac datoria, îmi zice el; de iertat să te duci la popă ca să te ierte el. Pînă nu plătești trei milioane de cupoane amendă, nu treci de mine.
-Dar eu nici nu știu cum arată cupoanele astea, și nici nu am vre-o unul.
-Nu contează. Schimbi mărcile, zloții sau leii, la o casă de schimb valutar în Cernăuți, te duci la bancă, plătești, vii cu chitanța (precum că ai achitat amenda) la mine, și mai văd eu dacă treci sau nu.
-Îmi pare rău dar eu n-am bani de nici un fel.
-Și mie îmi pare rău, dar nu eu am greșit. Vinzi ce mai ai, faci rost de bani, și amenda trebuie plătită. Ai aici procesul verbal de contravenție, și indiferent că vrei sau nu să semnezi de luare la cunoștință, tot vei plăti amenda penală. Dacă nu o plătești mergi la închisoare ca să muncești trei luni. După aceea mai vedem dacă-ți mai arde a trece pe lîngă pichetul poliției de frontieră fără să-l bagi în seamă.
-Măi omule dar eu n-am bani nici de mîncare...
-Dar ai avut pentru plimbare pînă-n Polonia și înapoi. Mă crezi prost? N-ai decît să-ți vinzi mașina dacă vrei să ajungi acasă. Du-te, descurcă-te, și după aceea vii la mine. Hai că n-am timp de conversație. Eu sînt în timpul serviciului.

S-a urcat în mașină să meargă ca să pescuiască pe alții care procedase ca mine.
Din partea lui, putem să mor acolo la doipași de țară. Dacă nu plăteam amenda nu treceam.
Și eram atît de aproape de țară.
M-am înrtors îngîndurat către mașină în timp ce polițistul se-ntorcea satisfăcut cu mașina de la cei pe care tocmai îi pescuise. Mă uitam în procesul acela verbal, încercînd să traduc din limba rusă ce scrisese el acolo. Mare lucru nu înțelegeam, dar era clar că vedeam scrise cele trei milioane de cupoane amendă penală ce trebuia plătită în termen de 48 ore dacă nu voiam să fiu arestat. De unde să fi scos eu atîția bani? Nici nu știam valoarea lor. Și nimeni din coloana de mașini nu mi-ar fi sărit în ajutor. Cum să-i convingi pe atîția oameni să pună mînă de la mînă, un fel de chetă, ca să adune pentru mine banii necesari pentru achitarea amenzii?
După ce i-am nesocotit pe toți, ce tupeu aș mai fi avut ca să le mai cer și ajutorul?
Dacă n-am vîndut mașina în Polonia, iată că acum trebuia să o vînd pe un preț de nimic în Ukraina, numai ca să pot trece granița. Dar cui să o fi vîndut repede? Oricine voia s-o cumpere trebuia mai întîi să vadă dacă mașina nu era furată, și trebuia să dovedesc că era propietatea mea. Ca să dovedesc, trebuia mai întîi să ajung în țară. Așa că ieșea din calcul vinderea mașinii.

Ajuns la mașină, m-am pus pe așteptat să văd urmarea. Eu nu aveam nici o putere de a rezolva problema. Oricum nu se putea rezolva nimic la bancă acolo la Cernăuți. Programul cu publicul pentru amenzi era numai marțea și joia dimineața între orele 10:00-12:00. Chiar să fi avut cu ce plăti, ar fi trebuit să mă întorc 40Km înapoi ca să constat că se terminase programul de lucru. Și fiind marți, trebuia să aștept pînă joi obligatoriu cu sau fără bani.
Și băieții nu mai apăreau nici să-și recupereze bagajele. Poate or fi trecut deja granița. Cine știe dacă mă așteptau să mai vin și eu. Văzusem un autocar care tocmai trecuse.
Autocarele aveau regim special. Ele nu trebuiau să aștepte la rînd. Poate că s-or fi urcat în autocarul acela. Acum mai trecea unul. Oare ce-ar fi fost să mă fi urcat și eu într-un autocar ca să trec granița, să ajung acasă și să aduc bani de amendă, după care să-mi recuperez și mașina ca să mai trec odată granița cu tot cu ea? Dar nu puteam proceda așa, că actele mele erau la polița de frontieră cu tot cu pașaport. Așa că vrînd-nevrînd stăteam la doi pași de țară, fără ca să pot intra în ea.

Se apropia încă un autocar ce depășea coloana. I-am ieșit în întîmpinare. Am discutat un pic cu șoferul prezentîndu-i pe scurt situația în care mă aflam. Nu mă putea ajuta cu nimic nici el nici oamenii pe care-i transporta. Despre eventualitatea că îi găsea pe băieții aceia în vamă, oricît s-ar fi rugat de el, nu i-ar fi luat fără știrea patronului. Dacă nu erau înregistrați în evidențele patronului și-i lua, în caz că se iveau ceva probleme, șoferul risca să nu-și poată lua salarul, mai era și penalizat, plus că putea fi dat afară din servici. Nimeni nu risca. Era sigur că nici celelalte autocare care tocmai trecuseră înainte nu-i luase pe băieți. Dacă ar fi fost pe teritoriul Poloniei se mai putea rezolva problema cumva, dar în Ukraina nici într-un caz. Doar dacă treceau cu vre-un TIR, ori cu vre-o mașină mică. Pe jos nu se putea ca să treacă cineva granița. Era imposibil. Numai dacă treceau fraudulos, pe undeva mai departe de vamă. Problema era că gardurile ce împrejmuiau Ukraina erau foarte înalte și erau conectate la rețeaua electrică ca să-i curenteze pe cei care ar fi încercat să treacă fraudulos.

Dar oare ce era în bagjele băieților nu puteam să vînd ca să fac rost de bani?
Trebuia totuși să aștept ca să mă conving că nu mai apăreau. Ce dacă mai trecea o noapte?
Între timp poate se schimba și tura, și veneau alți polițiști la pichet. Cine știe dacă erau mai blînzi și m-ar fi înțeles, sau dacă nu cumva erau mai flămînzi. Iar actele mele nu știam dacă vor fi transferate la tura următoare, și dacă nu cumva trebuia să rezolv cu acelaș polițist problema. De obicei nu se băgau unul peste altul.
Sus In jos
ACCENT



Numarul mesajelor : 785
Data de inscriere : 03/12/2008

MesajSubiect: Re: Coșmarul din Polonia   Dum 15 Mar 2009, 10:22

Episodul 28

Nu mă gîndisem să-i propun polițistului aceluia că-i dau mașina, numai să mă lase să intru în țară. Sînt convins că ar fi acceptat dacă i-o dădeam gratis. Dar eu știam atunci un singur lucru.
Dacă Dumnezeu a fost Acela ce vorbise cu gura mea atunci cînd i-am spus omului roș că indiferent de faptul că voi rămîne fără bani, fără benzină și fără mîncare în Polonia eu tot voi veni înapoi în țară cu tot cu mașină și sănătos, cu siguranță trebuia să se împlinească.
Dacă socoteam bine, fără bani rămăsesem, și fără benzină deasemeni, dar am ajuns pînă la granița cu România cu tot cu mașină. Și ce dacă n-am avut de mîncare timp de o săptămînă? Și ce dacă am îndurat un frig continuu în această perioadă (de minus 25 grade)? Eram perfect sănătos în continuare. Mă simțeam doar un pic obosit. Mai trebuia să ajung în țară. Dacă Domnul împlinise pînă aici proorocia, trebuia s-o împlinească pînă la capăt. Eu nu știam cum, dar EL știa. Fusesem la un pas de a fi împușcat, dar comandantul acela n-o-ndrăznit să strige ,,Foc". Puteam să mor înghețat, dar moartea se pare că fusese trimisă în concediu.
Eu nu știu cum de am rezistat, dar am rezistat.

Știam precis că Domnul mă introduce în țară, fără să fiu arestat și nici amenda penală n-aveam s-o plătesc. Doar știam asta fără să-mi imaginez cum. Deci n-avea rost să mă frămînt degeaba. Ce era pregătit de Domnul pentru mine, trebuia să se împlinească obligatoriu.
Vedeam și eu cum se lăsa seara, iar eu mă aflam tot în Ukraina.
De băieți nu știam nimic. Nici nu m-am dus să-i caut. Oricum, eu cu de la mine putere nu aș fi putut trece granița. Iar dacă-i găseam pe băieți nu mai puteam să-i oblig ca să meargă cu mine. Și-așa cheltuiseră o groază de bani tranzitînd Ukraina. Și mă simțeam vinovat. Eu îi convinsesem ca să nu meargă cu autocarul de acolo din Warșowia. Și după cît de mult timp trecuse, eram ca și sigur că se aflau în România deja. N-avea rost nici să-i caut, nici să-i aștept. De fapt nici nu-i așteptam, ci doar aveam răbdare ca Domnul să-și pună în practică planul Său de a mă trece granița așa după cum a vorbit cu gura mea.

Priveam la mașinile acelea momeală și la poliția de frontieră cum pescuia pe cîte un novice. Îi compătimeam, dar n-aveam cu ce să-i ajut. Unii dintre ei scoteau ultimii bani cîștigați din greu prin Polonia ca să-i mituiască pe polițiști. Alții mai cu experiență, știind unde-i pichetul, mergeau direct, dădeau șpaga și plecau repede mai departe. Și polițiștii treceau pe lîngă mine oridecîteori mergeau la pescuit. Priveau la mine cu tîlc, în sensul să iau exemplu de la cei care se descurcau. Dar de unde bani ca să le dau? că le-aș fi dat. Și timpul trecea.
Auzeam o voce care-mi spunea ,,încă un pic de răbdare și vei trece granița". Dar de unde auzeam vocea? Nu era nimeni lîngă mine să-mi șoptească. Mai trece ceva timp și iar auzeam vocea care mă încuraja să aștept. Deja mă obișnuisem cu așteptatul, dar nu apărea nimic la orizont; nimeni nu mă lua de mînecă ca să mă treacă granița. Am adormit așteptînd.

Niște ciocănituri ușoare în geamul portierei m-au trezit. Erau băieții care veniseră înapoi la mine. Se săturaseră să tot fie refuzați de șoferii mașinilor cu care ar fi vrut să treacă granița fără mine. Erau și înghețați de frig. Le era lehamite de atîta deșertăciune.
Unul din ei îmi zice:
-Nene, se vede treaba că tot cu dumneata trebuie să intrăm în țară. Nu n-i s-o-ntîmplat niciodată ca acuma. Nici nu ne gîndeam că nu găsim pe nimeni care să ne treacă dincolo. Întotdeauna am găsit pe cîte cineva. Dar azi avem ghinion. Totuși cu dumneata trecem.
-Eu n-am nimic împotrivă. Problema e că n-am cu ce plăti o amendă de trei milioane de cupoane. Și trebuie să plătesc la Cernăuți, nu aici. Iar la bancă deschide tocmai joi.
-Lasă nene că ne descurcăm noi. Vorbim noi cu polițistul.
Se duc ei la pichet, pierd timpul pe acolo vre-o oră, și vin înapoi dezumflați și revoltați.
Polițistul nu voia să discute cu ei, ci doar cu mine. Iar eu n-aveam cu ce-l mitui.
Mi-au dat ei 50 mărci pentru șpagă. Nu știu dacă era echivalent cu trei milioane de cupoane, dar i-am pus și eu în procesul verbal împăturit și am intrat în pichet.

Văd polițistul și-i spun:
-Las aici pe birou hîrtiile astea, te uiți prin ele, și-mi spui ce mai trebuie. Eu aștept afară.
După 10 minute de așteptare, iese din pichet zicîndu-mi că, amenda ca să fie anulată mai trebuie unsă cu încă 50 mărci. Cînd i-am adus de la băieți, am căpătat actele.
Atunci am întrebat dacă pot pleca mai departe, și primesc următorul răspuns:
-Da ce, ți-am spus eu să rămîi?
De aici încolo ne aștepta o nouă coloană de mașini înainte de a intra în vamă.
Băieții făcuseră cunoștință cu cineva care vindea cartușe de Kent, Malboro și BT, șoferilor amatori de țigări bune. S-au dus la el ca să intervină la un vameș care să ne cheme în față, fără ca să mai așteptăm la rînd. Nu știu cît au plătit, dar după ceva timp numa văd că sîntem învitați în vamă, în timp ce ceilalți șoferi ne huiduiau, înjurănd și fluierînd.

Fără să fim controlați am ajuns în vama românească. Aici poliția de frontieră l-a verificat doar pe cel care avea duplicat de pașaport, mai amănunțit. Apoi au primit și ei ceva bacșiș, după care zburdam pe asfaltul românesc cu 140 la oră fără să-mi pese că ar putea să mă prindă radarul. Așa am ajuns la Roman, rămînînd iar fără benzină în rezervor. Și nu îndrăzneam să le cer băieților nimic. Trebuia să mă descurc. Eram deja în România.
Băieții s-au sfătuit între ei, zicîndu-mi să trag mașina la un PECO. Acolo mi-au făcut plinul, mi-au umplut și canistra, și mi-au dat ăia 50 de mărci înapoi, plus încă 200 de mărci pe deasupra. Deasemeni mi-au lăsat și suvenirurile din bagajele lor, felicitîndu-mă pentru curajul de care am dat dovadă, dar și pentru faptul că nu le lipsea nimic din bagaje, considerînd că aș fi putut să cotrobăiesc prin ele cît lipsiseră ei. În căptușeala rucsacurilor aveau și foarte mulți bani. Chiar mi i-au arătat ca să văd și eu. Niște hoți profesioniști apreciau cumințenia mea și faptul că nu mi-a fost frică să mă avînt în necunoscut.

I-am dus pînă la scară așa după cum promisesem. Apoi ne-am despărțit prietenește.
În final am ajuns și eu acasă, gîndindu-mă prin cîte am trecut, și cîți bani au cheltuit băieții aceia ca să trecem împreună prin Ukraina. Făcusem un calcul estimativ ajungînd la concluzia că numai ce știam eu erau peste 900 de mărci. Plus ce mai cheltuiseră ei fără știrea mea depășiseră binișor 1000 de mărci. Ba chiar și-au permis să-mi mai dea și mie atîtea cadouri.
La suma asta puteau veni lejer cu avionul de două-trei ori direct din Germania fără să treacă prin atîtea pericole. Dar ei n-au avut de ales. Ei erau pregătiți de Domnul în mod special ca să mă aducă pe mine acasă. Ei au făcut voia Domnului fără ca să bage de seamă.

Important e că ce m-a pus Domnul să proorocesc încă înainte de a pleca din țară, s-a împlinit punct cu punct. Și am ajuns acasă cu tot cu mașină și sănătos, chiar dacă n-am avut bani, nici benzină, nici mîncare, exact așa după cum am zis, suportînd un frig de minus 25 grade. Ce nu pronosticasem eu a fost timpul ,,Coșmarului". N-am știut că va dura mai mult de o săptămînă.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Coșmarul din Polonia   

Sus In jos
 
Coșmarul din Polonia
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 2 din 2Mergi la pagina : Înapoi  1, 2

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: POPASURI personalizate si întretinute de autori :: PAVILIONUL POPASULUI :: ACCENT-
Mergi direct la: